miercuri, iunie 15, 2011

A VII-a Conferinţă a Miniştrilor Culturii din Europa de Sud-Est cu genericul „Patrimoniul Cultural: O Punte spre un Viitor Comun”, Belgrad, 10.06.2011

Seventh Conference of Ministers responsible for Culture in South–Eastern Europe (Belgrade 2011)

Delegaţia Ministerului Culturii, condusă de Viceministrul Culturii, dl Gheorghe POSTICĂ, a participat la Conferinţa Miniştrilor Culturii din Europa de Sud-Est cu genericul „Patrimoniul Cultural: O Punte spre un Viitor Comun” desfăşurată pe data de 10 iunie 2011 la Belgrad (Republica Serbia). Din delegaţia Republicii Moldova, au mai făcut parte dl Andrei Chistol, Şef al Secţiei Integrare Europeană, Relaţii şi Proiecte Internaţionale şi dna Silvia Cebotari, consultant principal, Direcţia patrimoniu cultural şi arte vizuale.

Reuniunea ministerială de la Belgrad se înscrie în seria conferinţelor ministeriale dedicate patrimoniului cultural în regiunea Europei de Sud-Est, iniţiate în anul 2004 la Mostar, organizată cu suportul Guvernului Italiei în cooperare cu UNESCO (Oficiul UNESCO cu sediul la Veneţia) şi urmate de conferinţele de la Veneţia (Italia, 2005), Ohrid (Republica Macedonia, 2006), Zadar (Republica Croaţia, 2007), Bucureşti (România, 2008) şi Cetinje (Muntenegru, 2010).

Cea de-a VII-a Conferinţă reprezintă un punct de cotitură în continuarea acestui cadru de cooperare, bazată pe voinţa comună a statelor de a dezvolta o abordare regională strategică pentru protecţia şi promovarea patrimoniului cultural al regiunii Sud-Est Europene, precum şi promovării multiplelor programe multilaterale legate de salvgardarea patrimoniului cultural.

La conferinţă au participat Miniştrii Culturii ai Republicii Albania, Bosnia şi Herţegovina, Republica Bulgaria, Republica Croaţia, Republica Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, România, Republica Serbia, Republica Italiană (în calitate de susţinător şi finanţator al iniţiativei), UNESCO, reprezentanţi ai Consiliului Europei etc.

În discursul dlui Gheorghe POSTICĂ ţinut la conferinţa de la Belgrad s-a subliniat necesitatea creării unor strategii comune de dezvoltare regională durabilă, bazată pe valorificarea patrimoniului cultural şi dezvoltarea turismului cultural, prin identificarea şi promovarea itinerarelor culturale de interes comun.

În acest context, subliniind rolul esenţial al „arheologiei preventive” şi necesitatea intensificării cooperării în baza instrumentelor juridice promovate de UNESCO şi UE în acest domeniu, în special în scopul contracarării traficului ilicit al bunurilor culturale, dl Gheorghe POSTICĂ a reiterat importanţa întreprinderii de către ţările noastre a unor eforturi conjugate pentru protejarea patrimoniului cultural arheologic, precum şi în scopul sporirii capacităţilor instituţionale în acest domeniu.

Totodată, în spiritul Planului de la Cetinje, Republica Moldova a venit cu iniţiativa de a elabora în comun cu statele vecine (România şi Ucraina) dosare privind promovarea în Lista Patrimoniului Mondial a unor monumente cultural-naturale transfrontaliere. Un bun început în acest sens ar putea fi proiectele: “Peisajul mănăstirilor rupestre din valea Nistrului şi Dunărea de Jos”, „Cetăţi antice şi medievale din spaţiul balcano-dunărean”. În acelaşi context, a fost lansată ideea privind realizarea în comun cu România, Bulgaria, Serbia şi alte state din zonă, a proiectului de elaborare a dosarului şi promovare în Lista Patrimoniului Mondial imaterial a elementului de patrimoniu cultural comun - „Mărţişorul”.

Dl Gheorghe POSTICĂ a subliniat, de asemenea, interesul Republicii Moldova de a se implica cît mai plenar în programele de cooperare regională prin participarea la proiectele de cooperare culturală şi de turism, în special în itinerarele „Rutele Vinului”, „Arhitectura vernaculară”, „Mănăstirile rupestre”, alte itinerare bazate pe monumentele de patrimoniu arheologic, valorificarea cărora ca resursă turistică, va constitui un interes reciproc pentru statele din regiune şi va conduce la realizarea  cu eforturi comune a unui turism mai atractiv şi competitiv cu consecinţe economico-sociale importante pentru întreaga regiune.

De asemenea, dl Gheorghe POSTICĂ, a menţionat interesul Republicii Moldova de a încuraja şi susţine reformarea acestei Conferinţe ministeriale anuale într-un forum regional mai larg pentru Patrimoniu şi Dialog, pentru participarea mai largă a tuturor părţilor interesate.

Totodată, în cadrul Conferinţei a fost adoptată şi semnată Declaraţia de la Belgrad.


De asemenea, în cadrul conferinţei, dl Gheorghe POSTICĂ a transmis oficial dlui Predrag MARKOVIC, Ministrul Culturii Republicii Serbia, cererea de aderare a Republicii Moldova la Consiliul Miniştrilor Culturii din Europa de Sud-est (CoMoCoSEE). În perioada 2011-2012 Republica Serbia deţine preşedinţia Consiliului Miniştrilor Culturii din Europa de Sud-Est (CoMoCoSEE).

NB: La 20 aprilie 2012, la ce-a de-a VIII Conferinţă a CoMoCoSEE de la Belgrad, Republica Moldova a fost acceptată în calitate de membru cu drepturi depline al Consiliului Culturii din Europa de Sud-Est. 

Seventh Conference of Ministers responsible for Culture in South–Eastern Europe (Belgrade 2011) Programme

Seventh Conference of Ministers responsible for Culture in South–Eastern Europe (Belgrade 2011) Declaration