luni, octombrie 03, 2016

Editura Cartdidact a publicat volumul: Ion Hîncu, Scara Vieții





Ediție îngrijită de prof. univ. dr. hab. Gheorghe Postică

Editor: dr. Igor Șarov

Redactor: Lilia Toma
Tehnoredactare: Sergiu Matveev

© Gheorghe Postică, 2016
© Editura Cartdidact, 2016

CARTDIDACT SRL
mun. Chişinău, şos. Hînceşti 138/1
tel: 022 24 10 62, 022 28 81 78, 022 28 14 30
Email: comenzi@cartdidact.md
www.cartdidact.md

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii
Hîncu, Ion.
Scara vieţii / Ion Hîncu; ed. îngrijită de Gheorghe Postică. – Chişinău: Cartdidact, 2016 (F.E.-P.
“Tipografia Centrală”). – 300 p.
Texte: lb. rom., rusă. – Bibliografia lui Ion Hîncu / Gh. Postică: p. 247-270. – Referinţe bibliogr. în
subsol. – Apare cu sprijinul financiar al Min. Culturii al Rep. Moldova. – 200 ex.

ISBN 978-9975-9682-6-3.
[902/904(478)+929(478)]:016= 135.1=161.1
H75

Prezentul volum reprezintă o recuperare a operei inedite a regretatului
savant, arheolog și istoric medievist Ion Hîncu, care a activat timp de peste trei
decenii în cadrul Academiei de Științe a RSS Moldovenești și circa două decenii în
cadrul Universității de Stat din Moldova.
În anii 60-70 ai secolului XX, Ion Hîncu era o figură bine cunoscută și mult
respectată în mediul arheologilor și istoricilor medieviști din fosta URSS. Respectul
de care se bucura venea din buna lui pregătire profesionistă, originalitatea
cercetării realizate și curajul de a impune concepte noi, chiar dacă acestea puteau
veni în contracdicție cu postulatele oficiale ale istoriografiei sovietice. Cea mai
mare considerație lui Ion Hîncu i-au arătat somități din mediul academic de la
Moscova – B. A. Rybakov, G. B. Fedorov, N. Voronin, M. Rabinovici, E. A. Rikman,
S. A. Pletniova, I. Titov, V. D. Koroliuk, G. G. Litavrin ș.a., deși la sfârșitul anilor
70, într-o conjunctură specifică, unii dintre ei au ajuns să lovească în reputatul
arheolog de la Chișinău.
Evenimentele care au condus la excluderea din cercetarea academică
fundamentală a savantului multpromițător Ion Hîncu s-au produs în anii 1977-
1978, în acest context fiindu-i interzise spre publicare lucrări de o valoare științifică
incontestabilă, în stare să contribuie la modificarea cursului istoriografic sovietic
în problema originii românilor din spațiul pruto-nistrean.
În volumul de față sunt recuperate și puse în valoare două lucrări inedite ale
lui Ion Hîncu: o lucrare autobiografică, cu titlul sugestiv Scara vieții, în care este
prezentat destinul autorului și istoria familiei sale, scrisă într-o perioadă relativ
recentă (1995), titlul acesteia generând titlul cărții de față, și o monografie întitulată
Население и культура Молдавии в X-XIV вв. (Populația și cultura Moldovei în
secolele X-XIV), scrisă în anii 1976-1977 și interzisă spre publicare în anul 1978
de către conducerea Academiei de la Chișinău. La sfârșitul volumului de față este
publicată bibliografia completă a lui Ion Hîncu.
Manuscrisele celor două lucrări, păstrate pe parcursul deceniilor de către
subsemnatul, sunt aduse în atenția publicului larg cu ocazia a 85 de ani de la
nașterea regretatului savant Ion Hîncu, care și-a servit cu multă demnitate neamul
și profesiunea.

marți, mai 17, 2016

A intrat în vigoare Legea nr. 75 din 21 aprilie 2016

A intrat în vigoare Legea nr. 75 din 21 aprilie 2016 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (modificarea Codului Penal şi Codului Contravenţional la capitolul patrimoniu cultural), prin publicare în Monitorul Oficial nr. 128-133, art. Nr. 272, din 13 mai 2016.
De acum înainte Republica Moldova dispune de instrumente legale pentru pedepsirea persoanelor ce se fac vinovate de distrugerea sau deteriorarea patrimoniului cultural naţional.
Rămâne implementarea în practică a acestor prevederi legale, cu implicarea activă a instituţiilor de profil şi organelor de drept.

sâmbătă, aprilie 23, 2016

La 21 aprilie 2016 Parlamentul Republicii Moldova a aprobat în lectura a II-a (finală) Legea privind modificarea Codului Penal şi Codului Contravenţional la compartimentul patrimoniu cultural

L E G E
pentru modificarea şi completarea unor acte legislative


Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art. I. – Codul penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18 aprilie 2002 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 72–74, art. 195), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
   1. Articolul 186:
se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:
„(21) Furtul bunurilor de patrimoniu cultural din siturile arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.”
în dispoziţia alineatelor (4) şi (5), textul „alin. (l), (2) sau (3)” se substituie cu textul „alin. (l)–(3)”.
2. Articolul 187:
se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:
 „(21) Jaful bunurilor de patrimoniu cultural din siturile arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 8 ani cu amendă în mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale.”
în dispoziţia alineatelor (4) şi (5), textul „alin. (l), (2) sau (3)” se substituie cu textul „alin. (l)–(3)”.
3. Articolul 188:
se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:
„(21) Tîlhăria în scopul sustragerii bunurilor de patrimoniu cultural din siturile arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic
se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 10 ani cu amendă în mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale.”
în dispoziţia alineatelor (4) şi (5), textul „alin. (l), (2) sau (3)” se substituie cu textul „alin. (l)–(3)”.
4. Articolul 190:
se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:
„(21) Dobîndirea prin escrocherie a bunurilor de patrimoniu cultural din siturile arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1500 la 2000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 5 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.”
în dispoziţia alineatelor (4) şi (5), textul alin. (l), (2) sau (3)” se substituie cu textul „alin. (l)–(3)”.
5. Articolul 191:
se completează cu alineatul (22) cu următorul cuprins:
„(22) Delapidarea bunurilor de patrimoniu cultural din siturile arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1500 la 2000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.”
în dispoziția alineatului (3), textul „alin. (1)–(21)” se substituie cu textul „alin. (1)–(22)”;
în dispoziţia alineatelor (4) şi (5), textul „alin. (1)–(21) sau (3)” se substituie cu textul „alin. (l)–(3)”.
6. Codul se completează cu articolele 1991–1995 cu următorul cuprins:
„Articolul 1991. Deteriorarea sau distrugerea bunurilor de patrimoniu cultural
(1) Deteriorarea bunurilor de patrimoniu cultural
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 1 an, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 de unităţi convenţionale sau cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 3 ani.
(2) Distrugerea bunurilor de patrimoniu cultural
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 1 la 3 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă de la 6000 la 10000 de unităţi convenţionale cu (sau fără) lichidarea persoanei juridice.
Articolul 1992. Efectuarea lucrărilor neautorizate în siturile arheologice sau în zonele cu potenţial arheologic
(1) Efectuarea săpăturilor neautorizate sau căutarea de comori în siturile arheologice sau în zonele cu potenţial arheologic
se pedepsesc cu amendă de la 500 la 1000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 1 an.
(2) Efectuarea lucrărilor de construcţie, precum şi a altor activităţi de intervenţie asupra solului în siturile arheologice sau în zonele cu potenţial arheologic, fără certificat de descărcare de sarcină arheologică
se pedepseşte cu amendă de la 3000 la 4000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 2 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă de la 7000 la 10000 de unităţi convenţionale cu (sau fără) lichidarea persoanei juridice. 
Articolul 1993. Tăinuirea sau păstrarea ilegală a bunurilor arheologice mobile
Tăinuirea sau păstrarea ilegală a bunurilor arheologice mobile, inclusiv a comorilor, descoperite întîmplător sau în cadrul unor lucrări de intervenţie asupra solului ori cu ajutorul detectoarelor de metale sau al altor aparate de teledetecţie, precum şi neanunţarea la timp a autorităţilor publice privind descoperirea întîmplătoare a bunurilor arheologice mobile, inclusiv a comorilor,
se pedepsesc cu amendă de la 500 la 1000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 1 an, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 2 ani.
Articolul 1994. Comercializarea neautorizată a bunurilor arheologice mobile şi a bunurilor culturale mobile clasate
(1) Comercializarea neautorizată a bunurilor arheologice mobile şi a bunurilor culturale mobile clasate
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 400 la 500 de unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 1 an, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 2000 la 3000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune:
a) săvîrşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) săvîrșită cu folosirea situaţiei de serviciu;
c) care a cauzat daune în proporţii mari
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 700 la 1000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 1 la 3 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 6000 la 10000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.
Articolul 1995. Accesul neautorizat cu detectoare de metale sau cu alte aparate de teledetecţie și utilizarea lor în siturile arheologice sau în zonele cu potențial arheologic
Accesul cu detectoare de metale sau cu alte aparate de teledetecţie și utilizarea lor în siturile arheologice sau în zonele cu potențial arheologic fără autorizarea Ministerului Culturii
se pedepseşte cu amendă de la 1000 la 2000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 1 an.”
7. Articolul 221 se abrogă.
8. La articolul 222:
titlul se completează cu cuvintele „şi a monumentelor”;
în dispoziția alineatului (1), după cuvîntul „monument” se introduc cuvintele „funerar sau de for public”;
dispoziția alineatului (2) se completează cu litera c) cu următorul cuprins: „c) cu cauzarea de daune în proporţii mari”.

Art. II. – Codul contravenţional al Republicii Moldova nr. 218-XVI din 24 octombrie 2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 3–6, art. 15), cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 74 va avea următorul cuprins:
„Articolul 74. Încălcarea legislaţiei cu privire la patrimoniul cultural și monumentele de for public
(1) Încălcarea regimului de protecţie şi de folosire a bunurilor de patrimoniu cultural și a monumentelor de for public
se sancţionează cu amendă de la 50 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 100 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 150 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.
(2) Edificarea monumentelor de for public fără aprobări legale
se sancţionează cu amendă de la 50 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 300 la 400 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 400 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.
(3) Demontarea, strămutarea sau modificarea monumentelor de for public fără aprobări legale
se sancţionează cu amendă de la 100 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 300 la 400 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 400 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.
(4) Intervenţiile de construcție neautorizate în zonele de protecţie a monumentelor de for public
se sancţionează cu amendă de la 100 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 250 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 400 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.
(5) Neîndeplinirea atribuţiilor legate de întreţinerea, îngrijirea, conservarea și restaurarea monumentelor de for public
se sancţionează cu amendă de la 50 la 125 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 150 la 200 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.
(6) Nerespectarea de către primarul unităţii teritorial-administrative a prevederilor legale cu privire la asigurarea pazei patrimoniului arheologic şi semnalarea Agenţiei Naţionale Arheologice referitor la nerespectarea legislaţiei privind protejarea patrimoniului arheologic
se sancţionează cu amendă de la 50 la 500 de unităţi convenţionale.
(7) Eliberarea de către emitent a autorizaţiei de construire în lipsa certificatului de descărcare de sarcină arheologică pentru terenurile cu patrimoniu arheologic sau în lipsa avizului Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice pentru intervenţii la monumente de istorie şi cultură de categorie naţională, dacă aceasta nu constituie infracțiune,
se sancţionează cu amendă de la 350 la 400 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere sau cu privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii pe un termen de pînă la 1 an.
(8) Împiedicarea de către proprietarii terenurilor cu patrimoniu arheologic sau de către titularii dreptului de posesiune a acestora a accesului personalului autorizat, conform legislației, de către autoritatea responsabilă de protejarea și valorificarea patrimoniului arheologic, în vederea prospectării arheologice, cercetării şi protejării patrimoniului arheologic şi asigurării măsurilor de protecţie şi pază a bunurilor de patrimoniu arheologic
se sancţionează cu amendă în mărime de la 100 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 300 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.
(9) Înstrăinarea de către proprietarii privați a terenurilor cu patrimoniu arheologic sau a monumentelor înscrise în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat fără notificarea prealabilă a Ministerului Culturii
se sancţionează cu amendă în mărime de la 100 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 300 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persanei juridice.”
2. La articolul 385 alineatul (2) şi la articolul 393 litera d), cifrele ,,4237” se substituie cu cifrele ,,4238”.
3. La articolul 400 alineatul (1), cifrele „74,” se exclud.
4. Codul se completează cu articolul 4238 cu următorul cuprins:
,,Articolul 4238. Organele de stat cu atribuții în domeniul patrimoniului cultural
(1) Contravenţiile prevăzute la art. 74 alin. (1), pentru bunurile de patrimoniu cultural – monumente de istorie şi cultură de categorie națională sau monumente de for public de categoria A, şi la art. 74 alin. (3)–(5), pentru monumentele de for public de categoria A, se constată de către Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor.
(2) Contravenţiile prevăzute la art. 74 alin. (1), pentru bunurile de patrimoniu cultural – monumente de istorie şi cultură de categorie locală sau monumente de for public de categoria B, şi la art. 74 alin. (2)–(5), pentru monumentele de for public de categoria B, se constată de către direcţiile/secţiile/serviciile cultură ale autorităţilor publice locale.
(3) Contravenţiile prevăzute la art. 74 alin. (1), pentru bunurile de patrimoniu cultural – situri arheologice, şi la art. 74 alin. (6)–(9) se constată de către Agenţia Naţională Arheologică.
(4) Sînt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale:
a) directorul general al Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, directorul adjunct şi specialiştii agenţiei respective, în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 74 alin. (1), pentru bunurile de patrimoniu cultural – monumente de istorie şi cultură de categorie naţională sau monumente de for public de categoria A, şi la art. 74 alin. (3)–(5), pentru monumentele de for public de categoria A;
b) specialiştii direcțiilor/secțiilor/serviciilor cultură ale autorităţilor publice locale, în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 74 alin. (1), pentru bunurile de patrimoniu cultural – monumente de istorie şi cultură de categorie locală sau monumente de for public de categoria B, şi la art. 74 alin. (2)–(5), pentru monumentele de for public de categoria B;
c) directorul general al Agenţiei Naţionale Arheologice, directorul adjunct şi specialiştii agenţiei respective, în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 74 alin. (1), pentru bunurile de patrimoniu cultural – situri arheologice, şi la art. 74 alin. (6)–(9);
d) reprezentanții organelor de poliție, în cazul contravențiilor prevăzute la art. 74 alin. (1)–(8).
(5) Procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare în fond instanţei de judecată competente.”

PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI
ANDRIAN CANDU

Chișinău, 21 aprilie 2016.
Nr. 75.