Anexa nr. 1

la Hotărîrea Guvernului nr. 271

        din 9 aprilie 2014

STRATEGIA DE DEZVOLTARE A CULTURII

„CULTURA 2020”

INTRODUCERE

În perioada 2009-2013, Ministerul Culturii a elaborat un şir de acte normativ-legislative cu scopul de a facilita dezvoltarea sectorului cultural şi de a salvgarda patrimoniul naţional în perspectiva integrării europene a Republicii Moldova. În acest context, au fost aprobate opt legi ordinare şi create două instituţii noi cu rolul de a asigura condiţiile necesare pentru dezvoltarea durabilă a sectorului cultural.

Cu toate acestea, paradigma culturală din Republica Moldova, atît la nivel de percepţie, cît şi la nivel de realizare, păstrează elemente caracteristice viziunii sovietice asupra culturii. În noile condiţii istorice, impactul acestei moşteniri creează bariere serioase în calea dezvoltării sistemului cultural. Conform studiilor externe, din modelul instituţional învechit derivă trei mari constrîngeri:

1) perceperea culturii în baza unui concept depăşit, care pune accent pe „cultura înaltă” (teatru, operă, filarmonică, muzee, arte vizuale academice),  cu admiterea la periferie a „culturii populare”;

2) existenţa unui sector asociativ nedezvoltat şi instabil;

3) prezenţa unui sector privat nerecunoscut şi slab dezvoltat.

Aceste percepţii şi abordări determină promovarea unui model static şi limitat al sectorului cultural, în cadrul căruia Ministerul Culturii devine monopolist, fiind perceput drept unica entitate care se ocupă de cultura „adevărată”. Astfel, instituţiile culturale depind încă de alocaţiile bugetare, deoarece sistemul de management al acestora este perimat, iar resursele umane din sector nu dispun de un cadru de formare continuă, care ar permite atît creşterea profesională a artiştilor, cît şi îmbunătăţirea calităţilor manageriale şi de marketing ale directorilor.

Totodată, la nivel de decidenţi politici, cultura nu este percepută ca un domeniu care ar putea contribui la creşterea social-economică a ţării (sectorul privat şi asociativ nu produce impact social sau economic), ci doar ca unul vast şi costisitor, greu de întreţinut din cauza centralizării excesive a instituţiilor culturale. Datele din sondajele recente demonstrează că 71% din populaţie este  nemulţumită de activitatea autorităţilor din domeniul culturii. Or, în momentul în care paradigma domeniului cultural va fi redefinită, există şanse ca sectorul să capete o pondere vizibilă în economia ţării, să contribuie la dezvoltarea educaţiei cetăţenilor şi a incluziunii sociale.

Elaborarea Strategiei este determinată de cîteva exigenţe imperioase:

a) excluderea abordării cazuale în procesul de modernizare a cadrului legislativ şi normativ, adică în funcţie de necesităţile de moment. Astfel, Strategia, prin abordarea complexă a acestui domeniu, devine principalul document de politici care va permite dezvoltarea ulterioară a acestuia;

b) necesitatea dezvoltării industriilor creative ca unul dintre factorii ce poate  determina creşterea economică a ţării. Sectoarele culturale din alte ţări sînt dublu orientate: pe de o parte, societăţile îşi prezervă patrimoniul cultural, iar pe de altă parte, dezvoltă industriile creative. La noi, domeniul culturii a fost unul dintre cele mai influenţate de viziunile propagandistice sovietice. În condiţiile în care priorităţile unei ţări reprezintă creşterea economică/creşterea numărului de locuri de muncă, se impune o reconsiderare a sectorului din perspectiva valorii economice şi sociale. În acest context, Strategia va evidenţia premisele necesare pentru intercalarea politicilor culturale în politicile de dezvoltare durabilă a societăţii;

c) necesitatea elaborării strategiilor de marketing al produselor culturale. În prezent, produsul cultural este perceput ca lipsit de valoare pragmatică, fără o valoare economică imediată, lucru discordant în epoca economiei de piaţă, unde există concurenţă liberă, însă vinderea produselor culturale presupune promovarea lor pe piaţa naţională şi internaţională. Strategia actuală va permite consolidarea acestor capacităţi prin acţiuni bine definite;

d) asigurarea protejării şi punerii în valoare a patrimoniului cultural naţional. În acest sens, Strategia va permite elaborarea unor programe naţionale de documentare şi reabilitare a patrimoniului cultural.

Strategia „Europe 2020” consideră dezvoltarea domeniului cultural, pe lîngă cel al educaţiei şi al comunicării, o precondiţie pentru realizarea celor 5 priorităţi ale Uniunii Europene. Astfel, sectorul cultural devine un factor-cheie în dezvoltarea capitalului uman.

În această ordine de idei, Strategia „Cultura 2020” prezintă o viziune coerentă de dezvoltare a sectorului cultural al ţării, la redactarea căreia s-au luat în considerare atît documentele de importanţă naţională, Strategia Naţională de Dezvoltare „Moldova-2020”, Strategia de descentralizare, cît şi documentele europene la care Republica Moldova a subscris.

Beneficiari direcţi ai prezentei Strategii vor fi angajaţii sectorului cultural şi artiştii liber-profesionişti din domeniu, precum şi cetăţenii Republicii Moldova, indiferent de locul de rezidenţă. Implementarea Strategiei va consolida sectorul cultural şi va majora impactul lui asupra economiei şi vieţii sociale a ţării, ceea ce va contribui la dezvoltarea educaţiei, la crearea locurilor de muncă, precum şi la creşterea calităţii vieţii.

Principiile centrale ale prezentei Strategii sînt următoarele:

1) protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural al ţării, care este o prioritate naţională;

2) accesul cetăţenilor la valorile culturale ale ţării;

3) producerea bunurilor şi serviciilor culturale pentru creşterea economică a ţării;

4) promovarea culturii în calitate de factor determinant în domeniul educaţiei şi formării cetăţenilor ţării.

 

CADRUL NORMATIV ŞI DE POLITICI AL SECTORULUI

Cadrul normativ

Actele normative principale care reglementează sistemul cultural al Republicii Moldova sînt:

Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr. 1);

Legea culturii nr. 413-XIV din 27 mai 1999 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999,  nr. 83-86, art.401);

Legea nr.1530-XII din 22 iunie 1993 privind ocrotirea monumentelor (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 15-17, art.23);

Legea nr.218 din 17 septembrie 2010 privind protejarea patrimoniului arheologic (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.235-240, art.738);

Legea monumentelor de for public nr.192 din 30 septembrie 2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova,  2011, nr. 197-202, art.569);

Legea nr.280 din 27 decembrie 2011 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 82-84, art.270);

Legea nr. 58 din 29 martie 2012 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial (Monitorul Oficial al Republicii Moldova,  2012, nr. 76-80, art.255);

Legea muzeelor nr. 1596-XV din 27 decembrie 2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003,  nr. 23-24, art.81);

Legea nr. 386-XV din 25 noiembrie 2004 cu privire la cinematografie  (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005,  nr. 1-4, art.2);

Legea nr.1421-XV din 31 octombrie 2002 cu privire la teatre, circuri şi organizaţii concertistice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002,          nr. 174-176, art.1331);

Legea nr. 939-XIV din 20 aprilie 2000 cu privire la activitatea editorială (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000,  nr. 70-72, art.511);

Legea nr. 286-XIII din 16 noiembrie 1994 cu privire la biblioteci (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 14-17, art.47);

Legea nr. 135-XV din 20 martie 2003 privind meşteşugurile populare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.84-86, art.390);

Legea învăţămîntului nr. 547-XIII din 21 iulie 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr. 62-63, art.692);

Legea nr.139 din 2 iulie 2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 191-193, art.630).  

Cadrul de politici

Tratatele internaţionale

Convenţia culturală europeană, adoptată la 19 decembrie 1954 la Paris şi  ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr.98-XIII din 12 mai 1994;

Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale din 19 decembrie 1966, ratificat prin Hotărîrea Parlamentului nr.217-XII din 28 iulie 1990;

Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, adoptată la 23 noiembrie 1972 la  Paris, ratificată prin Legea nr.1113-XV din 6 iunie 2002;

Convenţia privind salvgardarea patrimoniului cultural imaterial,  adoptată la Paris la 17 octombrie 2003, ratificată prin Legea nr. 12-XVI din 10 februarie 2006;

Convenţia privind protecţia şi promovarea diversităţii de expresii culturale, adoptată la Paris, la 20 octombrie 2005, ratificată prin  Legea nr. 258-XVI din  27 iulie 2006;

Convenţia pentru protecţia patrimoniului arhitectural al Europei, adoptată la Grenada, la 3 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 533-XV  din 11 octombrie 2001;

Convenţia-cadru a Consiliului Europei  privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate, adoptată la Faro la 27 octombrie 2005, ratificată prin Legea nr.198-XVI din 26 septembrie 2008;

Convenţia europeană privind coproducţiile cinematografice, adoptată la Strasbourg la 2 octombrie 1992, ratificată prin Legea nr. 127 din 7 iulie 2011;

Convenţia privind peisajul european, adoptată la Florenţa la 20 octombrie 2000, ratificată prin Legea nr.536-XV  12 octombrie 2001;

Convenţia asupra măsurilor ce urmează a fi luate pentru interzicerea şi împiedicarea operaţiunilor ilicite de import, export şi transfer de proprietate  al bunurilor culturale, adoptată la Paris la 14 noiembrie 1970, ratificată prin Legea nr.141-XVI din  21 iunie 2007;

Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arheologic (revizuită), adoptată la La Valetta la 16 ianuarie 1992, ratificată prin Legea nr.533-XV din 11 octombrie 2001;

Decizia  Consiliului şefilor de guverne ai Comunităţii Statelor Independente privind Concepţia de colaborare a statelor-membre ale Comunităţii Statelor Independente în domeniul culturii, adoptată  la Minsk la 19 mai 2011, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr. 672 din 12 septembrie 2011;

Acord cu privire la coproducţia de filme, semnat la Chişinău  la 14 noiembrie 2008, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 535 din 2 septembrie 2009;

Acord între statele-membre ale CSI privind crearea Fondului de susţinere a colaborării în domeniul culturii între statele-membre ale CSI, semnat la Moscova la 11 septembrie 1998.

Documentele de planificare strategică la nivel naţional

Strategia Naţională de Dezvoltare „Moldova 2020”.

Documentele de planificare strategică sectoriale

Programul naţional de informatizare a sferei culturii pentru anii 2012-2020;

Politica publică „Eficientizarea managementului instituţiilor teatral-concertistice”;

Politica publică „Modernizarea şi eficientizarea activităţii muzeelor”;

Strategia de dezvoltare a învăţămîntului vocaţional-tehnic pentru anii 2013-2020;

Cadrul bugetar pe termen mediu (2012-2014).

Scopul Strategiei Naţionale de Dezvoltare „Moldova 2020” rezidă în schimbarea paradigmei de dezvoltare a ţării prin atragerea investiţiilor străine şi locale, dezvoltarea activităţilor de cercetare-inovare şi a industriilor exportatoare. Acest document evidenţiază că paradigma de dezvoltare poate fi schimbată prin promovarea unor „reforme instantanee”.

Cele 7 priorităţi stabilite în Strategia Naţională „Moldova 2020” impun realizarea următoarelor acţiuni în sectorul cultural:

1) crearea unui climat favorabil pentru artiştii şi angajaţii din sectorul cultural;

2) descentralizarea sectorului cultural şi diminuarea costurilor finanţării prin intensificarea concurenţei în domeniul cultural;

3) ameliorarea şi dezvoltarea climatului de afaceri în sectorul cultural;

4) salvgardarea patrimoniului cultural naţional în toată diversitatea lui.

Astfel, în cadrul Strategiei se identifică următoarele obiective-cheie pentru dezvoltare:

1) salvgardarea patrimoniului cultural naţional;

2) diversificarea serviciilor instituţiilor culturale statale şi private;

3) elaborarea cadrului pentru dezvoltarea industriilor creative.

Membrii unei societăţi sînt cei care împărtăşesc anumite modele culturale. Cultura defineşte gradul de toleranţă a societăţii (sensibilitatea interculturală), generează proiecţia unui anumit tip de viitor (planificarea şi investirea în viitor), orientarea spre performanţă (importanţa excelării şi a îmbunătăţirii calităţii vieţii) şi orientarea spre oameni (încurajarea empatiei, a grijii unul faţă de altul). În afară de impactul economic, sectorul cultural are un important impact social. Prin implementarea Strategiei se urmăreşte, pe de o parte, amplificarea impactului culturii asupra capitalului uman al ţării, iar pe de altă parte, creşterea ponderii sectorului în dezvoltarea economică. Pentru realizarea obiectivelor Strategiei, este nevoie de o reformă eficientă a sectorului atît pe dimensiunea finanţării, administrării, protejării patrimoniului cultural, cît şi la nivel de descentralizare a instituţiilor culturale şi creştere a pieţei de consum cultural.

DESCRIEREA SITUAŢIEI ACTUALE

Organul central de specialitate în domeniul culturii este Ministerul Culturii, în a cărui subordine  se află 16 instituţii teatral-concertistice, 9 instituţii de învăţămînt artistic, 5 muzee naţionale, o rezervaţie cultural-naturală, 2 biblioteci, 2 edituri, 2 combinate editorial-poligrafice, 3 agenţii, 6 consilii şi 4 comisii specializate. În afară de instituţiile subordonate, sectorul cultural descentralizat cuprinde 1 232 de case şi cămine de cultură, 1 368 de biblioteci,   107 muzee, 106 instituţii de învăţămînt artistic extraşcolar, 35 de direcţii/secţii cultură, 3972 de formaţii artistice de amatori, din care 798 cu titlul de „model”, circa 800 de elemente de patrimoniu cultural imaterial, peste 10 000 de monumente de patrimoniu cultural imobil şi 500 000 de obiecte de patrimoniu cultural mobil, ceea ce constituie un volum enorm de resurse umane şi materiale implicate.

Conform datelor statistice, în anul 2011, în sectorul cultural erau angajate circa 14 mii de persoane, iar numărul artiştilor liber-profesionişti nu se cunoaşte.

Patrimoniul cultural

Patrimoniul cultural naţional cuprinde următoarele categorii de bază: patrimoniul arheologic, patrimoniul cultural construit, patrimoniul cultural mobil, patrimoniul cultural imaterial, patrimoniul cultural audiovizual şi monumentele de for public.

În Republica Moldova sînt cunoscute peste 10 mii de obiecte de patrimoniu imobil, dintre care 5 596 au fost incluse în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat (în continuare – Registru), aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1531-XII din 22 iunie 1993.

Legea nr. 1530-XII din 22 iunie 1993 privind ocrotirea monumentelor stipulează că monumentele situate pe teritoriul Republicii Moldova fac parte din patrimoniul cultural şi se află sub protecţia statului. Responsabilitatea de a ocroti aceste monumente îi revine autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate, autorităţilor administraţiei publice locale şi proprietarilor/gestionarilor monumentelor.

Cadrul legal existent nu a devenit garant al protejării patrimoniului cultural în Republica Moldova. Obiectele cu statut de monument protejat incluse în Registru nu sînt documentate corespunzător şi nu dispun de dosare de inventar. Totodată, Registrul a rămas practic necunoscut nu doar publicului larg, ci şi autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, deoarece a fost publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova abia la 2 februarie 2010. Legea prevede responsabilitatea unităţilor administrativ-teritoriale ale Republicii Moldova la elaborarea şi adoptarea unor registre locale şi la adoptarea măsurilor ce se impun pentru ocrotirea monumentelor situate pe teritoriul administrat, care continuă a fi, în mare parte, ignorate. Una dintre carenţele de bază ale Legii privind ocrotirea monumentelor constă în faptul că ea nu a cuprins nici o prevedere referitoare la instrumentele instituţionale ale Ministerului Culturii menite să asigure implementarea politicilor statului în domeniu.

 Patrimoniul arheologic este prezent în toate zonele Republicii Moldova, în preajma sau în spaţiul localităţilor contemporane, în arii agricole, industriale, forestiere, acvatice etc. Pe plan naţional, pînă în anul 2012 erau cunoscute 7 411 situri arheologice, care cuprindeau 2 428 de aşezări, 70 de fortificaţii de pămînt, 135 de necropole plane şi 4 778 de tumuli. Cercetările anuale de teren şi descoperirile întîmplătoare completează în permanenţă lista siturilor arheologice, de aceea numărul acestora poate creşte cu peste 20% în decurs de un deceniu.

În ultimele două decenii, patrimoniul arheologic naţional a rămas neglijat de sistemul de administrare şi protejare din partea statului. În aceste condiţii, desfăşurarea necontrolată a procesului de privatizare a pămîntului şi a lucrărilor de construcţii noi au condus la distrugerea irecuperabilă a sute de situri arheologice, alte sute de situri fiind supuse unor agresiuni permanente pînă în prezent.

Un impact negativ asupra siturilor arheologice din ultimii 15 ani l-au avut activităţile ilicite ale căutătorilor de comori cu utilizarea detectoarelor de metale,  care au extras din straturile culturale şi au comercializat sute de tezaure monetare şi mii de obiecte arheologice mobile de o valoare cultural-ştiinţifică inestimabilă, ceea ce constituie un prejudiciu financiar de zeci de milioane de euro adus statului.

În acelaşi timp, patrimoniul arheologic imobil inclus în Registru n-a fost nici documentat, nici inclus în documentaţia cadastrală şi nici integrat în sfera serviciilor publice. Cercetarea arheologică a suferit din cauza subfinanţării cronice, a lipsei dotărilor minime necesare, precum şi  lipsei cadrelor în domeniul managementului, conservării şi restaurării patrimoniului arheologic.

Patrimoniul cultural construit cuprinde aproape trei mii de obiecte: edificii separate, complexe arhitecturale şi zone construite (case de locuit şi edificii administrative, conace urbane şi rurale, biserici, mănăstiri, amenajări tehnice şi industriale, nucleul istoric al Chişinăului etc.) ce au fost înscrise în Registru.

Conform Registrului, în Republica Moldova sînt luate sub ocrotirea statului 2 913 de monumente construite. Totodată, la elaborarea planurilor urbanistice generale ale municipiilor Chişinău, Bălţi şi ale altor localităţi, în majoritatea cazurilor, nu s-a ţinut cont de componenţa patrimoniului cultural, iar soluţiile propuse în aceste documente nu respectă sau apar în contradicţie cu documentele Consiliului Europei şi Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (în continuare – UNESCO), precum şi cu bunele practici internaţionale în domeniul protejării monumentelor.

Totodată, deşi Republica Moldova, în anul 2001, a aderat la Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arhitectural şi la Convenţia europeană a peisajului, acestea au rămas neimplementate.

Republica Moldova, alături de alte ţări din regiunea Mării Negre şi a Caucazului de Sud, s-a angajat în Programul Regional „Iniţiativa de la Kiev” (2006). De asemenea s-a implicat, în comun cu Uniunea Europeană şi Consiliul Europei, în diverse proiecte, inclusiv în Proiectul-pilot „Reabilitarea patrimoniului cultural în oraşe istorice”.

Analiza realizată de către Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor a relevat o discordanţă totală între diverse autorităţi publice la capitolul implementarea legislaţiei în domeniul protejării patrimoniului cultural construit, precum şi lipsa precedentelor juridice de tragere la răspundere a persoanelor care se fac vinovate de distrugerea sau deteriorarea patrimoniului cultural construit şi incapacitatea organelor de drept de a aplica sancţiuni.

Situaţia actuală creată în domeniul protejării patrimoniului material imobil poate fi caracterizată succint prin aprecierile făcute de Misiunea de experţi a Consiliului Europei în Republica Moldova (5-7 iunie 2012):

a) patrimoniu cultural important şi variat, dar aflat în pericol;

b) viziuni ambiţioase, dar uneori limitate vizavi de patrimoniul cultural;

c) cadru de reglementare existent, dar cu dificultăţi reale în coordonare;

d) echipe motivate, dar cu puţini angajaţi;

e) societate civilă activă şi plină de aşteptări;

f) necesitatea formării profesionale.

Din lipsa unui sistem funcţional de protejare a monumentelor, Republica Moldova a suferit multe pierderi, adesea irecuperabile, a obiectivelor de patrimoniu cultural imobil incluse în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat şi în registrele unităţilor administrativ-teritoriale. Astfel, doar în Chişinău au fost distruse peste 10% din obiectivele protejate, numărul celor afectate de intervenţii degradante sau lăsate intenţionat să se ruineze fiind mult mai mare. Este totalmente ignorată zona de protecţie a acestor obiective, deosebit de importantă din perspectiva vizualizării şi punerii adecvate în valoare a monumentelor.

Metodele de degradare şi distrugere a edificiilor cu statut de monument protejat practicate afectează, în primul rînd, caracteristicile care le definesc esenţa – autenticitatea (capacitatea obiectului de a reprezenta epoca în care a fost creat) şi integritatea lui. Printre cele mai frecvente sînt: lăsarea obiectului fără întreţinere elementară pînă la degradare totală; demolarea totală sau parţială şi ridicarea în locul acestora a unor edificii noi; supraetajarea, respectiv, modificarea volumetriei originare; înlocuirea totală sau parţială a elementelor de tîmplărie, feronerie, tencuială etc.

Una dintre problemele majore constă în dificultăţile de coordonare a anumitor legi şi regulamente, precum şi în lipsa de cooperare între serviciile responsabile pentru aplicarea acestora. Instrumentele legislative ale Ministerului Culturii şi ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, ca de altfel şi departamentele lor responsabile (Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor şi Inspecţia de stat în Construcţii), au probleme serioase de coordonare. Lipsa de coordonare/cooperare administrativă lasă cale deschisă abuzurilor faţă de patrimoniul naţional.

O altă problemă acută reprezintă admiterea fără restricţii la proiectarea lucrărilor de intervenţie la monumente (conservare, restaurare, reparaţii, adaptări etc.) a unor arhitecţi şi ingineri-structurişti neprofesionişti (fără cunoştinţe teoretice şi practice în domeniul protejării patrimoniului cultural). Nu mai puţin stringent este şi aspectul acordării dreptului de executare a lucrărilor de intervenţie la monumente unor firme de construcţie fără experienţă practică în domeniu şi angajaţi calificaţi (muncitori, şefi de şantier etc.). Aceste două cauze nu permit dezvoltarea pieţei de restaurare a obiectelor de patrimoniu cultural în Republica Moldova, fapt determinat şi de lipsa solicitării cunoştinţelor în domeniu.

Problemele principale ale patrimoniului cultural imaterial derivă din trăsătura fundamentală a acestuia – caracterul temporar şi unic. Deţinătorii şi transmiţătorii valorilor patrimoniale imateriale sînt persoanele fizice. Elementul de patrimoniu cultural imaterial dispare odată cu moartea persoanei fizice în cazul cînd forma de manifestare a acestui patrimoniu nu a fost sau nu poate fi transmisă altei persoane.

În ultimele două decenii, din lipsă de fonduri, instituţiile de cultură şi cele de cercetare nu au întreprins investigaţii de teren pentru a se documenta cu privire la obiceiurile, procesele tehnice meşteşugăreşti, aplicarea vechilor tehnici în practică. Pierderile sînt irecuperabile, pentru că în această perioadă s-a intensificat procesul de dispariţie a generaţiilor purtătoare de patrimoniu cultural imaterial.

Principalele entităţi purtătoare de patrimoniu cultural imaterial sînt comunităţile umane. Lor le revine rolul de bază în identificarea, inventarierea, conservarea, valorificarea şi transmiterea către generaţia tînără a elementelor în formele lor originale, neschimbate. În acest context, este necesară desfăşurarea permanentă a acţiunilor de identificare a persoanelor excepţionale într-un domeniu, care pot să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, contribuind astfel la asigurarea viabilităţii acestuia. Astfel de iniţiative există în lume, fiind susţinute de UNESCO (de exemplu, Programul „Tezaure umane vii – păstrători şi transmiţători ai culturii tradiţionale”).

 Republica Moldova dispune şi de un patrimoniu audiovizual, concentrat la studioul „Moldova-film”, Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” şi la alte instituţii cultural-ştiinţifice. Acest patrimoniu este foarte valoros şi reprezintă istoria ţării noastre sub aspect documentar şi, respectiv, potenţialul creativ în domeniile de referinţă.

Principalele provocări ale sectorului sînt următoarele:

1) degradarea continuă a patrimoniului cultural al Republicii Moldova;

2) lipsa unor mecanisme legale care ar asigura integritatea patrimoniului cultural naţional în măsura necesară;

3) absenţa fondurilor pentru documentarea, conservarea şi protejarea patrimoniului cultural naţional.

Problemele centrale din domeniul patrimoniului cultural sînt:

1) lipsa sau ineficienţa instrumentelor de protejare şi punere în valoare a patrimoniului cultural naţional;

2) lipsa cadrului instituţional adecvat pentru protejarea patrimoniului cultural;

3) lipsa resurselor umane necesare pentru conservarea, restaurarea şi managementul patrimoniului cultural;

4) valorificarea insuficientă a patrimoniului cultural pe plan educaţional şi social;

5) lipsa sistemului instituţional de pregătire a cadrelor în domeniul protejării patrimoniului cultural;

6) lipsa sistemului de reglementare în domeniul proiectării şi intervenţiilor la monumentele istorice;

7) excluderea persoanelor fizice şi juridice deţinătoare de patrimoniu cultural imobil din procesul protejării monumentelor istorice.

Participarea la activităţile culturale

Participarea la activităţile culturale se măsoară în numărul de consumatori ai activităţilor culturale şi în cheltuielile de consum medii lunare per persoană la serviciile de agrement.

Documentele europene în domeniul culturii consideră că cheltuielile în domeniu le reprezintă banii alocaţi lunar pentru cărţi, ziare, cinema, teatre şi concerte, muzee, taxele TV şi radio. De asemenea, în categoria de cheltuieli la serviciile de agrement intră alocaţiile pentru instrumentele muzicale, aparatele foto, materialele pentru desen, echipamentul de cinema. În anul 2011, conform datelor EuroStat „Statistici culturale”, populaţia europeană a cheltuit aproximativ 3,9% din venituri pentru activităţile de recreere. Cel mai înalt procent (5%) este atestat în Danemarca, Cehia, Finlanda, cel mai mic (3%) – în România, Italia şi Grecia.

În Republica Moldova, cheltuielile pentru consumul cultural constituie în medie  2%, cu tendinţe de creştere în perioada de vară şi descreştere la începutul anului (vezi tabelul 1). În fond, această categorie de cheltuieli este dependentă de veniturile populaţiei. Totodată, rata joasă de cheltuieli pentru cultură indică asupra anumitor practici culturale şi asupra infrastructurii culturale.

Tabelul 1. Cheltuielile pentru consumul cultural de agrement în Republica Moldova (date medii lunare per persoană)

Anul	Cheltuielile
	I		II		III		IV
	lei	%	lei	%	lei	%	lei	%
2009	19,9	1,8	20,6	1,7	32	2,5	26,1	2,1
2010	17,7	1,3	13,3	1	33,4	2,3	28,1	2,1
2011	19,4	1,4	19,3	1,3	31	1,9	33,4	2,1

Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, consumul cultural în mediul rural se subsumează la 1% din venituri, în perioada de vară însă acesta scade pînă la 0,5%. Cetăţenii cheltuiesc pe activităţile recreative de la 10 pînă la 35 de lei lunar, în funcţie de mediu (rural/urban) şi de perioada anului.

Datele Barometrului de Opinie Publică demonstrează că 58,5% din populaţie nu a citit nimic în ultimele trei luni. Conform datelor United Nations Children's Fund (în continuare – UNICEF), 26% din cetăţenii Republicii Moldova nu deţin nici o carte acasă. Pentru cumpărarea cărţilor, moldovenii cheltuiesc în medie 2,2% dolari SUA pe an. În aceeaşi ordine de idei, raportul Programme for International Student Assessment 2009 demonstrează că 43% din elevii din Republica Moldova au competenţe lectorale şi un nivel de cunoştinţe ce-l depăşeşte pe cel al noţiunilor elementare şi care le permite acestora să participe efectiv şi productiv la viaţa socială. Majoritatea elevilor însă au un nivel de performanţe  de lectură sub cel al noţiunilor elementare.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, anual, din 1000 de locuitori, doar 269 de cetăţeni vizitează muzeele. În acelaşi timp, conform cercetărilor efectuate de Ministerul Culturii, muzeele Republicii Moldova sînt vizitate de către circa 689 mii de cetăţeni, ceea ce constituie 19% din populaţia Republicii Moldova (tabelul 2).

Tabelul 2. Numărul de vizite la 1000 de locuitori (sursa:    statistica. md)

Indicatorii şi anii	2007	2008	2009	2010	2011
Numărul de vizite la 1000 de locuitori	217	212	219	279	269

Chiar dacă muzeele ar fi vizitate de 20% din populaţia ţării, acest raport ar fi nesatisfăcător comparativ cu indicatorii etalaţi de ţările europene, unde anual aproximativ 50% din populaţie vizitează muzeele.

Muzeele naţionale organizează pentru elevi activităţi extracurriculare. Conform rapoartelor muzeelor, în primul semestru al anului 2012, la atelierul de creaţie din cadrul Muzeului Naţional de Artă au participat 1 209 persoane, iar la atelierele de meşteşuguri populare din cadrul Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală – 109 persoane. În perioada de referinţă, Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei a fost vizitat de 7 786 de elevi şi 1 554 de copii de vîrstă preşcolară, iar 149 de copii au participat la activităţi extracurriculare. Potrivit analizelor, muzeele ar putea oferi mai multe posibilităţi pentru realizarea activităţilor curriculare şi extracurriculare ale elevilor, dacă ar dispune de spaţii corespunzătoare. În prezent, nici un muzeu nu are încheiate contracte de parteneriat cu universităţile şi liceele din ţară cu scopul de a dezvolta acest domeniu de activitate.

Vizita la muzeu este esenţială pentru dezvoltarea competenţelor atît în cazul copiilor, cît şi al adulţilor. Muzeul este locul de multiplicare a memoriei colective a unui stat, prin aceasta dezvoltînd competenţe cetăţeneşti, precum toleranţa etnică, culturală, rasială, religioasă etc.

În ceea ce priveşte consumul de artă teatrală şi concerte, situaţia pe ultimii trei ani se prezintă după cum urmează (figura 1).

Figura 1. Numărul de spectatori în instituţiile teatral-concertistice

 (sursa: statistica.md)

Conform calculelor, doar 14,5 % din populaţie frecventează sălile de teatru. Aceeaşi analiză demonstrează că după o creştere considerabilă în 2010 (7 mii de spectatori), numărul acestora scade în 2011 cu două mii. Or, această scădere este caracteristică în cazul colectivelor autonome şi ale filarmonicii   (figura 2).

Figura 2. Numărul de spectatori pe tip de instituţie (sursa: statistica.md)

În ceea ce priveşte bibliotecile, se profilează tendinţa de descreştere a numărului de vizitatori atît în mediul rural, cît şi în cel urban (figura 3, tabelul 3). Se află în scădere atît numărul de vizitatori, cît şi numărul de vizite. Totodată, numărul de vizitatori în mediul rural rămîne a fi mai ridicat decît în cel urban – 155 000  în anul 2011. În acelaşi timp, numărul vizitatorilor virtuali se află în continuă creştere. În anul 2012, site-urile bibliotecilor naţionale au înregistrat 93 966 de vizitatori unici virtuali şi un total de 960 923 de vizite virtuale. Această cifră creşte de la an la an. Utilizarea serviciilor on-line ale bibliotecilor sugerează nevoia de ajustare a mijloacelor de prestare a serviciilor oferite cetăţenilor de către biblioteci.

Indicatorii medii privind activitatea bibliotecilor publice pe ani

Figura 3. Indicatorii privind activitatea bibliotecilor publice (sursa: statistica.md)

Tabelul 3. Utilizatori ai bibliotecilor din mediul urban şi rural (sursa: statistica.md)

	Total	2009	2010	2011
Utilizatori, mii	total ţară	852	839	821
	urban	346	341	333
	rural	506	498	488
Vizite, mii	total ţară	8287,7	8253,7	7873,7
	urban	3880,9	3871,4	3526,9
	rural	4406,8	4382,3	4346,8

Astfel, consumul cultural nu reprezintă o prioritate pentru cetăţenii ţării. Impactul acestui fenomen se evidenţiază şi în alte sondaje realizate de către diferite organizaţii. De exemplu, studiul „Percepţiile populaţiei din Republica Moldova privind fenomenul discriminării: studiu sociologic” realizat de către Fundaţia „Soros” în 2011 demonstrează că respondenţii consideră că în Republica Moldova cel mai frecvent sînt discriminate următoarele categorii sociale: persoanele cu dizabilităţi mentale şi fizice (68% şi, respectiv, 66%), persoanele sărace (59%), persoanele HIV pozitive (56%), persoanele în etate ( 50%), persoanele de orientare homosexuală (49%), romii (48%) şi femeile (32%). Doar 83% din  cei chestionaţi apreciază încrederea în oameni şi respectul pentru cultura altor popoare ca ceva important sau foarte important pentru ei. Conform aceluiaşi studiu, 80% dintre respondenţi califică homosexualitatea drept un fenomen negativ şi nu ar accepta astfel de persoane nici măcar în calitate de vecini. Aceeaşi situaţie se profilează şi în cazul romilor (doar 40% din populaţie ar accepta să aibă un vecin rom).

Provocările sectorului cu referire la nivelul de participare sînt următoarele:    

1) gradul scăzut de competenţe lectorale, care cauzează incapacitatea majorităţii cetăţenilor de a participa activ în viaţa socială a ţării, iar productivitatea lor să fie nesemnificativă, ceea ce se reflectă direct în veniturile populaţiei şi, finalmente, în economia ţării;

2) consumul extrem de scăzut al activităţilor culturale, în special în lunile de iarnă şi în zonele rurale;

3) numărul scăzut al vizitatorilor de biblioteci şi muzee din cauza modelelor învechite de prestare a serviciilor şi organizare a timpului liber al cetăţenilor;

4) ineficienţa activităţii caselor de cultură, în care cetăţeanul s-ar putea regăsi şi ar petrece util şi interesant timpul;

5) pierderea conexiunii dintre domeniile educaţie şi cultură în cei 21 de ani de independenţă, care, acţionînd separat, au un impact  redus în dezvoltarea capitalului uman al ţării.

Problemele care derivă din analiză:

1) consumul cultural scăzut per capita;

2) consumul cultural scăzut în societate;

3) lipsa conexiunii dintre politicile educaţionale şi cele culturale.

 

Accesul la produsul cultural

Accesul la produsul cultural este determinat atît de infrastructura reală şi virtuală existentă, cît şi de oferta pieţei în domeniu.

 Accesul geografic pe zone

Distribuirea geografică a instituţiilor culturale pe teritoriul ţării se prezintă relativ uniformă la prima vedere: Chişinău – 107, zona de nord – 1024, zona de centru – 1054, zona de sud – 556, UTA Găgăuzia – 76 (tabelul 4). Totodată, multe dintre instituţii, în special biblioteci, sînt fie avariate, fie deconectate de la curentul electric, căldură şi de la alte facilităţi care ar permite funcţionarea normală a acestora. De aceea, pentru a asigura accesul cetăţenilor la produsul cultural, se impune crearea unei infrastructuri de calitate.

Tabelul 4. Distribuirea geografică a instituţiilor culturale monitorizate de către stat (sursa: datele Ministerului Culturii)

Regiunile	Instituţii	Case de cultură	Biblioteci	Muzee	Teatre	Centre meşteşugăreşti
Municipiul Chişinău	107	27	51	12	17	0
Zona de nord	1024	467	475	57	2	23
Zona de centru	1054	469	528	35	1	21
Zona de sud	556	240	287	19	1	9
UTA Găgăuzia	76	27	40	8	1	0

 

Starea edificiilor

În perioada 2009-2011, cu finanţarea din bugetele administraţiei publice locale de care aparţin, au fost reparate capital 281 de case de cultură, iar 1174 au beneficiat de reparaţii curente. Suma totală a cheltuielilor a constituit 145,6 mil. lei. Deşi ritmul cu care se investeşte în infrastructură creşte de la an la an, 73 de case de cultură sînt în continuare avariate, iar 536 necesită reparaţii capitale. Trebuie de menţionat că o reparaţie superficială a acestora nu ar avea impactul scontat. Pentru a deveni funcţionale, este nevoie de o nouă formulă de activitate. Iar adaptarea edificiilor la noile tipuri de activităţi impune investiţii suplimentare.

Analiza stării bibliotecilor din ţară demonstrează că 759 de unităţi necesită reparaţii curente, 574 nu dispun de sisteme de încălzire, iar 51 sînt deconectate de la reţelele electrice. Pentru a funcţiona, 903 biblioteci au nevoie să fie asigurate cu mobilier, iar 1039 – conectate la telefonie fixă. Conform estimărilor, pentru asigurarea condiţiilor minime de funcţionare a bibliotecilor din ţară este nevoie de 80,4 mil.lei. Cele mai mari costuri ţin de achiziţiile de cărţi.

În subordinea Ministerului Culturii se află 9 instituţii de învăţămînt: 3 licee, 5 colegii şi o instituţie de învăţămînt superior. Imobilele în care sînt amplasate aceste instituţii necesită reparaţie capitală. Majoritatea instituţiilor impun soluţionarea aceloraşi  probleme: repararea acoperişurilor, a reţelelor de canalizare, a apeductelor şi sistemelor de încălzire; repararea şi reutilarea faţadelor clădirilor, a claselor de curs, a sălilor festive/de sport; schimbarea uşilor şi ferestrelor. Chiar dacă instituţiile dispun de cantină, acestea au un utilaj învechit. Dat fiind faptul că aceste instituţii sînt de învăţămînt artistic profesionist, în cadrul cărora procesul de studii durează 8-10 ore pe zi, crearea condiţiilor optime este o necesitate primordială.

Clădirile muzeelor naţionale fac parte din patrimoniul cultural al ţării. Reabilitarea acestora necesită lucrări de restaurare. Costul lucrărilor de reparaţie/restaurare estimat este de 104 mil.lei. În perioada 2006-2012, din suma necesară au fost alocate 47,4 mil.lei.

Unele edificii ale teatrelor şi instituţiilor concertistice sînt într-o stare ce nu permite funcţionarea acestora în regim normal. Blocurile Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, Teatrului „B. P. Haşdeu” din Cahul sînt avariate, Teatrul Epic de Etnografie şi Folclor „Ion Creangă” are nevoie de reconstrucţia sălii de spectacole. Totalul necesar pentru lucrările de reparaţie/reconstrucţie constituie 127,4 mil.lei.

Studioul „Moldova-Film” în 2001 deţinea un patrimoniu cu valoarea netă  de 30,3 mil.lei, din care 28,4 mil.lei constituiau capitalul social. „Moldova-Film” dispune de un sediu imens ce trebuie întreţinut şi de 6 ha de teren, iar 2000 m² din încăperi sînt date în chirie pentru oficii sau depozite. Comanda de stat a sprijinit foarte puţin investiţiile necesare în dotarea studioului cu tehnică modernă. Acordarea de resurse pentru un singur studio nu a permis dezvoltarea facilităţilor în domeniul cinematografiei. Drept rezultat, cinematografia din ţară este subdezvoltată, deşi există un potenţial uman creator în domeniu.

 Infrastructura virtuală

Conform datelor Biroului de Audit al Tirajelor şi Internetului, numărul utilizatorilor de internet creşte permanent. Pentru luna decembrie 2012 erau atestaţi 1 mil. 615 mii utilizatori de internet, cu 56 741 de persoane mai mult decît în luna septembrie a aceluiaşi an. Rata de penetrare este de 54,31%. În anul 2010, 37% din gospodării deţineau un calculator personal. Conform datelor Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, ponderea gospodăriilor cu calculatoare este semnificativ mai mare în regiunea de centru faţă de celelalte regiuni şi 27% din gospodăriile casnice dispun de acces la internet. Fiecare a zecea gospodărie este conectată la internet în bandă largă cu conexiune fixă. Cel mai frecvent, utilizatorii internet accesează reţeaua globală de la domiciliu, fiecare al patrulea utilizator accesează internetul de la prieteni şi cunoscuţi.

Datele Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor demonstrează că informatizarea domeniului culturii este relativ slabă şi, totodată, neomogenă. Doar 28% din instituţiile culturale sînt dotate cu calculatoare, 22% au acces la internet, 10% au o adresă web şi 8% publică on-line cataloagele lor electronice, iar 33% din angajaţi utilizează calculatoarele în activităţile de serviciu, inclusiv 29% folosesc în acest scop resursele internet.

În anul 2012 a fost aprobat Programul Naţional de informatizare a sferei culturii, care presupune dezvoltarea serviciilor electronice prestate cetăţenilor, dar şi fortificarea infrastructurii virtuale a sistemului cultural. Digitizarea patrimoniului cultural mobil şi imaterial s-a realizat parţial cu eforturile instituţiilor subordonate. În acelaşi timp, digitizarea patrimoniului cultural imobil rămîne o problemă nerezolvată. Pînă în prezent nu există un sistem electronic care ar permite crearea reţelei comune de tip muzeu virtual.

Accesul populaţiei la serviciile şi produsul cultural este condiţia necesară pentru creşterea consumului cultural şi creşterea venitului instituţiilor culturale.

Provocările în acest domeniu sînt următoarele:

1) necesitatea reparării şi ajustării infrastructurii culturale la condiţiile moderne de funcţionare;

2) necesitatea imperioasă de digitizare a produselor şi bunurilor culturale;

3) creşterea numărului de utilizatori de internet pentru dezvoltarea serviciilor culturale on-line.

Problemele derivate din analiză sînt cauzate de:

1) lipsa capacităţilor în dezvoltarea parteneriatelor public-private pentru asigurarea funcţionalităţii edificiilor culturale;

2) absenţa softului comun pentru muzee în vederea digitizării colecţiilor;

3) conectarea redusă a bibliotecilor din mediul rural la internet. 

Calitatea produsului cultural

Calitatea produsului cultural se poate măsura în fondul de carte disponibil în biblioteci, fondul muzeistic naţional, numărul de obiecte de patrimoniu cultural conservate/restaurate/reabilitate, cota de contribuţie a sectorului la formarea produsului intern brut (în continuare – PIB) şi cota de participare a cetăţenilor la evenimentele culturale. Toate acestea contribuie la creşterea impactului social al culturii, adică la creşterea sentimentului de cetăţenie, a coeziunii şi incluziunii sociale etc.

Informaţia despre contribuţia sectorului la formarea PIB-ului şi exportul serviciilor culturale este inclusă în subcapitolul „Analiza economică a sectorului cultural”, iar datele despre cota de participare – în subcapitolul „Participarea culturală”.

Fondul de carte din biblioteci

Conform rapoartelor, rata medie de înnoire a fondului de carte din Republica Moldova este de 57 de ani, însă, conform standardelor UNESCO, aceasta ar trebui să constituie de la 7 la 10 ani. Cheltuielile medii pentru reînnoirea fondului de carte pe cap de locuitor este de 3,30 lei, atingînd în unele raioane cota maximă de 5,6-7,5 lei per capita, iar în altele cea minimă – de 0,50-0,9 lei per capita, în timp ce plafonul stabilit de Ministerul Finanţelor constituie 7 lei per capita. 

Achiziţiile pe cap de locuitor sînt de 0,08 cărţi, în timp ce IFLA/UNESCO recomandă coeficientul de 0,25. Rata medie de înnoire a fondului (57 de ani) şi cea de circulaţie a fondului (de numai 1,2 ani) denotă faptul că resursele infodocumentare disponibile în biblioteci sînt foarte învechite şi nu corespund necesităţilor utilizatorilor, care solicită servicii noi, inovative, mobile şi uşor de utilizat. De exemplu, doar aproximativ 50%  din totalul de fond de carte al bibliotecilor publice corespunde cerinţelor cititorilor, celelalte fiind tipărite în grafie chirilică.

Se atestă o evoluţie inegală a informatizării în interiorul ţării, deosebirea dintre biblioteci la acest capitol rezidă mai mult în aspectele relaţionale şi în volumul de venituri ale fondatorului decît în politicile şi normativele naţionale unice. Astfel, din cele 1 383 de biblioteci publice care activau la începutul anului 2011 în Republica Moldova, doar 238 (17,2 %) erau dotate cu computere, iar 149 (10,8 %) din numărul total de biblioteci erau conectate la internet sau 62,6 % din numărul bibliotecilor dotate cu computere şi doar 47 (3,4%) de biblioteci publice dispuneau de pagină web. Nivelul scăzut de informatizare a bibliotecilor din spaţiul rural faţă de cele din spaţiul urban este alarmant. Astfel, din cele  1 218 biblioteci publice de la sate doar 142 (11,6%) dispun de un calculator,  67 (5,5%) din ele beneficiază de conexiune la internet şi 12 (1%) au o pagină web.

În acest context, în anul 2010 a fost lansată Biblioteca Naţională Digitală „Moldavica”, care reprezintă baza centrală de texte ale documentelor patrimoniale incluse în registrul Programului Naţional „Memoria Moldovei”. Baza de date este o parte componentă a Bibliotecii Digitale „Europeana”. În anul 2012 a fost lansat Proiectul-pilot Biblioteci Globale „Novateca”, care prevede dotarea a peste 1000 de biblioteci publice raionale şi săteşti cu echipament pentru acces public. Proiectul va fi implementat pe etape şi presupune transformarea bibliotecilor în centre comunitare de informare. În anul 2013, au fost dotate cu calculatoare 68 de biblioteci publice din 8 raioane şi au fost inaugurate centre de informare/de formare pentru bibliotecari.

Conform Studiului sociologic „Fişele de raportare a cetăţenilor. Republica Moldova (2011)”, 55% dintre respondenţi sugerează îmbunătăţirea finanţării bibliotecilor, 21% – îmbunătăţirea competenţelor personalului, 14% – organizarea/reorganizarea spaţiilor, 7% – accesul la informaţia de calitate, 3% –  un comportament mai politicos al personalului. Potrivit aceluiaşi studiu, nivelul de solicitare a serviciilor bibliotecilor publice este de 5,5%, situîndu-se între nivelul de solicitare a serviciilor oferite de policlinici/centre ale medicilor de familie (39,3%), aflate în fruntea clasamentului, şi de consiliile raionale (1,0%).

Grupurile vulnerabile ale populaţiei au cele mai mari dificultăţi privind accesibilitatea şi calitatea serviciilor oferite de biblioteci. În acest context, serviciile adresate acestora devin factori-cheie pentru îmbunătăţirea accesului şi a serviciilor.

Conform sondajelor, doar 7% din respondenţi accesează bibliotecile publice prin internet. O realitate alarmantă pentru biblioteci este numărul extrem de mic al cetăţenilor care utilizează internetul în bibliotecă (3%). Bibliotecile, în clasamentul celor 30 de instituţii care prestează servicii publice, se plasează la acest capitol pe ultimul loc. Pentru a beneficia de serviciile bibliotecii, 94% din respondenţi se deplasează la bibliotecă, 9% recurg la solicitări prin telefon şi 4% folosesc poşta electronică sau pagina web a bibliotecii.

În perspectivă, reţeaua naţională de biblioteci publice urmează să-şi revadă strategiile de atragere a cititorilor, să reînnoiască fondul de carte şi să dezvolte tehnologiile informaţionale.

Fondul patrimoniului construit

Conform raportului Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor a Ministerului Culturii, în anul 2012 s-a efectuat inspectarea monumentelor în 13 raioane şi 3 municipii ale Republicii Moldova.                                                     În total, au fost inspectate 1 563 de monumente – biserici, conace, mănăstiri, mori, poduri, case memoriale etc. (tabelul 5).

Tabelul 5. Starea patrimoniului material în 2012 (sursa: Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor)

Tipul de monumente	Demola-te	În stare avansată de degradare	În stare de degradare	În stare nesatisfă-cătoare	În stare satisfăcătoare
Conace	1	17	3	14	13
case de locuit	1			13	34
case memoriale					9
Mănăstiri				8	10
Biserici	19	4		31	152
edificii cu arhitectură civilă	1	7	3	19	33
monumente cu arhitectură industrială	1	1	1	3	5
monumente de for public			1	1	54

În perioada ianuarie 2010-septembrie 2012 a fost efectuată inspectarea centrului istoric al Chişinăului, care deţine statut de monument de categorie naţională şi a celor 977 de edificii cu statut protejat. S-a constatat că 85 de edificii cu statut protejat sînt demolate (44 – în perioada 1995-2006, iar 41 – între  2006 şi 2012), la 155 de edificii cu statut protejat au fost operate anumite intervenţii structurale, care au prejudiciat autenticitatea şi integritatea monumentelor şi a zonelor de protecţie a acestora. În acelaşi timp,  20 de edificii se află în proces de ruinare. Astfel, 260 de edificii au fost deteriorate sau demolate. Prejudicierea substanţială a autenticităţii şi integrităţii monumentelor istorice din Chişinău, precum şi din întreaga ţară poate conduce într-un viitor previzibil la pierderea calităţilor de monumente ale obiectelor de patrimoniu cultural.

Totodată, monumentele istorice, în conformitate cu politicile europene, ar putea deveni factori importanţi de dezvoltare durabilă a comunităţilor, precum şi elemente fundamentale de dezvoltare a turismului intern şi extern, care ar dezvolta sentimentul cetăţeniei active.

Fondul patrimoniului muzeistic

În anul 2011, fondul de bază al muzeelor naţionale era constituit din  411 813 de piese de patrimoniu cultural mobil, cu 6 146 mai mult decît în 2010. O mare parte din piesele muzeale provin din donaţii, celelalte fiind procurate din bugetul statului. La etapa actuală, în bugetul Ministerului Culturii nu este prevăzută o linie bugetară distinctă pentru completarea colecţiilor de patrimoniu mobil. Colecţiile sînt completate din linia bugetară procurări mijloace fixe, mărfuri şi servicii neatribuite altor alineate în proporţie de 5-8% anual din sumele alocate (tabelul 6).

Tabelul 6. Cheltuielile pentru completarea colecţiilor (sursa: rapoartele muzeelor naţionale)

(mii lei)

Tipul de cheltuieli	2008	2009	2010	2011
Din mijloace bugetare	389,6	165,2	0	400
Din mijloace speciale	635,4	1092,7	186,7	286,8
Total lei	1025	1257,9	186,7	686,8

Sumele indicate pe aceste linii bugetare sînt derizorii şi nenominale, lipsind transparenţa în ceea ce priveşte investiţiile statului pentru completarea colecţiilor de patrimoniu, care reprezintă un tezaur naţional a cărui valoare adăugată creşte în timp. Lipsa liniilor bugetare pentru completarea colecţiilor evidenţiază rigiditatea sistemelor contabile care aplică acelaşi standard, indiferent de necesităţile/particularităţile sectoriale. Această particularitate a modului de operare cu programele contabile complică monitorizarea eficienţei gestionării fondurilor prevăzute pentru completarea colecţiilor de patrimoniu.

La momentul actual, din totalul de  538 778  de piese deţinute de către  cele 5 muzee naţionale  48 860 (9,3%)  necesită restaurare. Concomitent, spaţiile de conservare a colecţiilor, dotate insuficient, nu asigură condiţiile optime conservării. O problemă importantă rezidă din lipsa sau insuficienţa cadrelor calificate pentru restaurarea anumitor categorii de patrimoniu mobil şi lipsa laboratoarelor de investigaţii, atelierelor dotate cu utilaj corespunzător, care ar permite restaurarea pieselor de patrimoniu. În acelaşi timp, muzeele reuşesc să restaureze anual aproximativ 1000 de piese din patrimoniul mobil.

Fondul cinematografic

Odată cu acutizarea problemelor economice generate de perioada de tranziţie, industria cinematografică din Republica Moldova a intrat în declin. Chiar dacă odată cu trecerea la economia de piaţă au început să apară studiouri private de producere a filmelor, cum ar fi „SINM” (1992), „OWH Studio” (1995) ş.a., în industria filmului nu există un climat investiţional eficient. Însuşi caracterul investiţiilor în film presupune angajamente de lungă durată.

În ultimii douăzeci de ani s-a distrus reţeaua de difuzare şi proiectare a filmelor. Unele cinematografe au fost privatizate sau sînt supuse privatizării, însă patronii, în mare parte, nu au reamenajat şi nu au asigurat sălile cu instalaţii cinematografice noi. Astfel, majoritatea cinematografelor din localităţile rurale sau din centrele raionale se află în continuă degradare.

Studioul „Moldova-Film” S.A. dispune de o arhivă ce conţine peste 700 de filme: 160 de filme artistice, 110 filme de animaţie, 240 de filme de popularizare a ştiinţei, 120 de filme satirice şi peste 100 de filme documentare despre „Moldova sovietică”. Acestea nu sînt valorificate în aspect patrimonial şi economic. De asemenea, nu există o arhivă digitală a fondului cinematografic.

Cu toate că în 2004 au fost aprobate Legea nr.386-XV din 25 noiembrie  cu privire la cinematografie şi Strategia de dezvoltare a cinematografiei Republicii Moldova în perioada anilor 2004-2007 (Hotărîrea Guvernului nr.1322 din 30 noiembrie 2004), pînă în prezent nu a fost elaborată o politică definită privind dezvoltarea artei cinematografice naţionale, iar legea nominalizată nu funcţionează.

Piaţa industriilor culturale din Republica Moldova se află la etapa incipientă de dezvoltare din cauza tranziţiei social-politice prelungite şi contextului economic nefavorabil. În lipsa mecanismului eficient de susţinere a cinematografiei naţionale, multe dintre oferte rămîn în faza de proiect.

Avînd în vedere starea deplorabilă din domeniu, intervenţia statului în crearea cadrului pentru asigurarea calităţii produsului cultural (biblioteci, muzee, patrimoniu cultural) devine un imperativ al timpului. Pentru dezvoltarea sectorului cultural în ansamblu, fortificarea bazei materiale devine o condiţie sine qua non.

În ceea ce priveşte calitatea produselor şi bunurilor culturale, provocările sectorului sînt următoarele:

1) degradarea continuă a patrimoniului cultural naţional;

2) insuficienţa fondurilor de bibliotecă pentru atragerea cititorilor şi completarea colecţiilor muzeale cu piese de patrimoniu;

3) abordarea greşită a repartizării fondurilor de achiziţii de carte;

4) deprecierea industriei cinematografice faţă de alte industrii culturale.

De aici derivă următoarele probleme:

1) absenţa unui mecanism viabil de alocare a fondurilor pentru achiziţie de carte;

2) lipsa fondurilor pentru dezvoltarea colecţiilor muzeale;

3) ineficienţa mecanismelor legale de protejare a patrimoniului cultural material şi a patrimoniului cultural imaterial.

FINANŢAREA DOMENIULUI CULTURII

Cheltuielile din domeniul cultural întrunesc activitatea instituţiilor de cultură din subordinea Ministerului Culturii, Ministerului Educaţiei (învăţămîntul artistic), Consiliului  Coordonator al Audiovizualului şi autorităţilor administraţiei publice locale din teritoriu, a radiodifuzorilor naţionali şi regionali (Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” şi Compania „Teleradio-Găgăuzia”). Cea mai mare pondere de cheltuieli revine autorităţilor administraţiei publice locale  şi instituţiilor din teritoriu.

Analiza cheltuielilor demonstrează că peste 50% din resurse sînt direcţionate spre menţinerea edificiilor şi spre salarizarea personalului. Pentru dezvoltarea sectorului, sînt alocate foarte puţine fonduri (în cazul teatrelor, bibliotecilor) sau nu sînt alocate deloc (în cazul muzeelor, caselor de cultură). Problema finanţării sectorului este legată, în primul rînd, de întreg sistemul bugetar, care nu stimulează performanţa şi nu permite prin aceasta dezvoltarea. Pînă în anul 2010, resursele financiare erau alocate exclusiv programelor şi proiectelor statului. Începînd cu 2010, Ministerul Culturii a instituit fondul de susţinere al ONG-urilor din domeniu. Dar acest fond, ca şi întreaga finanţare a sectorului, rămîne sub nivelul necesităţilor instituţiilor culturale. Datele demonstrează că piaţa sectorului cultural nu se dezvoltă.

Începînd cu anul 2010, documentul principal de politici bugetare în domeniu este Cadrul bugetar pe termen mediu elaborat de către Ministerul Culturii, în colaborare cu organizaţiile culturale şi sectorul asociativ din domeniu, pentru o perioadă de trei ani.

Conform acestuia, Programul în domeniul culturii pentru anii 2013-2015 include următoarele subprograme:

I. Elaborarea politicii de management în domeniul culturii;

II. Dezvoltarea culturii;

III. Protejarea patrimoniului cultural naţional;

IV. Susţinerea de către stat a televiziunii şi radiodifuziunii publice;

V. Susţinerea culturii scrise;

VI. Asigurarea controlului asupra instituţiilor din domeniul audiovizualului.   

 

Figura 4. Distribuirea finanţării pe subprograme

2010	13561,8	406510,6	646	74027,9	10416,6	3633,1
2011	14043,3	445864,7	426,8	88374,2	2350,4	5041,6

Pe parcursul anilor 2010-2011, pentru subprogramul Dezvoltarea Culturii a fost repartizată cea mai mare sumă (de exemplu, 445 864,4 lei pe anul 2011). Acest lucru se explică prin faptul că obiectivul Dezvoltarea artei contemporane ca mijloc de promovare şi afirmare a culturii naţionale, promovarea sistemului de performanţă în managementul cultural este prioritar în sector şi că acest subprogram include toate instituţiile culturale din subordinea ministerului şi a autorităţilor administraţiei publice locale. După cum am menţionat, majoritatea cheltuielilor din domeniu sînt direcţionate spre instituţii şi cheltuite pentru salarii şi menţinerea infrastructurii. Mecanismul de finanţare a instituţiilor păstrează modelul sovietic de distribuire a resurselor – în baza numărului de angajaţi, dar nu în baza performanţelor. În cazul instituţiilor care fac parte din industria culturală (teatrele şi instituţiile concertistice), acest mecanism blochează dezvoltarea domeniului şi împiedică finanţarea altor sectoare importante din cultură.

Totodată, subprogramul prioritar Protejarea patrimoniului cultural naţional, cu un potenţial semnificativ de dezvoltare, are o finanţare infimă.

Finanţarea rigidă a sectorului, conform regulilor şi procedurilor financiare generale, nu permite alocarea de resurse pentru dezvoltarea unei pieţe culturale viabile şi libere. De asemenea, nu există un fond de promovare a mobilităţii artiştilor şi produsului cultural. Faptul că majoritatea instituţiilor teatral-concertistice se subordonează Ministerului Culturii nu permite dezvoltarea acestora. Statul nu califică instituţiile culturale (muzeele, teatrele, instituţiile concertistice) drept potenţiale surse de venituri, subapreciind capacitatea acestora de a deveni instituţii antreprenoriale, cu specific de păstrare şi promovare a imaginii ţării. În acelaşi timp, practicile internaţionale demonstrează că sectorul cultural poate genera aproximativ 6% din PIB (de exemplu, în Uniunea Europeană, Australia etc.).

Finanţarea sectorului se confruntă cu următoarele provocări:

1) lipsa de flexibilitate a modelului de finanţare, care nu permite alocarea resurselor pentru dezvoltarea pieţei culturale;

2) centralizarea sectorului, ceea ce nu oferă şanse egale pentru dezvoltarea  instituţiilor culturale private care nu au acces la suportul statului;

3) lipsa programelor speciale de dezvoltare a industriilor creative, în afară de suportul infim acordat editurilor printr-un program specializat;

4) lipsa fondurilor de mobilitate a artiştilor şi a produselor culturale.

În concluzie, problemele cu care se confruntă domeniul cultural în materie de finanţare sînt următoarele:

1) mecanismul vetust de finanţare, care nu stimulează concurenţa;

2) infrastructura complicată, care generează cheltuieli suplimentare;

3) incapacitatea managerilor de a gestiona fondurile şi de a genera venituri suplimentare;

4) centralizarea excesivă, care nu permite dezvoltarea sectorului pentru a  aduce venit la economia ţării (instituţiile teatral-concertistice).

MANAGEMENTUL INSTITUŢIILOR CULTURALE

Pe parcursul ultimelor două decenii, administrarea culturii în Republica Moldova se confruntă cu o criză atît la nivel de administraţie publică centrală, care în condiţiile descentralizării nu dispune de mecanismele necesare pentru susţinerea instituţiilor culturale, cît şi la nivel de instituţii, care nu dispun de abilităţi de gestionare. Încă mai persistă în mentalitatea personalului instituţiilor culturale necesitatea intervenţiei statului, care, în trecut, se preocupa de toate aspectele din acest domeniu. Constatăm abilităţi reduse de gestionare a resurselor financiare şi de promovare a produsului cultural din punct de vedere antreprenorial.

De exemplu, studiile sociologice efectuate în anii precedenţi de către muzee indică clar factorii ce trebuie modificaţi în vederea atragerii publicului. Totuşi, managementul în muzee rămîne ancorat într-o formulă învechită. Muzeele nu sînt percepute ca instituţii antreprenoriale care ar putea avea impact economic nici măcar de către administraţia acestora. Directorii acestor instituţii sînt numiţi prin ordinul ministrului culturii, pe un termen nelimitat şi nu sînt evaluaţi în funcţie de performanţele prognozate/realizate.

Muzeele din Republica Moldova nu au elaborat nici pînă în anul curent un plan de promovare a propriului produs cultural, nu prestează servicii de organizare a evenimentelor cultural-ştiinţifice şi nici nu au prevăzute o linie de buget sau o asemenea funcţie în statele de personal. Informatizarea se efectuează din resurse proprii, care diferă de la un muzeu la altul, iar calitatea pieselor digitizate este precară. Astfel, unul dintre cele mai importante instrumente contemporane de atracţie a vizitatorilor rămîne nevalorificat de către muzee. Personalul muzeelor nu este instruit sub aspectul comercial managerial.

Conform rezultatelor sondajului realizat de către Ministerul Culturii în 2012 referitor la campaniile de informare şi vizibilitate a activităţii muzeelor, majoritatea respondenţilor fie că nu sînt interesaţi de muzee (21,3%), fie că intră în muzee ocazional, fără a fi interesaţi de acestea sau de evenimentele care se desfăşoară aici (40,6%). Din totalul celor interogaţi, doar 38% susţin că au vizitat muzeele fiind informaţi despre evenimentele organizate, 22% au intrat în muzeu fiind interesaţi de o anumită expoziţie, 5% din vizite sînt motivate de cercetare, restul vizitatorilor menţionează că au intrat să cunoască fondul muzeului (51,5%) sau că au venit să arate copilului exponatele din muzeu (12,2%), 1,9% din vizitatori au aflat despre conţinuturile expoziţiilor datorită evenimentelor organizate în muzeu, iar 7,3% au ajuns în muzee la insistenţa unor persoane pe care le cunosc.

Lipsa unui mecanism eficient de management al instituţiilor teatrale, care poate fi promovat printr-un document ce stabileşte priorităţile şi cadrul de dezvoltare a teatrului, împovărează bugetul şi aşa auster al statului. În acest mod se limitează posibilităţile dezvoltării teatrului ca industrie culturală, racordîndu-se la principiile liberale de finanţare a activităţii culturale şi priorităţile europene în domeniul culturii. Conform Legii nr. 1421-XV din 31 octombrie 2002 cu privire la teatre, circuri şi organizaţii concertistice, se atestă un mecanism  defectuos la numirea în funcţie a directorului general al teatrului, care este angajat de către Ministerul Culturii, cu sau fără concurs, pe termen de 5 ani, iar conducătorul artistic este desemnat prin concurs, cu acordul Ministerului Culturii  de către directorul teatrului.

Marketingul teatral este una dintre cele mai importante părţi din planul de dezvoltare a instituţiei teatrale, de atragere a consumatorilor şi de asigurare a creşterii indicatorului de audienţă. Actualmente, teatrele nu prevăd cheltuieli pentru marketing şi comunicare, nu au un plan de marketing care ar evalua competitorii pe piaţa culturală şi ar stabili obiective clare. Acest fapt limitează posibilitatea de a atrage  noi consumatori, de a-i menţine pe cei actuali, de a identifica necesităţile culturale/valorice ale consumatorului de artă, de a iniţia unele tendinţe noi, de a dezvolta teatrul ca industrie culturală. Un alt element lipsă este conştientizarea importanţei liniei de marketing şi comunicare de către directorii de teatre. Vînzările de bilete reprezintă elementul-cheie pentru programele de artă, iar instrumentele de marketing asigură acest fapt. Conform analizei, vînzările de bilete aduc teatrelor cele mai mici venituri (tabelul 7).

Tabelul 7. Veniturile teatrelor din subordinea Ministerului Culturii, (sursa: rapoartele teatrelor)

                                                                                                                            (mii lei)

Teatrele	Veniturile din vînzarea biletelor	Veniturile din locaţie
Teatrul Naţional de Operă şi Balet	2158,1	2163,0
Teatrul „Luceafărul”	677,3	1017,1
Teatrul „Licurici”	597,0	1496,7
Teatrul Dramatic Rus „A.P.Cehov”	1987,5	330,9
Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”	524,4	1165,7
Teatrul „Eugene Ionesco”	1053,7	-
Teatrul Naţional „V. Alecsandri”, Bălţi	529,5	321,6
Centrul de Cultură şi Artă „Ginta Latină”	1159,5	1580,9
Teatrul „Alexei Mateevici”	56,1	114,9
Teatrul „B.P. Haşdeu” Cahul	221,5	0
Teatrul Epic de Etnografie şi folclor „Ion Creangă”	12,8	0
Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”	507,4	1006,7
Sala cu Orgă	340,7	43,4
Organizaţia Concertistică şi de Impresariat „Moldova-Concert”	1955,5	591,5
Ansamblul Academic de dans popular „Joc”	883,1	0
Teatrul-studio „S uliţî Roz”	555,6	0
Total	13219,7	9832,4

Situaţia este asemănătoare în toate instituţiile culturale. Fiind derivat direct al modelului rigid şi lipsit de stimulente, managementul instituţiilor culturale necesită o schimbare de atitudine atît din partea statului, cît şi din partea managerilor instituţiilor.

Lipsa unui mecanism de management al instituţiilor culturale demonstrează că administratorii instituţiilor au nevoie de formare în domeniul managementului/marketingului cultural. Directorii de instituţii nu posedă capacităţile necesare pentru promovarea produsului cultural pe piaţă.

Provocările de bază în acest context sînt următoarele:

1) criza de administrare la toate nivelurile;

2) lipsa planurilor de management/marketing al produsului în instituţiile culturale;

3) mecanismul defectuos de numire în funcţii de conducere a instituţiilor teatrale; 

4) neglijarea aspectului antreprenorial al activităţii instituţiilor teatrale.

Problemele cu care se confruntă sectorul în domeniul managementului sînt următoarele:

1) capacităţile de gestionare a resurselor financiare reduse;

2) capacităţile reduse de promovare a propriului produs cultural;

3) capacităţile reduse ale Ministerului Culturii şi managerilor de fundraising;

4) lipsa mecanismului eficient de monitorizare a instituţiilor subordonate.

RESURSELE UMANE

Remunerarea salariaţilor din sectorul cultural, în comparaţie cu alte sectoare ale economiei naţionale, este una dintre cele mai mici, cu toate că în anul 2011 se observă o uşoară creştere (tabelul 8).

Tabelul 8. Remunerarea salariaţilor din sectorul cultural pe anii 2009-2011 (sursa: Biroul Naţional de Statistică)

(mii lei)

Remunerarea salariaţilor după activităţile economice	2009	2010	2011
Total pe sectoare instituţionale	29196,5	31445,8	34914,4
Activităţi recreative, culturale si sportive	505,3	554,1	624,5
Ponderea	1,73	1,76	1,79

În sistemul cultural, salariul mediu  pentru anul 2011 constituia 1800 de lei, iar coşul minim de existenţă – 1 503,0 lei. În comparaţie cu salariul mediu pe economie, care constituia 3 583,7 lei în primele trimestre ale anului 2012, angajaţii din sectorul cultural au fost remuneraţi în medie cu 1 580 de lei. Cel mai puţin remuneraţi sînt angajaţii caselor de cultură (900 lei/lună), bibliotecarii (1590 lei/lună) şi muzeografii (1584 lei/lună). Astfel, salariile angajaţilor instituţiilor de cultură de stat se plasează la nivelul coşului minim de existenţă, ceea ce nu motivează dezvoltarea sectorului. Din aceleaşi considerente, în anul 2011, cota angajaţilor din instituţiile bugetare care au plecat din sector constituia 144 de persoane (din 4 059 în 2010). Majoritatea cadrelor pleacă din domeniul bibliotecilor şi al muzeelor. Dacă ritmul de plecare al cadrelor calificate  nu va fi redus, sectorul riscă să intre în colaps în următorii ani.

Pe de altă parte, toate instituţiile au dreptul să utilizeze mijloacele speciale pentru salarizarea angajaţilor. În acest sens, incapacitatea managerială şi de marketing a directorilor de instituţii generează un venit minim şi nu permite creşterea salariilor.

Formarea iniţială a cadrelor din sector

În subordinea Ministerului Culturii activează 9 instituţii de învăţămînt artistic cu profil muzical, teatral, coregrafic, plastic: Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, 5 colegii şi 3 licee, cu un potenţial didactic de 895 de profesori şi un contingent de 3 044 elevi/studenţi, în medie un efectiv de 3195 membri la 31 decembrie 2012. Instituţiile de învăţămînt din sector sînt supuse unei duble administrări: de către Ministerul Culturii şi de către Ministerul Educaţiei, care stabileşte cadrul normativ-regulatoriu pentru toate instituţiile de învăţămînt din ţară.

Din bugetul Ministerului Culturii sînt alocate din surse financiare, în medie, 41,7% anual pentru cele 9 instituţii de învăţămînt artistic. Alocaţiile bugetare cresc în fiecare an. În anul 2011 cheltuielile instituţiilor au crescut cu 4338,5 mii lei.

Creşterea alocaţiilor poate fi explicată prin creşterea cheltuielilor medii per student în instituţii. Astfel, în anul 2011, cheltuielile medii pentru un student la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice a constituit suma de 27 378 lei, cu 322,4 lei mai mult decît în anul 2010. Trebuie de menţionat că studiile în colegii sînt, paradoxal, mai costisitoare pentru stat cu 721,4 lei per student. De asemenea, media pe ţară atribuită cheltuielilor per student în instituţiile de învăţămînt superior în 2009 a constituit 6802 lei, iar în Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice – 25847,5 lei. Această diferenţă este vizibilă şi în cazul costurilor pentru un student de colegiu. La nivel de ţară, în 2009, aceste costuri constituiau suma de 8 709 lei, iar în colegiile de profil artistic – 18 016,6 lei. Discrepanţa dintre sumele alocate pentru un student este determinată şi de specificul pregătirii profesionale în domeniul artistic.

La compararea costurilor pentru diferite niveluri de învăţămînt, instituţiile de învăţămînt artistic sînt compatibile cu tendinţele întregului sistem educaţional. Costurile instituţiilor de învăţămînt mediu de specialitate per elev (36480,5 lei pentru anul 2013) sînt mai mari decît costurile din învăţămîntul superior per student (35 805,1 lei pentru anul 2013).

În afară de finanţarea de la bugetul de stat (componenta de bază), instituţiile de învăţămînt pot acumula mijloace speciale din banii achitaţi pentru contractele de studii. Studiul „Sistemul de învăţămînt din Republica Moldova în contextul Procesului de la Bologna 2005-2011” realizat de către Fundaţia Soros demonstrează că, în funcţie de sursa de finanţare, rata de creştere/descreştere a cheltuielilor instituţiilor diferă. Astfel, în cazul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice se înregistrează o creştere lentă a cheltuielilor provenite din mijloace speciale (pentru perioada 2005-2010 – 119,34%). Din tabel se poate observa că suma provenită din mijloace speciale este foarte mică în cazul instituţiilor artistice. În cazul colegiilor, pentru anul 2012, cheltuielile provenite din mijloace speciale au constituit 8,8% din totalul cheltuielilor, iar în cazul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice  – 17%.

Pentru anul 2010, ponderea cheltuielilor din mijloacele speciale ale instituţiei menţionate este de doar 12,40%. În acest sens, se poate considera că academia depinde de fondurile bugetare.

În comparaţie cu alte instituţii din ţară, instituţiile de învăţămînt artistic nu pot încheia, la admitere, un număr mare de contracte de studii (cum ar fi Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat din Moldova sau colegiile cu un profil economic, informatică sau drept).

În condiţiile în care învăţămîntul superior din Republica Moldova a obţinut autonomie financiară, se poate cere la un moment dat închiderea unicei instituţii de învăţămînt superior în domeniul artistic. În acelaşi timp, costurile de instruire a studenţilor la această academie sînt, în comparaţie cu alte universităţi, cele mai mari.

La 31 decembrie 2012, în învăţămîntul artistic erau încadraţi 3 195 de studenţi, în toate formele şi nivelurile de învăţămînt, iar 1909 din aceştia studiau la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Din figura 5 se poate observa că numărul studenţilor în învăţămîntul superior din acest domeniu scade în fiecare an, ceea ce face dificilă menţinerea şi dezvoltarea sistemului cultural din republică.

Figura 5. Numărul de studenţi încadraţi în învăţămîntul artistic formal (sursa: statistica.md)

Scăderea numărului de studenţi este determinată atît de lipsa locurilor de muncă sau de salariile extrem de joase din domeniul culturii (în medie, 1850 de lei/lună), cît şi de inflexibilitatea instituţiilor la cererea de piaţă şi la necesităţile de instruire ale tinerilor. Spre exemplu, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice nu participă în programele de mobilitate pe care le prevede şi le încurajează Republica Moldova prin aderarea sa la Procesul de la Bologna şi la documentele europene în domeniul culturii.

Dezvoltarea capacităţilor angajaţilor din sectorul cultural

În Republica Moldova nu există o concepţie clară sau structuri de dezvoltare a capacităţilor cadrelor din domeniu. Discuţiile parţiale cu angajaţii diferitor instituţii (teatru, muzică, case de cultură, muzee) au demonstrat  necesitatea formării continue în domeniu.

Alocarea surselor bugetare doar pentru menţinere, dar nu şi pentru dezvoltarea sectorului se soldează cu capacitatea redusă a administraţiei instituţiilor culturale de a creşte nivelul de profesionalism al angajaţilor prin implicarea acestora în stagii de formare continuă. Lipsa specialiştilor în domeniul restaurării anumitor categorii de patrimoniu, precum şi a fondurilor pentru contractarea specialiştilor din străinătate, contribuie, de asemenea, la menţinerea unei rate scăzute de restaurare şi la diminuarea atractivităţii expoziţiilor. Chiar dacă personalul muzeelor posedă un grad înalt de calificare, din cauza salarizării mici, aceştia se concediază, muzeele pierzînd anual angajaţi valoroşi.

Rapoartele internaţionale specifică importanţa dezvoltării capacităţilor managerilor şi angajaţilor sectorului cultural pe fiecare domeniu în parte. Soluţiile sugerate de către experţii internaţionali vizează: elaborarea strategiilor de dezvoltare a sectorului/domeniului/instituţiei; procesele de advocacy, fundraising şi de dezvoltare a parteneriatelor; realizarea cercetărilor de marketing şi creştere a participării; managementul proiectelor, planificarea afacerii şi leadershipul; comunicarea şi relaţiile publice; dezvoltarea abilităţilor în domeniul tehnologiilor informaţionale. De asemenea, experţii specifică domeniile în care este nevoie de a dezvolta capacităţile  angajaţilor: patrimoniul cultural (protecţie, prezervare, restaurare), muzeele, bibliotecile, cinematografia, casele de cultură.

În ceea ce priveşte resursele umane, se impune reformarea şi modernizarea întregului sistem de învăţămînt artistic şi crearea condiţiilor pentru formarea continuă a cadrelor manageriale şi a angajaţilor în cultură în vederea dezvoltării unui domeniu cultural viabil.

Sectorul cultural este singurul din Republica Moldova în care activează şi artişti liberi-profesionişti. În plan internaţional, aceştia sînt asiguraţi social şi stimulaţi fiscal. În Moldova însă nu există o concepţie clară privind statutul artistului liber-profesionist şi sistemul de asigurare profesională.

Resursele umane reprezintă baza dezvoltării sectorului. La acest nivel, provocările sectorului sînt următoarele:

1) neconcordanţa dintre gradul de calificare şi cerinţele pieţei muncii;

2) lipsa unui sistem de formare continuă a cadrelor;

3) salarizarea infimă, care generează plecarea masivă a artiştilor şi a angajaţilor;

4) lipsa orientării antreprenoriale şi costurile mari per student, care aduc instituţiile de învăţămînt la nivel de subzistenţă.

Problemele identificate:

1) exodul cadrelor calificate din domeniu din cauza salarizării extrem de joase;

2) absenţa centrelor de formare continuă pentru manageri şi pentru angajaţii diferitor instituţii;

3) structura învechită a învăţămîntului artistic, care nu asigură calitatea formării cadrelor în domeniu.

ACTIVITATEA ECONOMICĂ A SECTORULUI CULTURAL

Analizele pe ţară demonstrează faptul că dezvoltarea economică a Republicii Moldova se bazează pe modelul de consum care se regăseşte şi în instituţiile culturale. În conformitate cu datele Raportului „Cultural Policy Lanscapes”, cheltuielile pentru cultură formau în 2009 doar 1,0% din Bugetul Public Naţional. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, în 2011, activităţile recreative şi culturale au contribuit la formarea PIB-ului în proporţie de 0,3 %, ceea ce e comparabil cu sectoarele sănătate şi învăţămînt. La momentul actual, sfera serviciilor culturale are un impact aproape neobservat în economia ţării atît la nivelul creării locurilor de muncă, cît şi în plan financiar. Acest lucru face ca serviciile culturale să fie percepute drept activităţi de ordin secundar.

În Republica Moldova sînt înregistrate peste 1000 de întreprinderi care prestează servicii sau bunuri culturale. Deoarece majoritatea din ele nu sînt încorporate într-o reţea distinctă, care ar permite expunerea unor statistici relevante în domeniu, calcularea reală a contribuţiei sectorului cultural la PIB, practic, este imposibilă. 

Pe baza datelor oferite de întreprinderi în rapoartele lor către  Biroul Naţional de Statistică, s-au constatat următoarele rezultate cu privire la vînzările cu amănuntul: vînzările de cărţi, ziare şi reviste înregistrează o scădere de 2 210,3 mii lei în raport cu anul 2010 (figura 6). Acest lucru demonstrează, de fapt, interesul redus al populaţiei pentru lectură şi carte, precum şi capacitatea scăzută de cumpărare a cetăţenilor.

Figura 6. Vînzările de carte în Republica Moldova  (sursa: statistica.md)

În anul 2011 au crescut vînzările de antichităţi – cu 740,5 mii lei în raport cu anul 2010 şi cu 1 474,8 mii lei în raport cu anul 2009. Creşterea vînzărilor deschide perspectiva dezvoltării afacerilor în domeniul antichităţilor (figura 7).

Figura 7. Vînzările cu amănuntul ale antichităţilor (sursa: statistica.md)

Serviciile din domeniu prestate populaţiei au  constituit în anul 2011 suma de 779,5 mil.lei şi sînt în creştere cu 255,5 mil.lei faţă de anul 2010. Deşi aria de servicii culturale/recreative nu poate fi comparată cu contribuţia integrală a sectorului de servicii pe ţară în diverse domenii, considerăm că acest aport modest permite dezvoltarea generală a sectorului de servicii culturale prestate populaţiei.

Contribuţia întreprinderilor mici şi mijlocii din domeniu la desfăşurarea activităţilor economice pentru anul 2011 a constituit 33,6% din totalul prezentat, înregistrînd o creştere de 1,3 % în raport cu anul 2010.

Activitatea agenţilor economici din domeniul publicităţii este reglementată de Legea nr.1227-XIII din 27 iunie 1997 cu privire la publicitate. În ultimul timp, acest domeniu se dezvoltă într-un ritm dinamic, numărul agenţiilor de publicitate creşte anual cu 25-40%. Astfel, în prezent, mai mult de 200 de agenţii prestează servicii de publicitate.

Deocamdată există puţine agenţii care lucrează cu branduri multinaţionale, dar ritmul de creştere a pieţei şi a veniturilor este încurajator pentru oamenii de afaceri de peste hotare.

În anul 2006, volumul afacerilor în publicitate a constituit peste 14 milioane de dolari SUA. Trebuie de menţionat că 80% din circuitul financiar publicitar din Republica Moldova  reprezintă resurse din afara ţării, aduse de agenţiile de publicitate, bani din care se plătesc impozite, se creează locuri de muncă, mărindu-se astfel capacitatea pieţei de consum. Cu toate acestea, nivelul de dezvoltare a domeniului publicităţii în ţara noastră rămîne în urmă faţă de nivelul atins de ţările vecine, România şi Ucraina.

Activitatea meşterilor populari (ceramica tradiţională, ţesutul artistic, prelucrarea artistică a pietrei, pielii şi a lemnului, arta croşetării, confecţionarea instrumentelor populare, împletitul din fibre vegetale ş.a) ar putea contribui semnificativ la dezvoltarea afacerilor în domeniul culturii. Cele mai frecvente obstacole în practicarea meşteşugurilor populare sînt legate de lipsa pieţei de desfacere, importul materiei prime, aprecierea incorectă a valorii artistice a lucrărilor, includerea meşterilor populari în categoria generală de întreprinzător, fără diferenţierea specificului acestei activităţi, precum şi de lipsa unui mecanism de atribuire a titlului de „meşter popular”.

Dezvoltarea meşteşugăritului şi a producţiei de artizanat se află în nemijlocită coerenţă cu dezvoltarea anumitor segmente ale turismului receptor şi, în primul rînd, ale celui rural. Cu toate acestea, agenţiile turistice, pensiunile din mediul rural şi instituţiile culturale nu manifestă iniţiativă de colaborare eficientă cu meşterii populari. Se cere crearea unui cadru stimulatoriu pentru dezvoltarea meşteşugurilor populare, cum ar fi susţinerea procesului de creare şi funcţionare a atelierelor specializate pentru artizanat şi meşteşuguri populare, includerea acestora în circuitele turistice, crearea unor structuri de comercializare a obiectelor de artizanat prin diverse reţele de magazine şi instituţii de cultură.

Perioada de tranziţie de la sistemul centralizat la economia de piaţă a condiţionat reformarea sistemului instituţional de arte plastice. A scăzut numărul de comenzi, în special cele care veneau pe filiera Fondului Plastic al Uniunii Artiştilor Plastici, au crescut preţurile de întreţinere a atelierelor de creaţie, iar plasticienii obţin tot mai greu un atelier, deoarece astfel de construcţii specializate nu se mai realizează.

Lipsa unei pieţe de desfacere în ţară a determinat migraţia masivă a plasticienilor şi, respectiv,  exportarea operelor acestora peste hotare. Astfel, arta profesionistă a scăpat de sub dominaţia ideologică, dar a ajuns sub presiunea factorului economic. Numărul de lucrări vîndute şi cîştigurile obţinute de pe urma lor sînt, în mare parte, derizorii. Totuşi, procesul de liberalizare economică, dispariţia cenzurii ideologice şi a interdicţiilor administrative au contribuit la diversificarea formelor de asociere a artiştilor plastici.

Contribuţiile indirecte ale sectorului cultural se constituie, în mare măsură, din activităţile turistice. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, din cei 10,8 mii de turişti şi excursionişti străini care au vizitat Republica Moldova în anul 2011 şi au beneficiat de serviciile agenţiilor de turism şi al operatorilor turistici 54,6% au sosit în scopuri de odihnă, recreere şi agrement, ceea ce constituie 11 748 turişti/zile. Numărul participanţilor la turismul intern în anul 2011 s-a ridicat la 37,8 mii, cu 6,1% mai mare decît cel înregistrat în anul 2010. Presupunînd că turiştii externi au beneficiat de cazare măcar o noapte la un preţ de 250 de lei sau că aceştia au luat masa în fiecare zi la preţul de 200 de lei, veniturile instituţiilor de cazare constituie pentru anul 2011 – 1 468 500 lei, iar al restaurantelor – 2 349 600 lei.

Însă, actualmente, impactul sectorului cultural asupra economiei ţării nu este calculat. De aceea se impune o reconceptualizare a datelor statistice în domeniu şi o revizuire a modalităţii de calcul al veniturilor din domeniul cultural. În toată lumea, sectorul industriilor culturale se consideră unul important pentru economia ţării. Industriile culturale sînt cuprinse în industria spectacolului, poligrafică, publicitară, meşteşugurilor populare, designului, arhitecturii, new media. Paradigma culturală învechită şi interesele politice actuale nu stimulează construcţia sistemică a industriilor creative în Republica Moldova, care ar contribui la dezvoltarea economică a ţării.

În acelaşi context, exportul bunurilor culturale cuprinde o serie întreagă de servicii. Analiza datelor demonstrează o creştere a exportului în anul 2011 – cu 5161,7 mii dolari SUA în raport cu anul 2010 şi cu 17 491,1 mii dolari SUA în comparaţie cu anul 2009 (figura 8). A crescut, în special, exportul obiectelor de patrimoniul cultural. Conform datelor provenite de la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naţională, în anul 2011 au fost prezentate spre expertizare pentru a fi exportate 10 000 de covoare autohtone moldoveneşti. Exportul icoanelor şi al altor obiecte de patrimoniu este în continuă creştere.

Figura 8. Exportul serviciilor din sectorul cultural

În concluzie, deşi imposibil de calculat, în momentul de faţă este evident că  veniturile din serviciile culturale şi recreative oferite de întreprinderile din domeniu este în creştere, precum şi ponderea acestora în exporturi. Această tendinţă determină ideea că odată cu dezvoltarea industriilor culturale, contribuţia sectorului la formarea PIB se va majora, iar odată cu aceasta şi, respectiv, va creşte impactul domeniului asupra economiei ţării.

Pentru activitatea economică a instituţiilor culturale sau a artiştilor liber-profesionişti au fost identificate următoarele provocări:

1) imposibilitatea de a calcula impactul culturii în economia naţională  din cauza lipsei unui sistem de baze de date care ar permite sintetizarea datelor;

2) definirea, în mod selectiv, a industriilor culturale în Republica Moldova, fără a include serviciile de publicitate, design, arhitectură, de înfrumuseţare, televiziune;

3) neglijarea impactului indirect al culturii în turismul intern şi extern la analiza economică a culturii;

4) dezvoltarea insuficientă a industriilor culturale pentru a asigura evoluţia sectorului şi creşterea economică a ţării.

Problemele cu care se confruntă sectorul în domeniul economic sînt:

1) impactul mic al sectorului la constituirea PIB-ului;

2) subdezvoltarea industriilor creative.

IDENTIFICAREA PROBLEMELOR DIN SECTORUL CULTURAL

Drept concluzie primară de pe urma analizei acestei situaţii, susţinem că întreg sectorul cultural are nevoie de o redimensionare. Se impun intervenţii la nivel de administrare a sectorului, precum şi de finanţare, reformă structurală prin descentralizarea eficientă, de dezvoltare a sectorului privat pe domeniu în vederea stimulării concurenţei loiale. Prin definiţie, sectorul cultural este productiv şi eficient numai în cazul în care este liber şi nu serveşte interesele unor structuri ideologice. Acest lucru s-a realizat pe parcursul a 21 de ani de independenţă a ţării. Totodată, mecanismele de administrare a culturii, discrepanţa dintre cultura de la oraş şi cultura din teritoriu, absenţa unei viziuni sinergice asupra dezvoltării sectorului şi ralierea acestuia la standardele internaţionale pentru beneficiul cetăţenilor şi al întregii ţări rămîn a fi o provocare pentru autorităţi.

ANALIZA SWOT

Puncte tari Prestarea serviciilor pentru organizarea timpului liber de către instituţia de cultură; Elaborarea şi implementarea sistemului de evaluare a patrimoniului naţional; Adaptarea cadrului normativ-regulatoriu; Numărul mare de edificii culturale în teritoriu, reparate anual (peste 500 în 2012); Promovarea portului popular şi a tradiţiilor; Resursele umane calificate/potenţialul uman de calitate; Reţelele de instituţii de cultură existente; Meşteşugurile tradiţionale şi obiceiurile practicate (potenţial existent pentru dezvoltarea industriilor culturale); Capacitatea creativă şi culturală cu impact asupra noilor iniţiative şi practici culturale; Creşterea continuă a motivaţiei societăţii civile şi a lucrătorilor din sectorul cultural şi influenţa acestora asupra decidenţilor politici

Puncte slabe Capacităţile reduse pentru gestionarea resurselor financiare; Lipsa condiţiilor optime pentru realizarea actului de cultură; Folosirea redusă a sistemelor informatice; Lipsa unui sistem de măsurare a performanţelor în domeniul culturii; Baza tehnico-materială insuficientă/necon-cordantă cu cerinţele timpului; Lipsa unui sistem modern de evidenţă şi analiză statistică în domeniu; Capacităţile manageriale reduse; Lipsa transparenţei la luarea deciziilor administrative de către autorităţile administraţiei publice locale de nivelul I; Accesul redus al populaţiei la produsul cultural; Componenta de educaţie axiologică slab dezvoltată în instituţiile culturale; Mecanismele de finanţare slab dezvoltate; Conexiunea slabă a sectorului cu educaţia şi sistemul educaţional (formal, învăţarea pe parcursul întregii vieţi)

Riscuri Resursele financiare destinate menţinerii, şi nu dezvoltării, care nu permit diversificarea activităţilor şi instituţiilor artistice; Redirecţionarea bugetelor administraţiei publice locale  către alte domenii; Exodul cadrelor calificate produce insuficienţa personalului uman în domeniu; Pasivitatea şi indiferenţa populaţiei la valorile culturale provoacă rata scăzută a consumului cultural; Amplasarea geografică a ţării, care determină influenţe politice masive; Lipsa structurilor de formare continuă a cadrelor în domeniu derivă calitatea joasă a serviciilor culturale

Oportunităţi Sporirea şi diversificarea resurselor de finanţare extrabugetare; Creşterea numărului de ONG-uri în domeniu; Practicile bune în acordarea de granturi pentru instituţiile independente în domeniu; Suportul donatorilor internaţionali în domeniul salvării şi protejării patrimoniului cultural; Dezvoltarea industriilor culturale şi a contribuţiei sectorului la creşterea economică a ţării; Promovarea şi încurajarea parteneriatelor şi cooperării actorilor din sector; Îmbunătăţirea continuă a cadrului legislativ şi normativ în domeniu (o nouă lege a culturii, setul de legi pe patrimoniu etc.)

În urma analizei SWOT au fost identificate cîteva probleme de sistem:

Probleme de management:

1)      incapacitatea mecanismului de finanţare de a genera concurenţa şi de a motiva dezvoltarea domeniului;

2)      cheltuielile majore produse de infrastructura actuală greoaie şi de infrastructura virtuală subdezvoltată;

3)       competenţele manageriale ale administratorilor subdezvoltate;

4)      impactul culturii şi al instituţiilor culturale puţin vizibil în plan educaţional, social şi economic;

5)      imperfecţiunea sectorului cultural centralizat şi al mecanismelor de monitorizare a instituţiilor la nivel local.

Probleme cu privire la produsul cultural:

1) lipsa unei baze de date-registru a instituţiilor culturale publice şi private;

2) perceperea domeniului cultural ca unul care cheltuieşte banii statului şi incapabil să producă valori economice;

3) patrimoniul cultural degradat;

4) produsele culturale puţin atractive;

5) marketingul cultural neorientat spre grupuri-ţintă;

6) piaţa culturală nedezvoltată.

VIZIUNEA STRATEGICĂ ŞI  REZULTATELE SCONTATE

Modernizarea sectorului cultural presupune reconfigurarea raporturilor dintre stat şi cultură. În acest sens, Strategia prevede că statul va asigura creşterea ponderii sectorului liber şi a celui nonformal în totalul activităţilor culturale prin accesul organizaţiilor asociative şi al artiştilor liber-profesionişti la finanţare. Pentru dezvoltarea domeniului artelor vizuale şi a literaturii vor fi elaborate politici publice speciale.

În ideea de a asigura calitatea educaţiei artistice, vor fi restructurate instituţiile de învăţămînt artistic, prin specializarea acestora şi racordarea la standardele internaţionale recomandate de UNESCO. De asemenea, se prevede reconceptualizarea traseelor de formare profesională, ajustarea curriculumului la necesităţile pieţei forţei de muncă şi creşterea de calificare a cadrelor didactice.

Pentru profesionalizarea continuă a cadrelor în domeniu, vor fi create condiţii de formare continuă a acestora. Este important ca fiecare domeniu din sectorul cultural să dispună de centre de formare continuă. În acest sens, sectorul cultural are deja o bună practică – bibliotecile. Abolirea distincţiei dintre rural şi urban în abordarea culturii presupune şi formarea continuă a lucrătorilor din cultură în domeniul managementului, marketingului cultural şi al identificării de fonduri suplimentare (fundraising).

Patrimoniul cultural devine, prin intermediul Strategiei, o prioritate naţională. Diversitatea patrimoniului cultural permite dezvoltarea turismului intern şi internaţional şi poate crea o altă imagine a ţării. Strategia prevede acţiuni concrete pentru salvgardarea patrimoniului naţional. În ceea ce priveşte monumentele şi edificiile considerate patrimoniu cultural, vor fi elaborate contracte-tip de gestionare/păstrare a acestora. Institutul monumentelor va fi una dintre instituţiile-cheie în procesul de salvgardare a unei componente din avuţia ţării.

Crearea unei reţele virtuale de servicii şi bunuri culturale este o prerogativă a sectorului. Din acest motiv, Strategia urmăreşte realizarea obiectivelor Programului de informatizare în domeniul culturii. Angajaţii din cultură vor fi instruiţi să presteze servicii în regim on-line şi va fi creat un portal naţional de promovare a artiştilor şi produselor culturale, prin care se urmăreşte lărgirea accesului populaţiei la produsul cultural.

Cultura este unul dintre cele mai importante canale de promovare a dialogului intercultural şi de reintegrare, a bunei înţelegeri şi a creativităţii. În prezent, cooperarea culturală dintre cele două maluri ale Nistrului se realizează în baza unor iniţiative individuale. Este necesar ca instituţiile publice implicate, în comun cu reprezentanţii societăţii civile şi organizaţiile internaţionale, să asigure o platformă stabilă pentru dezvoltarea cooperării culturale şi restabilirea spaţiului cultural unic. O modalitate eficientă în acest sens o reprezintă organizarea unui dialog direct între experţii din diverse domenii, precum şi crearea reţelelor şi parteneriatelor pentru implementarea unor proiecte culturale comune. Strategia prevede un obiectiv specific ce vizează problema reintegrării, prin promovarea iniţiativelor comune ale artiştilor, experţilor, precum şi dezvoltarea rutelor turistice comune pentru ambele maluri ale Nistrului.

Realizarea obiectivelor Strategiei ţine de crearea parteneriatelor cu autorităţile publice centrale din domeniul educaţiei, relaţiilor interetnice, construcţiilor, tineretului şi sportului, economiei şi finanţelor. De asemenea, este importantă crearea parteneriatelor cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu Biroul pentru Relaţii cu Diaspora. În condiţiile în care numărul migranţilor este extrem de mare, contează menţinerea conexiunii cetăţenilor cu ţara, păstrarea tradiţiilor şi a identităţii naţionale. Iar acest lucru este posibil prin implementarea programelor specifice pentru migranţi.

În baza prezentei Strategii vor fi elaborate, în caz de necesitate, strategii, programe sau politici pe domenii culturale distincte.

MISIUNEA STRATEGIEI

Misiunea Strategiei este de a asigura sectorul cultural cu un cadru de politici coerent, eficient şi pragmatic, pornind de la priorităţile desemnate în document. Strategia a ţinut cont de nevoile sectorului şi ale capitalului uman din domenii. Viziunile acesteia, fiind flexibile, vor permite dezvoltarea unor domenii culturale şi decadenţa altora. Politicile trasate în prezenta Strategie  formează cadrul pentru elaborarea şi  implementarea politicilor lipsite de ideologii, de dogmatizare sau centralizare a statului asupra sectorului cultural.

VIZIUNEA STRATEGIEI

Pînă la 31 decembrie 2020, Republica Moldova va dispune de un sector cultural consolidat, independent şi creativ, de un patrimoniu cultural protejat şi integrat în politicile publice naţionale şi regionale, inclusiv în activităţile de dezvoltare durabilă: educaţionale, sociale, economice, turistice şi de mediu.

SCOPUL STRATEGIEI

Scopul Strategiei rezidă în asigurarea unui mediu cultural viabil, prin crearea unui cadru adecvat de politici publice, formarea unui sistem funcţional de conservare şi punere în valoare a patrimoniului cultural, promovarea creativităţii, dezvoltarea industriilor culturale, eficientizarea managementului cultural, pentru creşterea calităţii vieţii cetăţenilor, a spiritului de toleranţă şi a coeziunii sociale.

OBIECTIVUL GENERAL 1. SALVGARDAREA PATRIMONIULUI CULTURAL NAŢIONAL ÎN TOATĂ DIVERSITATEA LUI

Obiectivul specific 1.1. Formarea unui sistem de documentare şi evidenţă a patrimoniului cultural, astfel încît, pînă în anul 2020, obiectele de patrimoniu naţional să fie inventariate, documentate, expertizate şi clasate în proporţie         de 80 %

Acţiunile prioritare:

1)      inventarierea şi documentarea patrimoniului cultural naţional;

2)      expertizarea şi clasarea patrimoniului cultural naţional;

3)      formarea registrelor patrimoniului cultural naţional;

4)      formarea cadastrelor patrimoniului cultural imobil şi memorial.

Rezultatele scontate:

1) patrimoniu cultural naţional inventariat;

2) patrimoniu cultural naţional documentat;

3) patrimoniu cultural naţional expertizat şi clasat;

4) sistem de evidenţă a patrimoniului cultural naţional creat;

5) registre ale patrimoniului cultural naţional create;

            6) cadastre ale patrimoniului cultural imobil şi memorial create;

Obiectivul specific 1.2. Crearea unui sistem de conservare şi protejare a patrimoniului cultural, astfel încît, pînă în anul 2020, obiectele acestuia să fie protejate integral şi restaurate/revitalizate în proporţie de 50 %

Acţiunile prioritare:

1) elaborarea cadrului legal adecvat pentru conservarea şi protejarea patrimoniului cultural naţional;

2) crearea unui sistem eficient de protejare a patrimoniului cultural naţional;

3) crearea sistemului instituţional de conservare, restaurare a patrimoniului cultural naţional;

4) formarea şi dezvoltarea sistemului de inspectare şi monitorizare a patrimoniului cultural naţional;

5) formarea unui sistem de proiectare şi restaurare a obiectelor de patrimoniu cultural bazat exclusiv pe specialişti atestaţi în domeniu;

6) formarea unui sistem de salvare şi revitalizare a patrimoniului cultural aflat în pericol de dispariţie;

7) dezvoltarea colecţiilor naţionale de patrimoniu cultural mobil din cadrul muzeelor.

Rezultatele scontate:

1) cadru legal şi normativ pe domeniu elaborat;

2) sistem de conservare, restaurare a patrimoniului cultural naţional creat;

3) sistem de inspectare, monitorizare a patrimoniului cultural naţional creat;

4) sistem instituţional de protejare şi restaurare a patrimoniului cultural funcţional;

5) patrimoniu cultural revitalizat şi salvgardat;

6) comunităţi/persoane purtătoare de patrimoniu cultural imaterial identificate, stimulate şi protejate;

7) colecţii publice de patrimoniu mobil dezvoltate şi securizate;

8) cadre în domeniul proiectării şi restaurării patrimoniului cultural calificate.

Obiectivul specific 1.3. Valorificarea şi integrarea patrimoniului cultural în politicile publice, astfel încît, pînă în anul 2020, 30% din acesta să fie valorificat în activităţi de dezvoltare durabilă: educaţionale, sociale, economice, turistice şi de mediu

Acţiunile prioritare:

1) integrarea patrimoniului cultural în sistemul naţional de educaţie;

2) integrarea patrimoniului cultural în politici publice, planuri de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare durabilă, în activităţi sociale, economice şi de mediu, naţionale şi comunitare, în conformitate cu recomandările UNESCO;

3) valorificarea turistică a patrimoniului cultural naţional;

4) valorificarea cultural-ştiinţifică a patrimoniului cultural;

5) popularizarea şi promovarea patrimoniului cultural naţional.

Rezultatele scontate:

1) sistem educaţional naţional axat pe valorile patrimoniului cultural naţional instituit;

2) patrimoniu cultural naţional integrat în proiectele şi programele de dezvoltare naţională şi comunitară;

3) patrimoniu cultural naţional integrat în politici de mediu şi de dezvoltare durabilă;

4) patrimoniu cultural naţional integrat în proiectele de dezvoltare turistică;

5) repertorii/atlasuri ale patrimoniului cultural naţional elaborate şi publicate;

6) societate conştientă de valoarea socială a patrimoniului cultural.

OBIECTIVUL GENERAL 2. ASIGURAREA CIRCULAŢIEI

REALE ŞI VIRTUALE A PRODUSULUI CULTURAL

Obiectivul specific 2.1. Dezvoltarea infrastructurii instituţiilor culturale, astfel încît, anual, 3% din instituţiile din ţară să devină centre comunitare multifuncţionale

Acţiunile prioritare:

1) realizarea studiilor de oportunitate şi fezabilitate a instituţiilor culturale;

2) reabilitarea tehnică şi modernizarea instituţiilor culturale;

3) implementarea reformei caselor de cultură şi transformarea acestora în centre comunitare;

4) implementarea reformei sistemului bibliotecar prin transformarea bibliotecilor în centre infodocumentare;

5) asigurarea cadrului legislativ-normativ adecvat pentru instituţiile de cultură de nivel local;

6) promovarea parteneriatelor public-private pentru reţeaua de instituţii culturale.

Rezultatele scontate:

1) instituţii culturale asigurate tehnic, reparate şi modernizate;

2) case de cultură transformate în centre comunitare;

3) biblioteci transformate în centre de prestare de servicii populaţiei;

4) parteneriate public-private create.

Obiectivul specific 2.2. Crearea reţelelor virtuale ale instituţiilor şi produselor culturale, astfel încît, pînă în anul 2020, toate categoriile de patrimoniu cultural, inclusiv colecţiile muzeelor şi fondurile bibliotecilor, să fie digitizate, iar sistemul informaţional din domeniul culturii să devină funcţional

Acţiunile prioritare:

1)      digitizarea patrimoniului cultural;

2)      formarea sistemului informaţional unic al domeniului culturii;

3)      formarea Muzeului Virtual Naţional;

4)      digitizarea fondurilor bibliotecilor şi asigurarea reţelei de împrumut digital interbibliotecar;

5)      formarea bibliotecii virtuale;

6)      crearea e-serviciilor în domeniul culturii;

7)      instruirea angajaţilor instituţiilor culturale în domeniul tehnologiilor informaţionale.

Rezultatele scontate:

1)      sistem informaţional e-patrimoniu creat;

2)      sistem informaţional e-cultura creat;

3)      colecţii muzeale digitizate;

4)      Muzeul Virtual Naţional creat;

5)      biblioteca virtuală funcţională;

6)      e-servicii în cultură implementate;

7)      angajaţi în domeniul IT, instruiţi şi servicii electronice prestate;

8)      instituţii asigurate cu utilaj digital.

OBIECTIVUL GENERAL 3. CREŞTEREA PONDERII ECONOMICE A SECTORULUI CULTURAL ŞI A INDUSTRIILOR CREATIVE

Obiectivul specific 3.1. Asigurarea unui management bazat pe performanţă în toate instituţiile culturale finanţate de către stat, astfel încît, pînă în anul 2020, în toate instituţiile culturale să fie implementat sistemul de management bazat pe performanţe

Acţiunile prioritare:

1)      elaborarea cadrului legislativ şi normativ referitor la managementul bazat pe performanţă în instituţiile culturale;

2)      elaborarea caietelor de management pentru fiecare tip de instituţie culturală;

3)      evaluarea capacităţilor de management şi marketing cultural ale administratorilor instituţiilor de cultură;

4)      dezvoltarea abilităţilor de management şi marketing cultural ale administratorilor instituţiilor de cultură;

5)      reorganizarea învăţămîntului artistic pentru asigurarea calităţii formării profesioniştilor în domeniul cultură.

Rezultatele scontate:

1)      cadru legislativ şi normativ în domeniu creat;

2)      management bazat pe performanţă în toate instituţiile finanţate de stat implementat;

3)      centru de formare continuă în domeniul culturii şi patrimoniului creat;

4)      manageri/administratori instruiţi şi motivaţi pentru dezvoltarea propriei instituţii;

5)      învăţămînt artistic racordat la cerinţele pieţei forţei de muncă.

Obiectivul specific 3.2. Implementarea modelelor de finanţare flexibile pentru susţinerea politicilor culturale şi a priorităţilor timpului, astfel încît ponderea instituţiilor independente din sector care primesc finanţare din buget să crească cu 3% anual, iar în 2020 să constituie minimum 21%

Acţiunile prioritare:

1)      elaborarea cadrului legislativ şi normativ pentru finanţarea pe bază de proiecte şi priorităţi ale sectorului;

2)      stabilirea parteneriatelor viabile între administraţia publică locală şi Ministerul Culturii în vederea identificării fondurilor suplimentare;

3)      identificarea mecanismelor pentru creşterea numărului de parteneriate cu mediul de afaceri;

4)      elaborarea unei strategii de comunicare cu instituţiile independente din domeniu;

5)      monitorizarea continuă a raportului dintre resursele utilizate şi veniturile instituţiilor culturale pentru a asigura sustenabilitatea acestora;

6)      modificarea modului de finanţare a instituţiilor teatral concertistice;

7)      introducerea granturilor multianuale pentru instituţiile teatral concertistice şi pentru industria cinematografică.

Rezultatele scontate:

1)      instituţii independente puternice, cu impact în domeniul social;

2)      pondere a sectorului cultural în rezolvarea problemelor comunităţii şi a ţării crescută;

3)      modele de finanţare ajustate cerinţelor pieţei culturale şi a timpului.

Obiectivul specific 3.3. Crearea condiţiilor pentru dezvoltarea antreprenorială a culturii şi a industriilor culturale, astfel încît în anul 2020 ponderea culturii la formarea PIB-ului să constituie 3%

Acţiunile prioritare:

1)      elaborarea cadrului legislativ şi normativ în domeniul industriilor creative şi culturale;

2)      crearea bazei de date a instituţiilor cu potenţial economic;

3)      elaborarea unui studiu cu privire la piaţa culturală din ţară;

4)      promovarea exportului serviciilor şi bunurilor culturale;

5)      facilitarea afacerilor în domeniul cultural prin crearea de parteneriate cu Ministerul Economiei;

6)      crearea conexiunilor dintre meşterii populari şi diaspora moldovenească pentru promovarea produselor culturale naţionale în ţările străine;

7)      crearea condiţiilor pentru dezvoltarea industriei filmului în ţară;

8)      identificarea produselor potenţiale care să constituie brand de ţară prin crearea parteneriatelor cu autorităţile, artiştii şi firmele de design;

9)      identificarea mecanismelor de suport pentru promovarea excelenţei în domeniul meşteşugurilor;

10)        promovarea produsului cultural prin instituirea premiilor guvernamentale şi promovarea excelării în plan naţional.

Rezultatele scontate:

1)      pondere a afacerilor culturale în formarea PIB crescută;

2)      industrii culturale dezvoltate şi impactul economic crescut ;

3)      număr de locuri de muncă în sectorul cultural crescut;

4)      număr de afaceri cu specific cultural crescut;          

5)      mecanisme legale de dezvoltarea industriilor culturale aprobate şi implementate;

6)      număr de artişti/instituţii cu stagii de mobilitate crescut;

7)      industrie cinematografică dezvoltată;

8)      produse de ţară identificate şi promovate;

9)      reţea de instituţii teatral-concertistice reorganizată;

10)        mecanism de suport pentru promovarea excelenţei în domeniul meşteşugurilor identificat şi implementat;

11)        premii pentru diverse produse culturale instituite şi promovate.

 

OBIECTIVUL GENERAL 4. CREŞTEREA CONTRIBUŢIEI SECTORULUI CULTURAL ÎN DEZVOLTAREA COEZIUNII SOCIALE

Obiectivul specific 4.1. Creşterea progresivă a participării la activităţile culturale a cetăţenilor, astfel încît, pînă în anul 2020, rata de participare să constituie cel puţin 40% din populaţie, iar consumul cultural să crească cu 1% anual

Acţiunile prioritare:

1)      elaborarea Strategiei de promovare a cărţii şi lecturii;

2)      promovarea acţiunilor organizaţiilor nonguvernamentale din domeniul culturii pentru sporirea participării culturale;

3)      diversificarea serviciilor oferite de muzee, biblioteci, teatre şi instituţii concertistice;

4)      încurajarea participării tinerilor la acţiunile culturale şi luarea deciziilor în stabilirea priorităţilor locale; 

5)      stimularea educaţiei artistice nonformale şi a schimbului de bune practici la nivel regional şi local;

6)      realizarea studiilor de monitorizare a participării la acţiunile culturale;

7)      creşterea gradului de informare al populaţiei cu privire la serviciile culturale locale, regionale şi naţionale;

8)      creşterea mobilităţii artiştilor şi a formaţiilor artistice la nivel local;

9)      cartografierea potenţialului cultural şi a resurselor la nivel local şi naţional;

10)        dezvoltarea dialogului şi a cooperării locale prin dezvoltarea unui parteneriat constructiv cu factorii de decizie;

11)        identificarea unui sistem eficient de colectare şi diseminare a informaţiei şi statisticii referitoare la activităţile culturale şi participarea cetăţenilor;

12)        asigurarea participării efective a reprezentanţilor minorităţilor naţionale la elaborarea şi implementarea politicilor relevante.

Rezultatele scontate:

1)      servicii culturale diversificate şi flexibile pentru toţi cetăţenii;

2)      strategie de promovare a cărţii şi lecturii elaborată şi implementată;

3)      consum cultural per capita crescut;

4)      grad de intoleranţă al cetăţenilor redus;

5)      potenţial cultural şi de resurse cartografiat;

6)      grad de participare a cetăţenilor la activităţile culturale şi de recreere crescut.

Obiectivul specific 4.2. Maximizarea beneficiilor sociale ale culturii, astfel încît gradul de intoleranţă al cetăţenilor din ţară să scadă cu 2% anual şi cu minimum 14% pînă în anul 2020

Acţiunile prioritare:

1)      elaborarea unui plan de acţiuni pentru promovarea incluziunii sociale prin cultură, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei;

2)      dezvoltarea parteneriatelor de incluziune socială cu şcolile, autorităţile administraţiei publice locale şi cu organizaţiile culturale;

3)      implicarea organizaţiilor independente în promovarea drepturilor omului şi a egalităţii prin cultură;

4)      realizarea unei evaluări a contribuţiei artei la diminuarea şi prevenirea criminalităţii;

5)      dezvoltarea, în comun cu Ministerul Afacerilor Interne, a unui program de prevenire a criminalităţii prin artă;

6)      creşterea numărului de evenimente culturale, cu atragerea voluntarilor din diferite localităţi;

7)      măsurarea şi raportarea progresului de reducere a excluziunii culturale rezultată din discriminarea în bază de rasă, limbă, origine naţională sau etnică, religie, factori economici sau educaţionali;

8)      promovarea învăţării pe parcursul întregii vieţi cu ajutorul artei şi al patrimoniului cultural;

9)      elaborarea, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, a unui program de educaţie artistică pentru elevi;

10)        promovarea activităţilor culturale care cultivă înţelegerea şi toleranţa la toate nivelurile: interpersonală, intercomunitară, la nivel naţional şi între diverse naţiuni, indiferent de rasă, etnie sau religie – conform Pactului privind drepturile economice, sociale şi culturale.

Rezultatele scontate:

1)      plan de acţiuni pentru promovarea incluziunii sociale prin cultură elaborat şi implementat;

2)      parteneriate dintre diferiţi actori sociali create;

3)      program de prevenire a criminalităţii prin artă elaborat şi implementat;

4)      număr de persoane tolerante crescut;

5)      incluziune socială promovată, evaluată şi recunoscută;

6)      şcoli-pilot pentru protecţia patrimoniului cultural şi pentru dezvoltarea artistică în întreaga ţară identificate.

Obiectivul specific 4.3. Restabilirea spaţiului cultural unic pe cele două maluri ale Nistrului prin implementarea anuală a patru proiecte culturale comune şi crearea a şase rute turistice

Acţiunile prioritare: 

1)      fortificarea cooperării dintre instituţiile culturale de pe ambele maluri ale Nistrului prin susţinerea iniţiativelor artistice independente, axate pe crearea de programe comune pentru tineret şi stimularea creativităţii artistice;

2)      promovarea dialogului intercultural prin susţinerea proiectelor comune în domeniul artei contemporane, prin organizarea de concerte, festivaluri de film, producţii de teatru, expoziţii şi alte iniţiative comune;

3)      dezvoltarea capacităţilor pentru salvgardarea patrimoniului cultural prin (i) fortificarea capacităţilor organizatorice şi operaţionale; (ii) cartografierea patrimoniului cultural; (iii) realizarea unui program coerent de lucru şi a unei strategii cu o abordare integrată a patrimoniului cultural şi natural pentru îmbunătăţirea planificării şi gestionării acestuia; (iv) fortificarea măsurilor pentru reabilitarea lui pe ambele maluri ale Nistrului.

Rezultatele scontate:

1)      parteneriate dintre diferiţi actori culturali create;

2)      evenimente culturale comune organizate;

3)      mecanisme de dezvoltare a industriilor culturale implementate;

4)      proiecte de reabilitare a patrimoniului cultural identificate şi finanţate;

5)      proiecte axate pe dezvoltarea turismului cultural identificate şi finanţate;

6)      mecanisme pentru gestionarea şi salvgardarea patrimoniului cultural îmbunătăţite.

Obiectivul specific 4.4. Stabilirea şi dezvoltarea conexiunilor cu diaspora moldovenească, astfel încît anual să fie organizate cîte cinci proiecte comune cu diaspora din diferite ţări

Acţiunile prioritare:

1) stabilirea parteneriatului cu Biroul pentru Relaţii cu Diaspora;

2) identificarea celor mai importante comunităţi de conaţionali în ţările lumii;

3) elaborarea unui plan de promovare a tradiţiilor şi a patrimoniului cultural în ţările în care este prezentă diaspora;

4) promovarea învăţării limbii şi a specificului naţional, a tradiţiilor în diasporă;

5) colaborarea cu reprezentanţii diasporei în proiecte comune;

6) organizarea în comun a evenimentelor internaţionale.

Rezultatele scontate:

1) reţea de comunicare cu diaspora realizată;

2) cultură şi arte tradiţionale în diasporă promovate;

3) şcoli nonformale de studiere a tradiţiilor naţionale create;

4) imaginea ţării promovată prin evenimente comune.

Obiectivul specific 4.5. Consolidarea cooperării internaţionale în domeniul culturii, astfel încît, anual, zece artişti să participe la programele culturale comune şi să fie finanţat un proiect cultural internaţional

Acţiunile prioritare:

1)      dezvoltarea şi promovarea brandbookului de ţară, în parteneriat cu autorităţile administrative relevante;

2)      promovarea Republicii Moldova ca locaţie de filmare;

3)      identificarea surselor de finanţare a programelor de mobilitate pentru artişti;

4)      crearea mecanismului de circulaţie liberă a operelor de artă;

5)      dezvoltarea relaţiilor cu organismele internaţionale în privinţa dezvoltării industriilor culturale, a protejării patrimoniului cultural şi a promovării diversităţii culturale;

6)      crearea şi asigurarea asistenţei necesare centrelor culturale şi informaţionale în ţările cu care sînt încheiate acorduri de colaborare bilaterală;

7)      susţinerea tinerelor talente din domeniul culturii şi artelor, finanţarea burselor de studii în ţară şi peste hotare, acordarea premiilor şi diplomelor laureaţilor concursurilor şi festivalurilor internaţionale;

8)      extinderea colaborării la nivel multilateral şi asociativ pentru integrarea la nivel regional şi european;

9)      iniţierea negocierilor, semnarea, ratificarea, aprobarea acordurilor de colaborare bilaterală cu alte state;

10)  iniţierea negocierilor, aderarea, semnarea, ratificarea, aprobarea tratatelor multilaterale sub egida Consiliului Europei, Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a Comunităţii Statelor Independente;

11)  participarea activă în cadrul programelor de reabilitare a patrimoniului cultural ale Consiliului Europei – Uniunii Europene;

12)  aderarea la acordul parţial extins privind rutele culturale ale Consiliului Europei.

Rezultatele scontate:

1)      brandbook de ţară dezvoltat şi promovat;

2)      surse de finanţare a mobilităţii identificate şi utilizate;

3)      mecanism de circulaţie liberă a artiştilor şi a operelor de artă funcţional;

4)      centre culturale susţinute;

5)      premii şi burse anuale acordate.

 

IMPACTUL ŞI COSTURILE DE IMPLEMENTARE

A STRATEGIEI

În prezenta Strategie, rezultatele sînt măsurate în termenii politicilor publice cu specific cultural.

Calitatea produsului artistic este percepută ca măsură a activităţilor creative inovatoare şi exprimată prin:

1)      număr de ateliere de artă contemporană;

2)      număr de instituţii culturale cu infrastructura modernizată.

Accesul la produsul cultural este perceput ca măsură a participării la activităţile culturale şi exprimat în numărul de  consumatori ai produsului cultural pe domenii artistice.

Impactul produsului cultural este perceput ca măsură a impactului social al culturii asupra transformărilor sociale, rezultate din activităţile economice culturale, exprimat în numărul de  consumatori ai produsului cultural şi numărul de acţiuni pe domenii artistice.

Valoarea produsului cultural ca măsură a valorii economice a culturii şi a valorizării culturii în societate este determinată în:

1) cheltuielile lunare pentru serviciile culturale şi recreere per capita;

2) creşterea investiţiilor în cultură;

3) creşterea numărului de monumente istorice salvate şi reabilitate.

Drept rezultat al implementării Strategiei, Republica Moldova va dispune de:

1)      un sistem cultural dezvoltat şi independent;

2)      un patrimoniu cultural protejat;

3)      un consum cultural crescut;

4)      infrastructură reală şi virtuală pentru producerea, distribuirea şi consumul produsului cultural;

5)      industrii culturale dezvoltate;

6)      societate tolerantă incluzivă.

Costurile implementării Strategiei sînt estimate şi prezentate în Planul de acţiuni pentru implementarea acesteia şi reprezintă aproximativ un total de 1757,93 mil. lei.

 Costurile implementării vor fi acoperite din:

1)        bugetul de stat, în limita alocaţiilor prevăzute în legea anuală a bugetului;

2)        bugetul unităţilor administrativ-teritoriale, pentru realizarea obiectivelor ce ţin de dezvoltarea infrastructurii locale şi susţinerea acţiunilor culturale locale;

3)        contribuţiile sectorului privat;

4)        sponsorizările, proiectele tehnice de suport din partea organizaţiilor internaţionale.

Indicatorii specifici de progres sînt precizaţi în Planul de acţiuni pentru fiecare obiectiv şi acţiune implementate.

Etapele de implementare a Strategiei

Strategia nu are etape distincte de implementare. Toate perioadele în care vor fi implementate acţiunile sînt prezentate în Planul de acţiuni aferent.

MONITORIZAREA ŞI EVALUAREA IMPLEMENTĂRII

 STRATEGIEI

Monitorizarea reprezintă o analiză periodică a progreselor implementării  obiectivelor/acţiunilor. Acest proces se va efectua în baza acţiunilor incluse şi a rezultatelor propuse în Planul de acţiuni privind implementarea Strategiei.

 Strategia de Dezvoltare a Culturii „Cultura 2020” cuprinde o perioadă de   şapte ani. Evaluarea anuală se va realiza la finele fiecărui an, iar rezultatele acesteia se vor include în Raportul anual de monitorizare, care se va elabora anual pentru a stabili gradul de realizare a planului. Raportul anual de evaluare va indica atît realizările, cît şi eşecurile referitoare la implementarea Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei. Acesta reprezintă o analiză mai detaliată decît monitorizarea, deoarece include cauzele/factorii care au determinat succesele sau insuccesele, precum şi unele măsuri mai eficiente pentru anul următor.

Dacă în procesul de monitorizare se identifică necesitatea realizării unor măsuri corective, acestea se includ în planul anual al autorităţii pentru anul următor, iar dacă în procesul de monitorizare se va confirma faptul că realizarea  obiectivelor stipulate în Strategie  se desfăşoară în conformitate cu scopurile iniţiale, aceasta se va menţiona în rapoartele anuale.

Evaluarea finală a Strategiei va fi realizată în anul 2020. Scopul acestei evaluări constă în stabilirea gradului de realizare a obiectivelor, a impactului obţinut şi a schimbărilor care s-au produs. Aceasta va include rezultatul consultărilor interne şi externe pentru asigurarea obiectivităţii şi imparţialităţii.

Priorităţile din Strategia de Dezvoltare a Culturii „Cultura 2020” vor servi drept bază pentru Cadrul Bugetar pe Termen Mediu.

Monitorizarea implementării Strategiei îi revine Ministerului Culturii, care urmează să informeze Guvernul şi societatea despre rezultatele obţinute, problemele nesoluţionate şi perspectivele de dezvoltare.

Pentru eficientizarea procesului de monitorizare, urmează a fi creat un grup de monitorizare şi evaluare, constituit atît din funcţionari publici din autorităţile administrative publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale, cît şi din reprezentanţi ai societăţii civile, conducători ai instituţiilor de cultură.

Responsabilitatea pentru implementarea prezentei Strategii aparţine tuturor instituţiilor şi autorităţilor responsabile nominalizate în aceasta.

Finanţarea se va efectua în limita alocaţiilor bugetare, prin proiecte şi programe de asistenţă tehnică, granturi, proiecte privind dezvoltarea parteneriatelor public-private, sponsorizări şi alte surse acceptate în condiţiile legii.

RISCURILE ŞI MĂSURILE DE PREVENIRE ÎN PROCESUL

DE IMPLEMENTARE A STRATEGIEI

Luînd în considerare aprobarea Strategiei Naţionale privind Descentralizarea pentru anii 2012-2015 şi adoptarea Legii cu privire la finanţele publice locale, există riscuri administrative şi financiare privind implementarea prezentei Strategii.

Riscurile financiare

Unele proiecte prevăzute de Strategie presupun anumite alocaţii financiare, fără de care realizarea acestora va fi imposibilă. Această categorie include dotarea  structurilor administrative şi a instituţiilor de cultură cu tehnică de calcul şi produse soft; normalizarea procesului de constituire şi menţinere la nivel adecvat a colecţiilor muzeelor şi bibliotecilor; revitalizarea lăcaşelor de cultură în localităţile unde acest proces este rentabil şi benefic comunităţii. Prevenirea acestui risc se poate face prin identificarea surselor externe (donatori, proiecte de asistenţă), precum şi prin sporirea eficienţei cheltuielilor din sistem.

Riscurile politico-administrative

Din această categorie de riscuri fac parte inerţia funcţionarilor publici responsabili de implementarea integrală sau sectorială a Strategiei, lipsa de continuitate în implementare în caz de schimbare a factorilor de decizie şi diminuarea importanţei mediului şi procesului cultural pentru dezvoltarea ţării.

Ca şi orice inovaţie, Strategia urmează să depăşească obstacolele din procesul de implementare cauzate de cunoaşterea slabă a cadrului legislativ şi normativ, metodele învechite de lucru ale funcţionarilor publici, cunoaşterea redusă a tehnologiilor informaţionale, lipsa de motivare personală şi de iniţiativă în realizarea proiectelor prevăzute de aceasta etc. Riscul va fi prevenit prin consolidarea capacităţilor tuturor factorilor implicaţi în implementarea strategiei.

O rezistenţă considerabilă poate să genereze proiectul de atribuire Autorităţii Naţionale pentru protejarea şi salvgardarea patrimoniului cultural a unor drepturi de constrîngere, de aplicare a amenzilor persoanelor fizice şi juridice care încalcă prevederile legislative de protejare a monumentelor cu valoare cultural-istorică.

Pentru prevenirea riscurilor de rezistenţă a actorilor implicaţi, în special în zona în care vor avea loc reforme, Strategia prevede un plan de acţiuni comunicative, realizat în cîteva etape: etapa de preimplementare a strategiei, etapa primară de implementare (elaborarea documentelor legislative-normative), etapa de realizare a reformelor şi etapa de finalizare a implementării. Pentru fiecare etapă sînt prevăzute campanii on-line şi off-line cu reprezentanţi ai autorităţilor, instituţiilor de cultură şi ai sectorului asociativ din domeniu.