sâmbătă, noiembrie 11, 2017

Parlamentul a aprobat în lectură finală Legea pentru modificarea și completarea Legii monumentelor de for public nr. 192/2011

     Pe data de 10 noiembrie 2017, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat în lectură finală Legea pentru modificarea și completarea Legii monumentelor de for public nr. 192/2011. 
     Au fost operate intervenții la următoarele poziții din legea monumentelor de for public:  2, 4 (1-6), 6 (2), 7 (2, 3, 8, 9), 8, 10 (1), (3), 13 (1), (2), 14 (1), (2) și 15 c). 
     Au fost completate și modificate: art. 2 (Noțiuni generale), art. 4 (Statutul de monument de for public), art. 7 (Înfiinţarea monumentelor de for public), art. 8 (Zona de protecție), art. 10 (Consiliul Naţional pentru Monumentele de For Public), art. 13 (Atribuţiile Ministerului Culturii) și art. 14 (Atribuţiile autorităților administrației publice locale). 
     În textul legii au fost introduse un șir de prevederi noi: noțiunea de “teren al monumentului de for public”, prevederi referitoare la “statutul de monument de for public”,  procedura de înființare a  monumentelor, de edificare a “operelor de artă monumentală-mozaic” de pe fațadele edificiilor, a “operelor sculpturale figurative sau neconvenționale”, prevederi referitoare la Registrul național și Registrele locale ale monumentelor de for public, regulamentele și indicațiile metodologice pe domeniu, precum și prevederi referitoare la ținerea Bazei Naționale de Date a monumentelor de for public.
     De asemenea au fost făcute modificări referitoare la atribuțiile autorităților publice locale în problema inventarierii monumentelor de for public, atribuirea terenurilor pentru “monumente de for public”, emiterea autorizației de construire a acestora și de amenajare a terenului. 
     Totodată, au fost expuse în redacție nouă un șir de poziții chiee din lege, dintre care se evidențiază, noțiunile “monumente de for public” și “zonă de protecție a monumentelor de for public”.

Proiect aprobat
(nr. 259/2017)
 L E G E
pentru modificarea şi completarea
Legii monumentelor de for public nr. 192/2011
  
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Articol unic. – Legea monumentelor de for public nr. 192/2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr. 197–202, art. 569) se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolele 2 şi 4 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 2. Noţiuni de bază

În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni semnifică:
 monumente de for public – bunuri imobile opere de artă plastică monumentală (compoziţii spaţial-volumetrice, statui, busturi, plăci comemorative cu relief sculptural, troiţe, cruci), împreună cu terenul delimitat pentru ele, avînd caracter decorativ, comemorativ sau religios, amplasate în spaţii publice pe terenuri aflate în domeniul public al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale;
teren al monumentului de for public – teren/suprafaţă de pămînt special delimitată, pe care este amplasată opera de artă plastică monumentală, conţinînd, parţial sau integral, amenajarea specifică aferentă, care este parte integrantă a monumentului (îngrădiri decorative, răzoare, gazon, accesuri, denivelări în trepte etc.);
c) zonă de protecţie a monumentului de for public – spaţiu cu regim special de protecţie, stabilit de jur-împrejurul terenului monumentului de for public pentru a asigura protejarea şi punerea lui în valoare, accesul fizic şi vizual la acesta.”

 „Articolul 4. Statutul de monument de for public

(1) Statutul de monument de for public se atribuie doar operelor de artă plastică monumentală a căror edificare în spaţii publice s-a realizat în conformitate cu prevederile prezentei legi.

(2) Pentru operele de artă plastică monumentală edificate anterior intrării în vigoare a prezentei legi, statutul de monument de for public se atribuie doar în cazul în care plasarea acestora în spaţiul public s-a realizat în conformitate cu prevederile legale din domeniu în vigoare la data edificării.

(3) Sînt asimilate monumentelor de for public operele de artă plastică monumentală realizate în tehnica mozaicului, picturii murale sau a reliefului, executate pe faţadele clădirilor cu acces vizual în spaţiul public.

(4) Operele sculpturale figurative sau neconvenţionale (obiecte, statui, forme) care nu reprezintă/comemorează o persoană istorică concretă sau un eveniment/moment istoric, de dimensiuni reduse, fără soclu, amplasate direct pe suprafaţa pămîntului, pavajului, fără organizarea/modificarea specifică a spaţiului antropic/natural aferent, nu dispun de statutul de monument de for public.

(5) Edificarea, pe terenuri aflate în proprietate privată, a operelor de artă plastică monumentală care pot fi vizibile în spațiul public, precum și a celor care pot fi vizitate liber, se interzice.

(6) Operele monumentale amplasate în cimitire nu se află sub incidența prezentei legi.”

2. La articolul 6 alineatul (2), sintagma „Ministerului Culturii” se substituie cu sintagma „Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării”.

3. Articolul 7:

la alineatul (2), sintagma „Ministerului Culturii” se substituie cu sintagma „Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării”;

la alineatul (3), sintagma „Ministerul Culturii” se substituie cu sintagma „Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării”, iar în final se completează cu textul  „ , în modul stabilit de legislaţia privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie”;

articolul se completează cu alineatele (8 ) şi (9 ) cu următorul cuprins:

„(8) Mozaicurile, picturile murale sau reliefurile executate pe faţadele clădirilor cu acces vizual în spaţiul public se realizează în baza deciziei administraţiei publice locale competente teritorial şi în corespundere cu proiectul avizat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

(9) Instalarea în spaţiul public a operelor sculpturale prevăzute la art. 4 alin. (4) și asigurarea ţinutei lor artistice ţin de competenţa exclusivă a autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul întîi.”

4.  Articolul 8 va avea următorul cuprins:

„Articolul 8. Zona de protecţie

(1) Fiecare monument de for public dispune de zonă de protecţie, care se desfășoară perimetral, de jur-împrejurul terenului monumentului de for public, pe o rază de la 50 la 100 de metri. Pentru monumentele de for public care nu dispun de teren propriu, cum ar fi plăcile comemorative, zona de protecţie se stabileşte începînd de la suprafaţa construcției pe care ele sînt amplasate, pe o rază de minimum 20 de metri.

(2) Traseul exact al zonei de protecţie se stabilește prin intermediul planului zonei de protecţie a monumentului de for public. Delimitarea se operează pe baza reperelor topografice, geografice sau urbanistice, ţinînd cont de particularităţile cadrului urbanistic şi/sau natural existent (hotare proprietăţi/unităţi cadastrale, relief etc.). Planul zonei de protecție este parte componentă a documentației de proiect privind edificarea monumentelor de for public, precum și a dosarului de inventariere a monumentelor de for public. Zona de protecție a monumentelor de for public se reflectă în mod obligatoriu în documentația de urbanism a localității. Metodologia de delimitare a traseului zonei de protecție se aprobă prin ordinul ministrului educaţiei, culturii şi cercetării.

(3) În caz de intersectare, prin suprapunere parţială, a zonelor de protecţie a două sau mai multe monumente de for public, pentru aceste monumente se instituie o zonă unificată de protecţie, în documentaţia urbanistică fiind marcat hotarul unic exterior al acestei zone.

(4) În planurile și regulamentele de urbanism aprobate și avizate conform legislației în vigoare vor fi prevăzute reglementări speciale de construire în zonele de protecție a monumentelor de for public. În zona de protecție pot fi instituite servituți de utilitate publică.”

5. Articolul 10:

la alineatul (1), cuvintele „organism ştiinţific” se substituie cu cuvintele „organism metodico-ştiinţific”, iar sintagma „Ministerul Culturii” – cu sintagma „Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării;

la alineatul (3), textul „Ministerului Culturii, prin ordin al ministrului culturii,” se substituie cu textul „Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, prin ordin al ministrului educației, culturii şi cercetării,”;

6. La articolul 13:

 în denumire, sintagma „Ministerului Culturii” se substituie cu sintagma „Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării”;  

la alineatul (1), sintagma „Ministerul Culturii” se substituie cu sintagma „Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării”;

 alineatul (2):

 în partea introductivă, sintagma „Ministerul Culturii” se substituie cu sintagma „Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării”;

 litera a) va avea următorul cuprins:

 „a) elaborează şi aprobă Regulamentul privind registrul naţional şi registrele locale ale monumentelor de for public, precum şi alte regulamente şi indicaţii metodologice în vederea completării cadrului juridic din domeniul monumentelor de for public;”

alineatul se completează cu literele a1) şi b1) cu următorul cuprins:

„a1) elaborează Registrul naţional al monumentelor de for public şi îl înaintează spre aprobare Parlamentului;”

„b1) ţine Baza naţională de date a monumentelor de for public;”

la litera c), cuvintele „la fiecare trei ani” se substituie cu cuvintele „în bază de liste adiţionale”.

7. La articolul 14:

          alineatul (1):

în partea introductivă, după cuvintele „de nivelul al doilea” se introduce textul „și autoritățile administrației publice ale UTA Găgăuzia”;

alineatul se completează cu litera b1) cu următorul cuprins:

„b1) remit Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării un exemplar al dosarelor de inventariere a monumentelor de for public, în format electronic, în vederea completării Bazei naţionale de date a monumentelor de for public;”

alineatul (2):

litera a) se completează în final cu textul „ , precum şi decizii de modificare a acestora sau de abrogare”;

alineatul se completează cu literele a1) și a2) cu următorul cuprins:

„a1) atribuie terenuri pentru edificarea monumentelor de for public;
a2) emit autorizaţii de construire privind conservarea, restaurarea sau edificarea monumentelor de for public şi amenajarea terenului aferent;”

la litera d), sintagma „Ministerul Culturii” se substituie cu sintagma „Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării”.

8.  La articolul 15 litera c), sintagma „Ministerul Culturii” se substituie cu sintagma „Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării”.




PREŞEDINTELE  PARLAMENTULUI