În perioada 24-25 septembrie 2010, la Scopjie, a avut loc Conferinţa Ministerială „Importanţa socială a patrimoniului
cultural în Europa” (Ministerial Conference "The social value cultural heritage in Europe").
Conferinţa a fost organizată în cadrul Preşedinţiei Republicii Macedonia a Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei. La conferiţă au participat miniştrii culturii ai statelor membre din Consiliul Europei, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi UNESCO.
Republica Moldova la Conferinţa de la Scopje a fost reprezentată de dl Gheorghe Postică,
viceministru al Culturii, dl Andrei Chistol, şef secţie integrare eurpeană, relaţii şi proiecte internaţionale şi dl
Sergius Ciocanu, şef direcţie patrimoniu cultural şi arte vizuale.
În cadrul conferinţei dl Gheorghe Postică a ţinut un discurs privind valoarea socială a patrimoniului cultural.
La finalul conferinţei a fost adopatată „Agenda de la Skopje”, care va contribui la implementarea Convenţiei-cadru privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate (Faro, 2005).
În cadrul conferinţei, la 25 septembrie, a avut loc masa rotundă privind Programul regional „Iniţiativa de la Kiev”, în cadrul căruia a fost discutată oportunitatea creării Consiliului Miniştrilor Culturii
ai regiunii Mării Negre şi Caucazului de Sud, similar cu cel al
Miniştrilor Culturii din Europa de Sud-Est (CoMoCoSEE).