I. Date generale
1. Prezentul Regulament este elaborat în
conformitate cu Legea privind protejarea patrimoniului arheologic nr. 218 din
17 septembrie 2010 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 235-240, Anul
XVII, 3 decembrie, 2010, art. 738, p. 8-17).
2. Regulamentul are drept scop stabilirea
cadrului normativ şi ştiinţifico-metodic în domeniul cercetării şi expertizei
arheologice de teren în Republica Moldova.
II. Noţiuni privind cercetarea arheologică
3. Cercetarea arheologică reprezintă o activitate de utilitate
publică, care are drept scop descoperirea, cercetarea şi punerea în valoare a
vestigiilor arheologice conservate în pămînt, sub apă sau la suprafaţa solului.
4. Cercetarea arheologică cuprinde două
etape de bază: cercetarea arheologică de teren şi cercetarea arheologică
analitică.
5. Cercetarea arheologică de teren
constituie etapa primară, de identificare, descoperire şi documentare a
patrimoniului arheologic, iar cercetarea arheologică analitică este domeniul
care ţine de analiza şi interpretarea descoperirilor.
6. Cercetarea arheologică de teren se
realizează prin intermediul următoarelor tipuri de activităţi: periegeze,
cercetări arheologice preventive, cercetări arheologice de supraveghere,
cercetări arheologice de salvare, cercetări arheologice sistematice şi
expertize arheologice.
7. Periegeza arheologică reprezintă investigaţia arheologică de
suprafaţă sau subacvatică, care are drept scop identificarea unor vestigii
arheologice noi sau precizarea situaţiei siturilor deja cunoscute.
8. Cercetarea arheologică preventivă reprezintă investigaţia de teren
eşalonată, care are drept scop studierea vestigiilor arheologice care pot fi
afectate de factori antropici sau naturali, cum ar fi:
a) lucrările de proiectare a unor noi
construcţii, de modificare, extindere sau reparare a căilor de comunicaţii sau
a dotărilor tehnico-edilitare, inclusiv subterane şi subacvatice, excavările,
exploatările de cariere, construcţiile de reţele magistrale, reţelele de
telecomunicaţii, amplasarea de relee şi antene de telecomunicaţii, amenajările
funciare, lucrările de cercetare şi de prospectare a terenurilor (foraje şi
excavări) necesare efectuării studiilor geotehnice, precum şi orice alte
lucrări care afectează suprafaţa solului, subsolul sau fundul apelor curgătoare
ori stătătoare, indiferent dacă se execută în intravilanul sau în extravilanul
localităţii şi indiferent de forma de proprietate a terenului;
b) lucrările de restaurare sau de
reconstrucţie parţială sau totală a monumentelor istorice;
c) alunecările de teren, eroziunile
solului şi alte fenomene naturale care pot afecta siturile arheologice.
9. Cercetarea arheologică de
supraveghere reprezintă
investigaţia care are drept scop monitorizarea şi intervenţiile arheologice
operative în siturile arheologice aflate în zonele de construcţii, de amenajări
teritoriale, precum şi în zonele cu monumente de arhitectură aflate în proces
de restaurare sau reconstrucţie.
10. Cercetarea arheologică de salvare reprezintă investigaţia de teren
efectuată în regim de urgenţă în scopul salvării patrimoniului arheologic supus
unor procese ireversibile de distrugere, cauzate de factori antropici sau
naturali.
11. Cercetarea arheologică sistematică reprezintă investigaţia arheologică de
durată, executată în cadrul sitului arheologic în baza unui program ştiinţific
multianual.
12. Cercetarea arheologică de teren se
efectuează de către specialişti autorizaţi, sub egida instituţiilor de profil
arheologic.
13. Cercetarea arheologică de teren, în
funcţie de metodele utilizate, poate fi distructivă sau non-distructivă.
14. Cercetarea arheologică de teren
tradiţională, realizată prin săpături, prin esenţa sa, este una distructivă,
deoarece în procesul studierii este afectat sau desfiinţat stratul cultural şi
vestigiile de patrimoniu arheologic imobil.
15. Cercetarea arheologică de teren,
bazată pe metode moderne non-invazive, care nu afectează starea fizică a
straturilor arheologice, este considerată una non-distructivă.
16. Cercetarea arheologică
non-distructivă, în toate cazurile are prioritate faţă de arheologia bazată pe
metode tradiţionale de investigaţie.
17. În cadrul siturilor şi a zonelor
arheologice bine conservate, neafectate de factori antropici sau naturali se va
recurge cu precădere la metode de investigaţii non-distructive.
III. Autorizaţia de cercetare arheologică
18. Autorizaţia
de cercetare arheologică (în continuare Autorizaţia) este
documentul oficial prin care se permite efectuarea unor cercetări arheologice
de teren.
19. Autorizaţia
este eliberată de către
Ministerul Culturii la propunerea Comisiei Naţionale Arheologice.
20. Dreptul la
Autorizaţie îl
deţin persoanele cu pregătire specială în domeniu, atestate de către Comisia
Naţională Arheologică şi înscrise în Registrul arheologilor din Republica
Moldova.
21.
Autorizaţiile de cercetare arheologică, în dependenţă de caracterul lucrărilor,
sunt de patru categorii:
a) Categoria A – pentru cercetări arheologice
sistematice la orice tip de situri arheologice;
b) Categoria B – pentru cercetări arheologice
preventive la situri arheologice din zonele afectate de activităţi antropice şi
pentru cercetări de supraveghere arheologică la monumente de arhitectură supuse
procesului de restaurare;
c) Categoria C – pentru cercetări arheologice de
salvare în cadrul unor situri arheologice aflate în curs de distrugere de
factori antropici sau naturali;
d) Categoria D – pentru efectuarea periegezelor, cu
sondarea unor suprafeţe de pînă la 20,0
m .p. în cadrul siturilor arheologice.
22. Autorizaţia
este eliberată persoanelor înscrise în Registrul arheologilor din Republica
Moldova, conform categoriei de atestare profesională:
a) Autorizaţia de categoria A este
eliberată cercetătorilor care posedă calificarea profesională de
arheolog-expert;
b) Autorizaţia de categoria B şi C este
eliberată cercetătorilor care posedă calificarea de arheolog-expert sau arheolog-specialist;
c) Autorizaţia de categoria D este
eliberată cercetătorilor care posedă o calificare profesională în domeniul
arheologiei.
23. Autorizaţia
este eliberată pe un termen de un an calendaristic de către Ministerul Culturii
la decizia Comisiei Naţionale Arheologice.
24. Dreptul de
solicitare a Autorizaţiei îl deţin instituţiile de profil arheologic din
Republica Moldova.
25. Pentru
obţinerea Autorizaţiei, instituţia de profil arheologic adresează către Comisia
Naţională Arheologică o cerere, însoţită de proiectul cercetării arheologice
preconizate, conform unor formulare stabilite.
26. Instituţia
care solicită Autorizaţia are următoarele obligaţii:
a) asigurarea financiară şi materială a
cercetării arheologice propuse;
b) asigurarea prelucrării în condiţii de
laborator a materialelor arheologice descoperite;
c) asigurarea
elaborării în termen a Raportul ştiinţific privind rezultatele cercetărilor
arheologice efectuate;
d) asigurarea
păstrării provizorii a materialelor arheologice obţinute în urma săpăturilor şi
transmiterea lor în termen prin act, în instituţii specializate de stat conform
deciziei Ministerului Culturii.
27. Persoana
investită cu Autorizaţie are următoarele obligaţii:
a) să înregistreze Autorizaţia, pînă la
declanşarea investigaţiilor arheologice de teren, la organul de specialitate al
autorităţii publice locale de nivel doi şi la autoritatea publică locală de
nivel unu;
b) să
coordoneze personal investigaţiile arheologice de teren pe tot parcursul
campaniei de investigaţii, fără a transmite Autorizaţia unei persoane terţe;
c) să
prezinte autorităţii locale de nivel unu şi nivelul doi, la finalizarea
investigaţiilor de teren, o informaţie succintă despre rezultatele săpăturilor,
copia căreia va fi anexată la
Raportul ştiinţific;
d) să înregistreze conform cerinţelor
metodice siturile arheologice nou-descoperite şi să informeze în scris despre
descoperirile corespunzătoare Agenţia Naţională Arheologică, autorităţile
publice locale de nivelul unu şi nivelul doi, iar copia acestei informaţii să o
anexeze la
Raportul ştiinţific
privind cercetările arheologice de teren;
e) să transmită după realizarea
lucrărilor de laborator, pentru păstrare şi depozitare la instituţiile
specializate, conform dispoziţiei Ministerului Culturii, toate materialele
arheologice descoperite, iar actul de predare-primire să fie anexat la
Raportul ştiinţific;
f) să prezinte la
Comisia Naţională Arheologică
Raportul ştiinţific privind cercetările arheologice de teren în formă tipărită
şi pe suport electronic, elaborat în conformitate cu prezentul Regulament;
g) să prezinte la
Comisia Naţională Arheologică
o Adnotare conform cerinţelor stabilite, pentru completarea bazei de date
electronice privind cercetările arheologice din Republica Moldova;
h) să asigure după
finalizarea lucrărilor de teren, reconstituirea maximă a peisajului, după caz
să asigure conservarea vestigiilor arheologice imobile descoperite;
i) să facă
demersurile necesare în vederea asigurării protejării siturilor arheologice din
zona supusă cercetărilor;
j) să facă
demersurile necesare la organele publice în vederea contracarării săpăturilor
neautorizate, utilizării ilegale pe suprafeţe cu potenţial arheologic a
aparatelor de teledetecţie, precum şi a altor acţiuni ce pot duce la
deteriorarea sau distrugerea siturilor arheologice. .
28.
Persoana investită cu Autorizaţie are următoarele drepturi:
a) dreptul de
autor asupra Raportului ştiinţific privind cercetările arheologice;
b) dreptul
de a publica integral sau părţi din Raportul ştiinţific privind cercetările
arheologice sub numele propriu sau în colaborare cu alţi specialişti, membri ai
colectivului de cercetare;
c) să permită
altor cercetători publicarea unor materiale arheologice documentate în
Rapoartele ştiinţifice privind cercetările arheologice.
29. Persoana investită
cu Autorizaţie poartă răspundere personală pentru:
a) calitatea
investigaţiilor arheologice;
b) calitatea
documentaţiei arheologice de teren;
c) calitatea
prelucrării materialelor arheologice obţinute în timpul săpăturilor;
d) calitatea Raportului ştiinţific;
e) păstrarea
integrală a colecţiei de materiale arheologice obţinute în urma săpăturilor arheologice
şi transmiterea lor în termen în instituţia de stat nominalizată de către
Ministerul Culturii.
30. Cererea pentru
obţinerea Autorizaţiei este depusă la
Comisia Naţională Arheologică
nu mai tîrziu de două luni înainte de data începerii investigaţiilor de teren,
cu excepţia cazurilor cercetărilor de salvare a siturilor arheologice aflate
sub pericolul de a fi distruse.
31. În cazul cînd
Autorizaţia este solicitată pentru o persoană care pentru prima dată va conduce
de sine stătător cercetări arheologice, la demers va fi anexat un memoriu de
activitate în domeniu şi două recomandări semnate de către arheologi-experţi,
îndrumători ai solicitantului sau conducători de şantiere arheologice la care a
activat solicitantul.
32. Comisia Naţională
Arheologică analizează demersul privind eliberarea Autorizaţiei în termen de
maximum o lună de la data depunerii cererii.
33. Comisia Naţională
Arheologică, în cazuri motivate, este în drept să reducă volumul lucrărilor de
şantier arheologic preconizat în cererea pentru obţinerea Autorizaţiei de
cercetare arheologică sau să să refuze eliberarea Autorizaţiei de cercetare
arheologică.
34. Temeiul pentru
reducerea volumului preconizat al lucrărilor arheologice sau pentru a refuza
eliberarea autorizaţiei îl poate constitui:
a) decizia
Comisiei Naţionale Arheologice şi a Ministerului Culturii de a conserva anumite
situri arheologice sau părţi ale acestora;
b) volume
exagerate propuse pentru cercetare;
c) folosirea în campania precedentă de
săpături de către cercetător a unor metode neadecvate de cercetare;
d) mărirea nejustificată a volumului a
volumului lucrărilor arheologice permis de Autorizaţia precedentă;
e) calitatea nesatisfăcătoare a
Raportului ştiinţific prezentat de cercetător în baza Autorizaţiei precedente;
f) neprezentarea în termenii stabiliţi a
Raportului ştiinţific pentru Autorizaţia precedentă;
g) neprezentarea certificatului de
transmitere a colecţiei şi documentaţiei de şantier în instituţia ştiinţifică
stabilită.
35. În cazurile de
refuzare a eliberării Autorizaţiei sau micşorare a volumului lucrărilor
arheologice preconizate, Comisia Naţională Arheologică pune la curent
instituţia solicitantă, cu explicarea motivelor care au stat la baza deciziei
respective.
IV. Periegeza arheologică
36. Periegezele
arheologice se efectuează în scopul descoperiririi şi studierii preliminare a
unor noi situri arheologice şi a verificrii informaţiilor din surse
bibliografice referitoare la siturile arheologice cunoscute.
37. Periegeza
presupune identificarea siturilor arheologice, verificarea stării lor,
cercetarea lor preliminară, inclusiv prin sondaje arheologice, fixarea GPS şi
descrierea textuală detaliată, care cuprinde:
a) situaţia
geografică, inclusiv poziţia faţă de bazinele de apă şi localităţi, relieful şi
particularităţile topografice, forma, dimensiunile, caracterul suprafeţei
terestre, prezenţa amenajărilor de suprafaţă etc.;
b) suprafaţa de răspîndire a vestigiilor
arheologice;
c) informaţii
bibliografice despre situl arheologic;
d) informaţii despre perceperea actuală a
sitului arheologic de către populaţia locală;
e) caracterul
stratului cultural (în cazurile cînd in
situ există spaţii dezvelite
sau dacă în procesul periegezelor s-au efectuat sondaje).
38. În timpul
periegezei este elaborat planul grafic de amplasare în teren a sitului
arheologic, utilizîndu-se scara 1:50, 1:100, 1:500 şi altele, în dependenţă de
dimensiunile sitului, cu precizarea reliefului şi a legăturii lui cu puncte
geodezice permanente, cu menţionarea exactă a sondajelor realizate.
39. Fixarea
fotografică a sitului arheologic trebuie efectuată în asemenea mod ca pozele să
reflecte exact şi deplin particularităţile reliefului şi situaţia topografică.
40. Este obligatorie
descrierea materialului arheologic cu o marcare exactă a fiecărei piese
arheologice depistate.
41. Cercetătorul care
efectuează periegeze arheologice în baza Autorizaţiei de „categoria D” are
dreptul, în scopul precizării grosimii straturilor culturale, răspîndirii şi
caracterului depunerilor culturale ale sitului arheologic, să efectueze lucrări
de teren limitate: curăţirea spaţiilor dezvelite sau sondaje prin casete.
42. Este interzisă
efectuarea sondajelor de periegeză la situri arheologice cunoscute sau
cercetate anterior, excepţie făcînd doar cazurile autorizate de Comisia
Naţională Arheologică.
43. Efectuarea
sondajelor prin casete este permisă în aşezări, cetăţi de pămînt şi în locuri
presupuse a fi necropole.
44. Este interzisă
sondarea tumulilor, a necropolelor plane cunoscute, a „cenuşarelor” şi a altor
complexe arheologice care se evidenţiază la suprafaţă.
45. În procesul
periegezelor arheologice este strict necesar să se evite pe cît posibil
distrugerea stratului cultural şi dezvelirea spaţiilor neatinse, cercetările
limitîndu-se la curăţarea şi fixarea zonei evidenţiate: rîpă, alunecare de
teren, perete, groapă etc.
46. Numărul sondajelor
prin casete la un singur sit arheologic nu trebuie să depăşească cifra trei,
iar aria suprafeţei cercetate 20,0
m .p. Sînt interzise sondajele cu aria mai mică de 1,0
m .p. Trasarea unui număr mai mare de sondaje necesită o
permisiune specială din partea Comisiei Naţionale Arheologice.
47. Nu se admite
distrugerea integrităţii complexului arheologic, în cazul depistării în
sondajele de periegeză a vestigiilor locuinţelor sau a altor construcţii, care
pot depăşi cu mult limitele sondajului. Investigaţiile în asemenea locuri sînt
stopate, iar vestigiile descoperite conservate în sol.
48. În cazul
depistării unui mormînt, se procedează la lărgirea ariei sondajului în direcţia
necesară şi cercetarea lui integrală.
49. Rezultatele
cercetărilor periegetice sunt documentate textual, grafic şi fotografic.
50. Procesul
cercetării arheologice este descris în jurnalul de teren, iar planurile şi
profilele stratigrafice ale casetelor realizate sînt fixate grafic pe hîrtie
milimetrică la scara 1:20.
51. După finalizarea
periegezei arheologice, gropile sondajelor sunt astupate.
52. Materialul
depistat în procesul cercetării este colectat şi marcat cu indicarea exactă a
locului descoperirii.
53.În rezultatul
periegezei arheologice, în modul stabilit, este elaborat un Raport ştiinţific,
care, împreună cu toate actele de şantier, va fi depus la
Comisa Naţională Arheologică,
pînă la începutul următorului an de investigaţii.
V. Cercetarea arheologică preventivă
53. Cercetarea
arheologică preventivă se realizează în scopul prevenirii distrugerii
patrimoniului arheologic în cadrul lucrărilor ce vizează solul în adîncime, din
iniţiativă proprie sau la solicitarea persoanelor fizice sau a instituţiilor
interesate în executarea lucrărilor de construcţii, modificare, extindere sau
reparare a căilor de comunicaţii, de curăţare a lacurilor, de construire a
tuturor tipurilor de conducte; de plantare a pădurilor, livezilor, viilor şi
altor lucrări agricole sau de ameliorări funciare; de construire a clădirilor
private sau de stat, de executare a oricăror excavări de sol, inclusiv
exploatări de cariere, dotări tehnico-edilitare, subterane şi subacvatice, care
pot deteriora patrimoniul arheologic.
54. Responsabilitatea
organizării şi efectuării cercetării arheologice preventive revine Agenţiei
Naţionale Arheologice.
55. Procedura
cercetării arheologice preventive prevede stabilirea prezenţei/lipsei
vestigiilor arheologice pe terenuri supuse presiunilor antropice sau naturale
şi avizarea în modul stabilit a proiectelor de construcţii sau a altor
amenajări care afectează solul în adîncime.
56. Cercetarea
arheologică preventivă se realizează la faza de proiectare a noilor
construcţii, în cazurile tuturor tipurilor de lucrări care afectează suprafaţa
solului, subsolul sau fundul apelor curgătoare ori stătătoare, indiferent dacă
se execută în intravilanul sau în extravilanul localităţii şi indiferent de
forma de proprietate a terenului; la lucrările de restaurare sau de
reconstrucţie parţială sau totală a monumentelor istorice; în cazul
alunecărilor de teren, eroziunilor solului etc.
57. Cheltuielile
legate de executarea controlului arheologic preventiv, efectuarea expertizei
arheologice, avizarea proiectelor construcţiilor noi sau a altor amenajări ce
implică lucrări de adîncime în sol, sînt suportate, conform legii, de către
beneficiari sau instituţiile de proiectare, evaluarea cărora se realizează în
corespundere cu normele stabilite de Ministerul Culturii.
58. Pentru avizarea
proiectelor beneficiarul/proiectantul depune la
Agenţia Naţională Arheologică
o cerere în care se indică: denumirea şi scopul proiectului, etapele realizării
lui şi zona afectată de lucrare, costul integral al proiectului, la care se va
anexa o copie a planului topografic de încadrare în teritoriu a obiectivului
proiectat.
59. Ca urmare a
cererii depuse, Agenţia Naţională Arheologică, prin specialiştii săi sau ai
instituţiilor de profil arheologic ori prin echipe mixte formate din
specialişti proprii şi ai altor instituţii de profil arheologic, iniţiază
procedura de cercetare arheologică preventivă şi, ulterior, efectuează
investigaţii preventive în zonele preconizate pentru construcţii noi sau pentru
alte lucrări ce afectează solul în adîncime, în urma cărora este elaborat un
Raport tehnico-ştiinţific şi avizul corespunzător.
60. În cazul cînd
cercetarea preventivă nu se soldează cu depistarea unor vestigii arheologice în
zonele supuse investigaţiilor, Agenţia Naţională Arheologică avizează proiectul
lucrărilor de construcţii noi sau de alt gen cu stipularea obligativităţii
monitorizării lucrărilor de excavare de către beneficiar la capitolul
descoperiri arheologice întîmplătoare, care pot fi pe parcursul executării
lucrărilor de teren.
61. În cazul cînd
prezenţa vestigiilor arheologice în zonele preconizate pentru construcţii noi
sau pentru alte lucrări ce afectează solul în adîncime este probabilă, Agenţia
va aviza proiectul lucrărilor corespunzătoare, cu condiţia asigurării
obligatorii de către beneficiar a cheltuielilor de monitorizare a procesului de
excavare a solului, cel puţin pentru un specialist arheolog.
62. În cazul
depistării vestigiilor arheologice în zonele de construcţii noi sau în orice
alt teren care poate fi afectat în adîncime de orice tip de lucrări, în scopul
salvării vestigiilor arheologice, Agenţia Naţională Arheologică elaborează şi
realizează Planul de descărcare de sarcina arheologică a spaţiilor respective
şi stabileşte costul lucrărilor de cercetare arheologică.
63. Pînă la
descărcarea de sarcină arheologică, terenul care face obiectul cercetării este
ocrotit ca sit arheologic, conform legii, şi se întrerup lucrările de
construcţie sau orice alt gen de lucrări ce presupun intervenţii asupra
solului, în scopul efectuării cercetărilor arheologice de salvare.
64. Finanţarea
activităţilor de cercetare arheologică de salvare a vestigiilor arheologice,
aflate sub impactul distrugerii în cadrul proiectelor de construcţii sau de
alte activităţi legate de subteran şi subacvatic, se efectuează din contul
organizaţiei interesate în lucrările respective, conform normelor stabilite de
Ministerul Culturii.
65. Planul de
descărcare de sarcina arheologică şi devizul estimativ de cheltuieli serveşte
drept temei pentru încheierea de către Agenţia Naţională Arheologică cu partea
interesată, în urma coordonării cu Ministerul Culturii, a contractului de
cercetare arheologică de salvare.
66. Agenţia Naţională
Arheologică realizează cercetarea arheologică preventivă şi de salvare,
independent sau prin instituţiile de profil arheologic, în baza unor contracte
de subantrepriză.
67. La finalizarea
cercetărilor arheologice de salvare, instituţia responsabilă de cercetare
prezintă Agenţiei Naţionale Arheologice un Raport tehnico-ştiinţific preliminar
privind rezultatele de bază ale cercetării şi un Aviz cu recomandările de
rigoare privind eliberarea Сertificatului de descărcare arheologică pentru
terenul cercetat.
68. În baza Avizului
instituţiei responsabile de cercetarea arheologică şi a unor analize proprii,
Agenţia Naţională Arheologică propune Ministerului Culturii să elibereze
Сertificatul de descărcare arheologică părţii interesate în realizarea
lucrărilor de construcţie sau de alt gen.
69. În cazurile cînd
vor fi descoperite vestigii arheologice de importanţă deosebită, care necesită
extinderea timpului de cercetare sau a volumelor de finanţare, Agenţia
Naţională Arheologică, în baza unui demers argumentat, avizat de Ministerul
Culturii, va modifica Planul de descărcare arheologică şi planul de finanţare,
despre care fapt va fi anunţat beneficiarul lucrărilor, cu reluarea
negocierilor privind modificarea corespunzătoare a contractului privind
cercetarea arheologică de salvare.
70. În cazurile cînd
vor fi descoperite vestigii arheologice cu valoare excepţională, care urmează a
fi conservate-restaurate, in
situ, în baza deciziei
Ministerului Culturii, Agenţia Naţională Arheologică va declanşa procedura de
excludere a terenului respectiv din limitele construcţiei preconizate sau de
încadrare a acestora în limitele ei prin modificarea proiectului construcţiei
în cauză.
71. Lucrările de
conservare-restaurare în cadrul siturilor arheologice vor fi supravegheate de
către Agenţia Naţională Arheologică şi vor fi realizate, în baza unui proiect
elaborat la comanda beneficiarului interesat în desfăşurarea lucrărilor
corespunzătoare, de către o instituţie de specialitate, cu avizul Agenţiei
Naţionale Arheologice şi Comisiei Naţionale Arheologice, în bază de contract.
72. În cazul
depistării vestigiilor arheologice în timpul unor lucrări de construcţii noi
sau de alt gen, Agenţia Naţională Arheologică va interveni de urgenţă, în
scopul salvării bunurilor culturale şi organizării cercetării arheologice
corespunzătoare, conform procedurilor prevăzute de prezentul Regulament şi
legislaţia în vigoare.
VI. Cercetarea arheologică sistematică[1]
73. Cercetarea
arheologică sistematică constituie forma de bază a cercetării ştiinţifice a
unui sit arheologic.
74. Scopul
investigaţiilor arheologice sistematice constă în cercetarea multilaterală a
sitului, prin dezvelirea unor suprafeţe de proporţii, fixare
topografico-stratigrafică complexă, cercetarea detaliată a stratului cultural,
construcţiilor şi altor obiecte.
75. Pentru
investigaţii arheologice sistematice sunt selectate siturile care pot oferi
rezultate maxime pentru rezolvarea unor probleme ştiinţifice majore incluse în
planurile de cercetare ale instituţiilor de profil arheologic.
76. În mod prioritar,
sunt supuse cercetării arheologice sistematice siturile care, drept urmare a
acţiunilor antropice sau naturale, se află sub pericolul de a fi distruse.
77. Cercetarea
arheologică sistematică este precedată de o studiere prealabilă detaliată atît
a sitului, cît şi a teritoriului din împrejurimi, cu ridicarea unui plan
topografic şi fixarea lui fotografică.
78. Alegerea locului
pentru săpături arheologice şi stabilirea dimensiunilor suprafeţelor
preconizate pentru investigaţii se efectuează în conformitate cu scopul şi
obiectivele proiectului de cercetare, posibilităţile tehnice de realizare a
săpăturilor şi alţi factori.
79. În cadrul
programelor de cercetare sistematică a unor situri arheologice vor fi cercetate
în primul rînd porţiunile ameninţate de distrugeri (calamităţi naturale,
activităţi socio-economice etc.).
80. Cercetarea
arheologică sistematică nu va cuprinde integral suprafaţa sitului, păstrînd
sectoare neatinse pentru eventuale expertize ştiinţifice şi cercetări
ulterioare.
81. Cercetarea
aşezărilor şi a necropolelor plane se efectuează pe suprafeţe mari, care vor
garanta posibilitatea obţinerii unei caracteristici clare a sitului arheologic.
82. Cercetarea
sistematică a siturilor prin secţiuni dispersate este interzisă.
83. Se interzice
secţionarea parţială a complexelor arheologice observate la suprafaţa solului
(cenuşare, locuinţe, morminte, gropi etc.).
84. Lărgirea terenului
supus investigaţiilor arheologice se efectuează prin trasarea secţiunilor
suplimentare în sectorul cercetat.
85. Cînd se impune
necesitatea deschiderii a cîtorva sectoare de cercetare în diferite locuri ale
sitului arheologic este necesară fixarea lor în acelaşi sistem de cercetare,
pentru conexiunea ulterioară a viitoarelor sectoare.
86. Cercetarea arheologică
începe cu raionarea teritoriului sitului arheologic, stabilirea unui jalon
unic, pentru nivelarea suprafeţei sitului şi coordonarea diferenţelor de
adîncime a obiectivelor din cadrul lui.
87. Maşinile şi
mecanismele tehnice (buldozere, excavatoare etc.) în săpăturile arheologice pot
fi folosite în următoarele cazuri:
a) pentru
cercetarea tumulilor în scopul demolării mantalei tumulare şi cercetării
spaţiului limitrof tumulului, unde pot fi depistate complexe sau urme
arheologice: şanţuri, construcţii din pietre, gropi, ofrande etc.;
b) pentru cercetarea necropolelor plane,
în cazul lipsei stratului cultural deasupra mormintelor, fapt stabilit prin
săpături anterioare;
c) pentru
evacuarea solului excavat şi a depunerilor contemporane de moloz, gunoi etc.;
88. Maşinile şi
mecanismele tehnice sunt folosite pînă la depistarea conturului gropilor
funerare şi a altor complexe arheologice.
89. Excavarea solului
cu ajutorul maşinilor şi mecanismelor tehnice se efectuează în straturi subţiri
(nu mai gros de 10
cm ), în condiţiile realizării unor observaţii minuţioase
de specialitate asupra terenului dezvelit şi terminarea excavării odată cu
apariţia unor semne de necropolă, complexe funerare, gropi, ofrande etc.
90. În timpul
cercetării necropolelor tumulare, se iau măsurile necesare pentru asigurarea
depistării şi înregistrării tuturor vestigiilor aflate în movilă (ofrande,
gropi, construcţii de piatră etc.), particularităţilor constructive şi
structurii movilei, nivelului descoperirii mormîntului, prezenţei straturilor
intermediare, a altor construcţii în interiorul, sub sau în jurul movilei.
91. Cercetarea
stratului cultural al aşezărilor şi al complexelor funerare se realizează
exclusiv cu instrumente manuale. Folosirea în aceste scopuri a maşinilor şi
mecanismelor tehnice de săpat pămînt este interzisă. Maşini şi mecanisme
tehnice se pot utiliza numai pentru activitatea de evacuare a pămîntului
(transportarea solului cercetat şi scoaterea solului cu moloz contemporan în
cazul dacă acesta acoperă situl).
92. Cercetarea
aşezărilor de toate tipurile se efectuează pe straturi şi pe carouri, cu
scoaterea în evidenţă a particularităţilor straturilor şi a aşezării în
general. La nivelul fiecărui strat sunt înregistrate vestigiile locuinţelor,
vetrelor, gropilor, petelor de pămînt şi a altor obiecte.
93. În timpul
cercetării siturilor cu multe straturi culturale, adîncirea sistematică şi
treptată în straturile inferioare este permisă numai după studierea detaliată a
straturilor superioare cu înregistrarea lor deplină.
94. Cercetarea
arheologică se efectuează pînă la sol steril, dacă în sectorul cercetat nu sînt
descoperite construcţii sau elemente de arhitectură de o însemnătate deosebită,
păstrarea cărora este strict necesară.
95. În timpul
investigaţiilor siturilor arheologice, care conţin vestigii de construcţii sau
elemente de arhitectură, procesul muncii trebuie să fie organizat în aşa fel,
încît acestea să nu fie distruse pînă la dezvelirea deplină şi studierea
multilaterală a lor.
96. În cazul
cercetării sistematice multianuale a unui sit arheologic, cu lăsarea sub
spaţiul liber a elementelor arhitecturale, trebuie să se ia măsurile
corespunzătoare pentru pază şi conservare.
97. Pentru
înregistrarea observaţiilor stratigrafice în cadrul sectoarelor de cercetare se
lasă martori stratigrafici.
98. În cazul
cercetării tumulilor cu ajutorul maşinilor şi mecanismelor tehnice se lasă
cîţiva martori paraleli, în direcţia mişcării mecanismelor şi în dependenţă de
mărimea şi particularităţile constructive ale tumulului, iar în cazul
cercetării lor prin tehnici manuale, se lasă doi martori perpendiculari, care
se demolează după fixarea stratigrafică şi fotografică.
99. Se interzice
marcarea în relief a straturilor culturale pentru fotografiere.
100. În procesul
cercetării siturilor de toate tipurile se efectuează în mod obligatoriu
nivelarea suprafeţei sectorului cercetat şi a complexelor arheologice
descoperite.
101. Nu se admite în
timpul înregistrării fotografice sau grafice a picturilor murale, conturarea cu
cretă a desenelor pentru o vizibilitate mai bună.
102. Cercetătorul este
obligat ca în fiecare zi să înregistreze toate observaţiile ştiinţifice făcute
în procesul investigaţiei sitului în jurnalul de şantier. Jurnalul este un act
oficial ce nu poate fi substituit cu un alt document. Datele din jurnal servesc
drept bază pentru Raportul ştiinţific.
103. Rezultatele
cercetării arheologice, în afară de înregistrările din jurnal, îşi au
oglindirea în actele de şantier: planuri, secţiuni, profile stratigrafice,
desene grafice, fotografii, tabele statistice etc.
104. Planurile,
secţiunile şi profilele stratigrafice sunt întocmite în teren, nemijlocit la
locul de cercetare şi cu o precizie maximă. Sunt reproduse grafic toate
detaliile contextului arheologic al descoperirii, inclusiv compoziţia,
structura şi coloratura straturilor, a petelor care pot reprezenta urme ale
unor complexe arheologice, piese arheologice, oase şi alte materiale, toate
acestea fiind corelate cu reperul de bază de adîncime.
105. Planurile,
secţiunile şi profilurile sectorului cercetat sunt realizate la aceeaşi scară,
de regulă 1:20. Planurile şi secţiunile mormintelor sunt elaborate la scara
1:10.
106. Este obligatorie
înregistrarea fotografică a procesului investigaţiilor arheologice şi a tuturor
obiectivelor dezvelite: necropole, construcţii, profiluri stratigrafice etc.
107. Vestigiile
arheologice obţinute în timpul investigaţiilor (inclusiv materiale osteologice,
paleobotanice, de construcţie ş.a.) sunt înregistrate în jurnalul de şantier,
pe planul arheologic şi în registrul general al obiectelor descoperite.
108. Materialul arheologic obţinut în
rezultatul investigaţiilor este transmis în modul stabilit pentru păstrare şi
cercetare ştiinţifică muzeelor sau altor instituţii de profil. Determinarea
materialelor care trebuie predate şi a celor care pot rămîne in situ se efectuează în dependenţă de gradul
studierii sitului, iar studierea materialelor la locul cercetării depinde de
gradul deteriorării lor.
109. În colecţia arheologică în mod
obligatoriu este inclus:
a) inventarul complexelor funerare;
b) materialele din complexe arheologice
închise;
c) vestigiile păstrate integral sau
reconstituite din fragmente;
d) obiectele numismatice şi epigrafice;
e) obiectele care au o însemnătate
artistică;
f) obiectele care pot contribui la
stabilirea cronologiei;
g) vestigiile care pot contribui la
stabilirea apartenenţei culturale;
h) vestigiile a căror funcţie sau
destinaţie nu este determinată.
110. Materialele
incluse în colecţie sunt înregistrate în Registrul general al obiectelor
descoperite, cu indicarea locului exact al depistării (denumirea sitului,
secţiunea, caroul, stratul, complexul, adîncimea etc.).
111. Materialul
arheologic care rămîne la locul cercetării este înregistrat în mod detaliat în
jurnal, apoi adunat într-un loc şi îngropat, marcîndu-se poziţia lui pe planul
arheologic.
112. La finele
lucrărilor de teren cercetătorul este obligat să acopere cu pămînt toate
suprafeţele cercetate, în scopul regenerării peisajului.
113. Construcţiile din
piatră sau megalitice, îngrădirile de piatră ale mormintelor, crucile de piatră
şi pietrele funerare, după cercetare sunt restabilite in situ, înregistrate,
fotografiate şi anexate la
Raportul ştiinţific
privind cercetările arheologice.
114. În timpul
efectuării săpăturilor arheologice cercetătorul este obligat să respecte
normele securităţii muncii, prevăzute de instrucţiuni speciale pentru
efectuarea lucrărilor de şantier.
115. După terminarea
lucrărilor arheologice de teren şi prelucrarea preventivă a materialului în
condiţii de laborator, cercetătorul transmite materialul arheologic descoperit
în conformitate cu registrul general al obiectelor în muzeu sau altă instituţie
ştiinţifică pentru păstrarea permanentă.
116. Împreună cu
colecţia arheologică, în muzeu sau altă instituţie ştiinţifică, se prezintă
toate actele de şantier: jurnale (format scris sau electronic), planurile
grafice în original, foto pe suport digital sau hîrtie etc.
117. După finalizarea
investigaţiilor arheologice de teren, în termen de pînă la 15 decembrie a
anului respectiv, arheologul responsabil prezintă în forma stabilită la
Comisia Naţională Arheologică
o informaţie generală cu privire la rezultatele de bază ale cercetărilor, care
este publicată în format electronic în „Cronica cercetărilor arheologice din
Republica Moldova”.
VII. Expertiza arheologică
118. Expertiza arheologică reprezintă evaluarea ştiinţifică a
potenţialului arheologic al terenurilor şi al bunurilor mobile în scopul
fundamentării propunerilor ce ţin de protejarea şi cercetarea acestora şi, după
caz, de includere a lor în circuitul economic.
119. Expertiza arheologică poate fi
realizată asupra oricărui tip de vestigii arheologice imobile sau mobile, la
solicitarea Ministerului Culturii şi subdiviziunilor sale, autorităţilor
publice de toate nivelurile, organelor judiciare, autorităţilor vamale,
instituţiilor ştiinţifice, persoanelor fizice sau juridice de drept privat,
asociaţiilor obşteşti, altor persoane interesate în probleme de patrimoniu
arheologic.
120. Expertiza arheologică este realizată de către arheologi
atestaţi la categoriile profesionale de arheolog-expert sau
arheolog-specialist, înscrişi în Registrul arheologilor din Republica Moldova.
121. Expertiza arheologică este obligatorie pentru cazurile
proiectării unor construcţii noi, reconstrucţii cu intervenţii în sol,
restaurări, amenajări sau modificări ale terenurilor, alte activităţi antropice
de intervenţie în terenuri cu potenţial arheologic, inclusiv pentru cazurile de
descărcare a terenurilor de sarcina arheologică.
122. Expertiza arheologică cuprinde două etape de bază: evaluarea
în teren a siturilor arheologice şi, respectiv, evaluarea nemijlocită a
patrimoniului arheologic mobil, incluzând şi alcătuirea actului de expertiză
propriu-zis.
123. Evaluarea siturilor arheologice
cuprinde observaţii în teren privind starea obiectivelor corespunzătoare, înregistrări
textuale, grafice şi fotografice, elaborarea unor concluzii şi propuneri în
scopul protejării, conservării, restaurării, valorificării vestigiilor
respective, inclusiv a terenurilor.
124. Actul de expertiză cuprinde date
exacte privind starea patrimoniului arheologic supus expertizei, concluzii şi
recomandări privind măsurile de protejare şi punere în valoare a siturilor şi
obiectelor corespunzătoare.
125. Actul de expertiză arheologică este
aprobat prin semnătura arheologului autorizat, cu indicarea datei şi a
numărului de evidenţă.
126. Actele de expertiză arheologică în mod
obligatoriu se înregistrează la
Agenţia Naţională Arheologică,
unde se păstrează copia documentului respectiv.
127. Cercetarea
arheologică de teren, după prelucrarea şi sistematizarea materialelor
descoperite, se finalizează cu Raportul ştiinţific privind rezultatele
cercetărilor arheologice.
VIII. Cerinţele generale pentru elaborarea Raportului ştiinţific
privind cercetările arheologice
128. Responsabilitatea
elaborării Raportului ştiinţific privind cercetările arheologice revine
persoanei căreia i s-a eliberat Autorizaţia de cercetarea arheologică de către
Comisia Naţională Arheologică.
130. Dacă Autorizaţia
de cercetare arheologică n-a fost folosită, iar lucrările preconizate n-au fost
efectuate, cercetătorul anunţă Comisia Naţională Arheologică şi retrocedează
documentul în cauză.
131. Raportul
ştiinţific privind rezultatele cercetărilor arheologice de teren (în continuare
Raportul) se consideră o lucrare ştiinţifică individuală a arheologului
investit cu Autorizaţie, pentru calitatea căruia el poartă răspundere personală.
132. Raportul este o
lucrare realizată în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu, de aceea,
pentru calitatea acestei lucrări şi prezentarea ei în termenii stabiliţi poartă
răspundere şi instituţia sau organizaţia solicitantă a Autorizaţiei de
cercetare arheologică, în cadrul căreia activează autorul.
133. Calitatea
Raportului serveşte criteriu pentru posibilitatea oferirii în continuare
autorului sau instituţiei în cauză dreptului pentru a efectua cercetări
arheologice.
134. Raportul trebuie
să fie elaborat în conformitate cu prezentul Regulament şi prezentat în Comisia
Naţională Arheologică pînă la 30 mai anul următor, dar nu mai tîrziu de o lună
pînă la începutul campaniei noi de investigaţii arheologice.
135. Rapoartele
prezentate după data de 30 mai, de regulă, sunt examinate după sfîrşitul
campaniei de investigaţii.
136. Copii ale
Raportului sunt prezentate de cercetător în instituţia care a organizat
cercetarea arheologică, în muzeu sau altă instituţie, unde se predau
colecţiile, iar în cazul desfăşurării investigaţiilor pe mijloacele unei
organizaţii de construcţii sau agricole se prezintă şi în organizaţia sus
numită, în conformitate cu cererea ei.
137. Împreună cu
Raportul se prezintă:
a) copia actului de predare a pieselor arheologice în instituţii muzeale;
a) copia actului de predare a pieselor arheologice în instituţii muzeale;
b) certificatul despre predarea vestigiilor arheologice descoperite la
instituţia muzeală prestabilită;
c) Autorizaţia de cercetare arheologică.
138. Raportul este
examinat de Comisia Naţională Arheologică în decurs de o lună (în cazul dacă
raportul este prezentat pînă la 30 mai), după care se ia decizia
corespunzătoare.
139. În dependenţă de
conţinut şi structură, Raportul poate să fie acceptat integral sau cu obiecţii
critice, care, în caz de necesitate, se aduc la cunoştinţă autorului. Raportul
poate fi calificat nesatisfăcător şi restituit pentru corectare.
140. Comisia Naţională
Arheologică are dreptul să ceară de la autor completarea Raportului cu
informaţii şi materiale, care nu au fost incluse în raport (descrieri, planuri,
fotografii etc.), iar în caz de necesitate, să ceară pentru examinare
documentaţia autentică de şantier (jurnalul în format scris sau electronic,
planuri, profiluri etc.).
141. În cazul cînd
Raportul este reîntors autorului, pentru corectarea deficienţelor, lucrarea
dată se prezintă a doua oară în termen de două luni.
142. La
Raportul corectat
se anexează o notiţă explicativă, în care autorul este dator să menţioneze ce
neajunsuri au fost lichidate (cu menţiunea paginilor, figurilor etc.).
Referitor la obiecţiile critice, pe care autorul nu le-a lichidat, sunt
necesare explicaţii suplimentare.
143. Decizia Comisiei
Naţionale Arheologice despre calitatea cercetărilor efectuate şi a Raportului
prezentat se aduce la cunoştinţă autorului, iar în caz de necesitate şi
conducerii instituţiei, care a organizat investigaţiile. Aprecierea negativă a
Raportului poate servi ca bază pentru interzicerea eliberării noii Autorizaţii.
144. În cazul în care
şi la prezentarea repetată a Raportului vor fi depistate greşeli grave, noua
Autorizaţie nu se eliberează.
145. Pe foaia de titlu
a raportului, în mod obligatoriu, se indică organizaţia şi numele
responsabilului de săpături arheologice (investit cu autorizaţie), tot aici
fiind aplicată şi semnătura acestuia.
146. În cazul cînd,
împreună cu responsabilul de şantier, la elaborarea raportului ştiinţific au participat
şi alţi cercetători din rîndul celor aprobaţi de Comisia Naţională Arheologică
în calitate de membri ai colectivului respectiv de cercetare, contribuţiile
acestora sunt menţionate expres în partea introductivă a raportului.
147. În cazul cînd contribuţia
unor membri ai colectivului de cercetare aprobat de Comisia Naţională
Arheologică este substanţială în procesul de realizare a investigaţiilor
arheologice şi la elaborarea raportului ştiinţific de săpături, cu acordul
persoanei investite cu Autorizaţie de cercetare arheologică, pe foaia de titlu
a raportului sunt indicate şi numele coautorilor.
148. Raportul trebuie
să includă descrierea integrală a cercetării arheologice de teren.
149. Dacă
investigaţiile pe unele sectoare sau situri enumerate în Autorizaţie, din
anumite motive nu au avut loc, despre aceasta se menţionează în introducerea
Raportului.
150. Raportul trebuie
să conţină informaţii:
a) despre scopurile şi obiectivele
cercetării;
b) despre gradul de îndeplinire a lor pe
parcursul campaniei de investigaţii;
c) despre legătura lucrărilor efectuate
cu cercetările precedente ale aceluiaşi sit;
d) despre organizarea muncii şi
finanţării lucrărilor;
e) despre echipa de cercetare;
f) despre metodele de investigaţie
utilizate;
g) concluzii.
151. Raportul
ştiinţific privind rezultatele periegezelor arheologice conţine descrierea
itinerarului de deplasare şi a locurilor unde a fost efectuată cercetarea de
suprafaţă cu enumerarea tuturor siturilor prospectate.
IX. Cerinţe specifice pentru Raportul ştiinţific privind
rezultatele periegezelor arheologice
152. Raportul cuprinde
hărţi ale itinerarului de cercetări, cu menţionarea reperelor geografice
(rîuri, lacuri, localităţi etc.) şi a tuturor siturilor cercetate.
154. Raportul include
descrierea exhaustivă a fiecărui sit cercetat, care cuprinde: denumirea,
situaţia geografică, starea de conservare, particularităţile topografice, forma
şi dimensiunile, dacă pot fi determinate vizual, suprafaţa de răspîndire a
vestigiilor, caracteristica stratului cultural şi a materialelor depistate.
155. În Raport se
menţionează dacă situl este descoperit pentru prima dată sau este unul cunoscut,
cine este autorul descoperirii şi cercetării, anul descoperirii, care sunt
publicaţiile referitoare la acest sit.
156. Fiecare sit
cercetat şi prezentat în Raport trebuie să fie redat pe o hartă şi un plan,
realizate la o anumită scară, care oglindesc particularităţile reliefului şi
situaţia topografică.
157. Planul sitului va
cuprinde o conexiune topografică bine conturată la coordonatele permanente de
pe teren: menţionarea direcţiei şi distanţei pînă la localităţi, drumuri,
poduri etc.
158. Prezentarea în
plan a reliefului se redă prin linii orizontale, cu indicarea direcţiilor de
înclinare a pantelor şi fixarea înălţimilor întretăierii orizontalelor.
159. În Raport trebuie
să fie menţionate dimensiunile tuturor sondajelor trasate, cu descrierea
stratigrafiei. Prezentarea planurilor şi profilurilor stratigrafice ale tuturor
sondajelor, indiferent de existenţa sau inexistenţa stratului cultural, este
obligatorie.
160. Documentarea
fotografică va reda cît mai amplu şi exact particularităţile reliefului şi
situaţia topografică a sitului cercetat.
161. Materialele
arheologice depistate în timpul periegezelor trebuie să fie descrise în Raport
şi prezentate în desene şi fotografii.
162. Raportul
ştiinţific referitor la rezultatele săpăturilor arheologice (cercetări
arheologice sistematice, preventive sau de salvare) include descrierea deplină
a sitului cercetat, cu menţionarea denumirii, situaţiei geografice, formei,
dimensiunilor şi particularităţilor topografice, grosimii şi structurii
stratului cultural etc. În cazul săpăturilor arheologice multianuale în cadrul
unui anumit sit, descrierile generale, care se conţin în Rapoartele precedente
pot fi omise.
X. Cerinţe specifice pentru Raportul ştiinţific privind
rezultatele săpăturilor arheologice
163. Raportul trebuie
să cuprindă planul general al sitului, cu menţionarea exactă, la scara propusă,
a tuturor secţiunilor, casetelor, sondajelor etc., trasate în timpul
investigaţiilor de teren din anul corespunzător sau în alţi ani de către alţi
cercetători.
165. Descrierea
rezultatelor investigaţiilor se efectuează pe carouri şi straturi. Fiecare
sector trebuie să fie prezentat printr-un plan cu profilurile pereţilor şi
martorilor. În cazul, cînd suprafaţa cercetată are dimensiuni considerabile în
adîncime, se prezintă cîteva planuri înregistrate la diferite niveluri.
166. Pe planul
arheologic trebuie să fie menţionate datele de nivelare (sau prezentate în
planul nivelării suprafeţei), care sunt repetate pe profiluri.
167. Pe planurile
secţiunilor trebuie să fie fixate toate complexele închise (locuinţe, gropi,
pete pe sol, vetre ş.a.) şi cele mai importante vestigii materiale, cu
menţionarea locului şi adîncimii descoperirii.
168. Planurile şi
profilurile sunt realizate la o scară unică. Pe profiluri se înregistrează
limitele carourilor prezentate în plan.
169. În timpul
cercetării construcţiilor de piatră, cărămidă sau lemn, în mod detaliat se
prezintă planurile construcţiilor, secţiunilor, fasonării şi a altor
particularităţi de arhitectură.
170. Profilurile
pereţilor secţiunilor sau a martorilor trebuie să corespundă situaţiei
stratigrafice observată in
situ. Este interzisă
prezentarea stratigrafiei numai pe baza unei porţiuni a profilului.
171. Toate
construcţiile dezvelite în timpul investigaţiilor trebuie minuţios descrise în
text, cu prezentarea locului amplasării, dimensiunilor, formei şi umpluturii.
172. Pe planuri vor fi
indicate dimensiunile gropilor, locuinţelor şi altor complexe, şi marcate
liniile transversale de pe care se iau secţiunile acestor construcţii.
173. În timpul
cercetării necropolelor plane, după descrierea generală a situaţiei arheologice
(amplasarea geografică şi topografică, particularităţile exterioare, starea
actuală a sitului, istoria descoperirii şi cercetării, metodele cercetării
etc.), trebuie să fie prezentată caracteristica detaliată a fiecărui mormînt
cercetat, în dependenţă de conţinutul acestor complexe.
174. Pe planul
necropolei sunt documentate toate mormintele cercetate, cu reproducerea exactă
a formei, dimensiunilor şi orientării scheletului în mormînt conform punctelor
cardinale.
175. Descrierea
fiecărui complex funerar trebuie să includă o caracterizare completă a
construcţiei funerare, cu menţionarea tuturor dimensiunilor (este necesar de
menţionat de la care nivel se iau măsurările adîncimii – „de la suprafaţa
actuală”, „de la nivelul antic de călcare”, „de la nivelul solului steril”
etc.), a formei, a detaliilor şi particularităţilor constructive a umpluturii
gropii mormîntului.
176. Este obligatorie
descrierea poziţiei fiecărui schelet în mormînt, prezentarea integrală a
inventarului funerar, cu indicarea exactă a locului fiecărui obiect faţă de
poziţia defunctului.
177. Fiecare complex
funerar se prezintă printr-un plan, unde este fixat conturul gropii mormîntului
(dacă el se vede), desenele scheletului şi ale tuturor obiectelor depistate în
timpul investigaţiilor, inclusiv ale tuturor elementelor ritului funerar.
178. Cercetarea
înmormîntărilor în gropi simple este însoţită de o secţiune perpendiculară,
efectuată la aceeaşi scară ca şi planul, iar cercetarea complexelor funerare
complicate (catacombe, cavouri etc.) este însoţită de cîteva secţiuni.
179. Toate piesele
care constituie inventarul funerar trebuie marcate şi numerotate pe plan, iar
în legenda planului se dau explicaţiile corespunzătore.
180. Fiecare complex
funerar trebuie să fie documentat prin fotografiere.
181. Raportul trebuie
să conţină caracteristica fiecărui tumul ca un complex integru, cu menţionarea
consecutivităţii descoperii mormintelor.
182. Este obligatorie
prezentarea la o scară unică a planului şi profilului fiecărui tumul, cu
indicarea mormintelor, construcţiilor şi a altor elemente (pentru tumulii de
dimensiuni mari sunt prezentate două şi mai multe profile).
183. Pe planul şi
profilul tumulului, în mod obligatoriu, se prezintă datele corespunderii
înălţimilor în conformitate cu punctul zero (reper), locul căruia se
înregistrează pe plan.
184. Este necesară
descrierea structurii tumulului şi a tuturor elementelor din cadrul acestuia –
straturi suprapuse, umplutură aruncată din groapa funerară etc. Aceste elemente
sunt oglindite în planurile şi profilurile tumulului.
185. Raportul trebuie
să conţină informaţia despre conservarea suprafeţelor cercetate, regenerarea
landşaftului pe locul săpăturilor, restabilirea pietrelor de mormînt şi a altor
obiecte arheologice de suprafaţă. Această informaţie este probată prin poze,
efectuate după terminarea săpăturilor, fiind comparate cu pozele aceluiaşi sit
de pînă la investigaţii.
186. Raportul pe suport
de hîrtie şi în format electronic se prezintă în două exemplare, unul fiind
depus în Arhiva Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, iar al
doilea în arhiva instituţiei responsabile de cercetarea arheologică.
XI. Cerinţe tehnice privind elaborarea Raportului ştiinţific
privind cercetările arheologice
187. Textul Raportului
este imprimat la intervalul 1,5, cîmp: stînga – 30
mm , dreapta 15
mm , sus – 25
mm , jos – 20
mm . Toate hărţile, planurile, fotografiile şi desenele
sunt anexate la textul Raportului sau prezentate într-un album separat.
Formatul electronic al Raportului este prezentat pe un CD sau DVD.
189. În Raport se
admite realizarea planurilor, schemelor şi desenelor în tuş pe hîrtie obişnuită
(format A4), hîrtie milimetrică sau transparentă. Se admite prezentarea lor
fotografică, însă este obligatoriu ca fotografiile să fie calitative.
190. Desenele de
format mare trebuie să fie împăturite pînă la dimensiunile albumului sau
textului din Raport.
191. Fiecare desen
(hartă, plan, profil etc.) trebuie să fie însoţit cu semne convenţionale şi
legenda lor. Se admite prezentarea lor pe o foaie separată, dar cu condiţia
folosirii în raport a unui sistem unificat de semne convenţionale.
192. Este obligatorie
indicarea pe planuri a punctelor cardinale (N, S, V, E).
193. Toate desenele
(hărţi, planuri, profiluri, secţiuni etc.) trebuie să fie înzestrate cu
indicatorul scării folosite. Utilizarea lineară a scării este necesară pentru
toate desenele şi pozele, inclusiv în cazul cînd ele sunt efectuate la scara
1:1.
194. Desenele şi
fotografiile obiectelor depistate sunt incluse în planşe, unde fiecare obiect
este numerotat şi coordonat cu textul Raportului.
195. Materialul
ilustrativ din album este aranjat nu după categoria materialelor (scheme,
fotografii, desene reprezentînd obiecte etc.), dar după complexele arheologice
cercetate, în acea ordine în care obiectele sunt descrise în Raport.
196. Între textul
Raportului şi ilustraţiile din album trebuie să existe o legătură directă, iar
trimiterile din text să corespundă celor de pe planşe.
197. Toate planşele
albumului trebuie să fie numerotate (numerotarea este unică pentru toate
ilustraţiile) şi prevăzute cu explicaţii textuale.
198. Lista planşelor,
figurilor, fotografiilor etc. ale materialului ilustrativ se anexează la textul
Raportului.
199. În explicaţiile
care însoţesc desenele, în afară de denumirea obiectului ilustrat, trebuie să
fie menţionate: numele situlului, sectorul, caroul, stratul cultural, locul
depistării obiectului ilustrat etc.
200. În explicaţiile
care însoţesc fotografiile trebuie indicat din ce punct cardinal a fost
înregistrat obiectul fotografiat.
201. Rapoartele
ştiinţifice privind cercetările arheologice de teren în formă copertată sunt
prezentate pentru păstrare în arhiva Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie
a Moldovei, un alt exemplar fiind depus în arhiva instituţiei de profil care a
efectuat investigaţiile respective.
XII. Păstrarea şi modalităţile de utilizare a Rapoartelor
ştiinţifice privind cercetările arheologice
202. Rapoartele sunt
accesibile pentru toţi specialiştii interesaţi de domeniu, cu condiţia
respectării drepturilor de autor şi conexe.
204. Publicarea de
către persoane terţe a unor materiale inedite din Rapoarte poate fi realizată
cu condiţia permisiunii scrise a autorilor acestor Rapoarte, iar în caz de
deces a acestora, cu permisiunea instituţiei de profil arheologic care a
realizat lucrările date.
205. Publicarea de
către persoane terţe a unor materiale inedite din Rapoarte va fi urmată de
referinţe bibliografice corespunzătoare (nume autor, denumire raport, număr
pagini, planşe etc.).
206. Comisia Naţională Arheologică poate
autoriza cercetări arheologice pe teritoriul Republicii Moldova ale
instituţiilor de specialitate din străinătate în următoarele condiţii:
a) respectarea
prevederilor prezentului Regulament, a Codului deontologic şi a legislaţiei
Republicii Moldova în vigoare;
b) colaborarea
ştiinţifică cu o instituţie de profil din Republica Moldova;
c) încheierea unui
protocol de colaborare între partenerul din Republica Moldova (universitate,
institut, muzeu) şi instituţia din străinătate;
d) desemnarea în
calitate de responsabil al şantierului a unui specialist din Republica Moldova.
XIII. Cercetări arheologice întreprinse de cercetători străini în
Republica Moldova
207. Protocolul de
parteneriat trebuie să conţină următoarele prevederi obligatorii:
b) responsabilul şi
componenţa colectivului de cercetare;
c) proiectul de
cercetare;
d) modalităţile
de valorificare ştiinţifică şi muzeistică a materialelor arheologice;
e) obligativitatea
partenerului străin de a contribui financiar sau prin alte modalităţi la
dezvoltarea proiectului de cercetare la care participă.
208. Patrimoniul arheologic rezultat din
aceste săpături este integral proprietatea statului Republicii Moldova şi nu
poate părăsi ţara decît pe baza unei convenţii, în scopul restaurării/conservării
sau expunerii temporare, conform reglementărilor legale în vigoare.
209. Orice încălcare a prezentului
Regulament va fi adusă în mod obligatoriu la cunoştinţa Comisiei Naţionale
Arheologice, care în limitele competenţelor sale va lua măsurile de rigoare.
XIV. Dispoziţii finale
210. Prezentul Regulament este adoptat de
Colegiul Ministerului Culturii prin Hotărîrea nr. 08 din 29 mai 2012, şi
aprobat prin ordinul Ministrului Culturii nr. 126 din 25.04. 2013.
[1] Prevederile de bază
ale cercetării arheologice sistematice sînt valabile şi pentru arheologia
preventivă, de supraveghere şi de salvare.
********************
MINISTERUL CULTURII AL REPUBLICII MOLDOVA
ORDIN
din 25 aprilie 2013 nr.
126
m.
Chişinău
Ref: Cu privire la aprobarea unor
acte normative privind
punerea în aplicare a Legii privind protejarea
patrimoniului
arheologic nr.218 din 17 septembrie 2010
În temeiul prevederilor Legii nr. 218 din 17 septembrie 2010 privind protejarea patrimoniului arheologic
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2010, nr. 235-240) şi în scopul completării cadrului juridic existent în
domeniul protejării patrimoniului cultural naţional, armonizării acestuia la
standardele internaţional recunoscute şi promovate prin convenţiile UNESCO şi
ale Consiliului Europei în domeniu, la care Republica Moldova este parte, în
corespundere cu Hotărîrea nr. 08 din 29 mai 2012 a Colegiului Ministerului
Culturii,
ORDON:
1. Se aprobă:
- Regulamentul cu privire la evidenţa şi
clasarea patrimoniului arheologic, conform anexei nr. 1;
- Regulamentul privind cercetarea şi
expertiza arheologică, conform anexei nr. 2;
- Regulamentul cu privire la Registrul arheologic
naţional şi Repertoriul arheologic naţional, conform anexei nr. 3;
2. Controlul asupra realizării prezentei
Hotărâri se pune în sarcina dlui Gheorghe Postică, viceministru.
Boris FOCŞA
Ministru
